ICCJ. Decizia nr. 8891/2006. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8891
Dosar nr. 5299/2/200.
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2527/2004 la Tribunalul Bucureşti, reclamanţii P.V.I. şi P.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General au solicitat anularea dispoziţiei nr. 949 din 10 aprilie 2003, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, în baza Legii nr. 10/2001 şi obligarea la emiterea unei noi decizii privind imobilul situat în sector 1 şi să fie avute în vedere cotele succesorale ale moştenitorilor.
Prin sentinţa civilă nr. 979 din 16 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor P.V.I. şi P.L. şi a respins acţiunea formulată de aceştia în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin dispoziţia nr. 949 din 10 aprilie 2003, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, numiţilor I.M., G.P., I.N., I.M.A. şi I.C.M., cu menţiunea că sunt exceptate de la restituire apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 şi că valabilitatea contractelor de închiriere, încheiate până la acea dată încetează de drept.
Reclamanţii care au avut calitatea de chiriaşi ai unui apartament din imobil, au invocat faptul că, Decizia de restituire a fost dată cu încălcarea cotelor succesorale, ce revin moştenitorilor proprietarilor imobilului, deşi, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a anulat un certificat de moştenitor şi s-a constatat calitatea de succesibil a altei persoane.
În interpretarea dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi ale art. 27 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, instanţa a reţinut că, anularea deciziei emise de intimat, conform procedurii speciale nu poate fi dispusă decât în condiţiile expres prevăzute de lege şi că nu poate fi promovată contestaţia de către altă persoană, decât persoana îndreptăţită, care a solicitat restituirea imobilului.
Reclamanţii neavând calitate de persoane îndreptăţite, nu au legitimare procesuală pentru formularea acţiunii, ei putând uza numai de acţiuni în baza dreptului comun, având în vedre caracterul de act civil ce constituie titlu de proprietate al dispoziţiei atacate.
Prin Decizia nr. 1492 din 18 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii P.V.I. şi P.L. împotriva sentinţei nr. 979 din 16 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor apelanţi a fost reţinută de către instanţa de fond în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În forma iniţială a legii, art. 24 alin. (7) prevedea că, în măsura în care oferta de restituire prin echivalent este refuzată, persoana îndreptăţită, titulară a notificării prin care a solicitat restituirea în natură, poate ataca injustiţie, Decizia sau dispoziţia prevăzută la alin. (1) al aceluiaşi text, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
În interpretarea sistematică şi teleologică a legii speciale de reparaţie, practica judiciară a conturat soluţia potrivit căreia dreptul la acţiune aparţine în exclusivitate persoanei îndreptăţite (în sensul art. 3), numai dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată şi dacă terţele persoane, în afara fostului proprietar sau a moştenitorilor acestuia nu au calitatea de a ataca în instanţă dispoziţia sau Decizia de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Este de remarcat, că această interpretare se justifică mai mult în raport cu prevederile art. 24 alin. (3)1 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, conform cărora se poate adresa cu cerere de chemare în judecată secţiei civile a tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, împotriva dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură numai persoana care se pretinde îndreptăţită.
Exprimarea clară, nesusceptibilă de interpretări diferite, utilizată de legiuitor pentru redactarea textului enunţat anterior, exclude posibilitatea terţelor persoane, în afara celor îndreptăţite conform art. 3 din actul normativ, de a ataca în justiţie, în baza acestui temei legal Decizia sau dispoziţia prin care a fost aprobată restituirea în natură a imobilului care a făcut obiectul notificării.
Împotriva deciziei nr. 1492 din 18 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în termen legal au declarat recurs reclamanţii P.V.I. şi P.L., care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţine că hotărârea recurată este nelegală.
Se critică hotărârea instanţei de apel pentru faptul că s-a menţinut excepţia lipsei calităţii procesuale active, admisă în temeiul art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 care reglementează o situaţie specială (text aplicabil numai în condiţiile în care persoana îndreptăţită este nemulţumită de cuantumul ofertei de restituire prin echivalent, atunci când restituirea în natură nu este posibilă), text care se apreciază că nu poate fi reţinut drept temei pentru admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
Mai arată că, greşit instanţa de apel a considerat justificată interpretarea textului, în sensul arătat, după apariţia Legii nr. 247/2005, deşi, nici această modificare nu reglementează situaţia reţinută, prevăzând doar situaţia în care persoana îndreptăţită este nemulţumită de soluţia pronunţată în raport de notificare. Recurenţii învederează că instanţa de apel trebuiau să aprecieze în raport de interesul lor legitim, care le conferă calitatea de persoane îndreptăţite să formuleze acţiune în constatarea nulităţii deciziei emise în baza Legii nr. 10/2001.
În fine, se mai susţine că, în calitate de titulari ai dreptului de folosinţă asupra imobilului, recurenţii ar avea şi calitatea procesuală de a solicita anularea dispoziţiei, care este un act administrativ, ce poate fi atacat de orice persoană prejudiciată prin el, conform Legii nr. 554/2004.
Examinând recursul, în limita criticilor formulate de recurenţi, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reţine că este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Corect instanţa de apel a reţinut că Decizia sau dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001 poate fi atacată în justiţie numai de către persoana îndreptăţită conform art. 24 alin. (3) din legea enunţată.
Potrivit art. 3 alin. (l) din aceeaşi lege, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum şi moştenitorii acestora. Prin conţinutul dispoziţiilor art. 24 alin. (3)1 din Legea nr. 10/2001 se exclude posibilitatea terţelor persoane, în afara celor îndreptăţite conform art. 3, de a ataca în justiţie Decizia sau dispoziţia prin care a fost aprobată restituirea în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificării.
Recurenţi reclamanţi din cauză sunt chiriaşii unuia dintre apartamentele din imobilul restituit prin dispoziţia atacată, neavând calitate de persoane îndreptăţite. Prin interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 24 alin. (3)1 şi art. 3 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a reţinut că aceştia nu au legitimare procesuală activă şi pe cale de consecinţă a menţinut soluţia de respingere a acţiunii.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.V.I. şi P.L. împotriva deciziei nr. 1492 din 18 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 8898/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 793/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|