ICCJ. Decizia nr. 8894/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8894
Dosar nr. 23922/2/2006
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 193 din 15 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de Primăria sectorului 2 Bucureşti şi a respins în totalitate acţiunea precizată, formulată de reclamanta B.I. în contradictoriu cu Primăria sectorului 2 Bucureşti ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere formulate de reclamanta B.I. privind constatarea trecerii abuzive în proprietatea statului a imobilului ce a aparţinut mamei sale, situat în Bucureşti, şi restituirea în natură a imobilului în contradictoriu cu pârâţii Primăria sectorului 2 Bucureşti, M.D., S.M., M.G., Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi s-a respins capătul de cerere privind constatarea calităţii reclamantei de moştenitoare a defunctei F.Z., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, M.D., S.M. şi M.G. ca introdus împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă excepţia prescripţiei capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. N-04925 din 21 octombrie 1998, nr. N-04427 din 20 ianuarie 1998 şi nr. N-03070 din 31 martie 1997.
A fost respins capătul de cerere privind constarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare sus menţionate, formulat de reclamantă în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului M.G. suma de 11.986.801 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că cererea reclamantei a avut ca obiect constatarea trecerii abuzive în proprietatea statului a imobilului proprietatea autoarei reclamantei, situat în Bucureşti, restituirea în natură a imobilului, constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între Primăria sectorului 2 Bucureşti şi pârâţii M.D. şi S.M.
Ulterior, reclamanta şi-a completat acţiunea lărgind cadrul procesual prin chemarea în judecată a pârâtului M.G.D. şi a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între acesta şi SC A. SA şi să se constate calitatea de moştenitoare legală după defuncta L.S.
Instanţa de fond a reţinut că pârâta Primăria sectorului 2 Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă în raport cu obiectul cererii şi situaţia juridică a imobilului în litigiu, acesta fiind în proprietatea statului.
În ceea ce priveşte cererea de restituire în natură a imobilului, faţă de momentul introducerii acţiunii (22 august 2002), dată la care intrase în vigoare Legea nr. 10/2001, s-a reţinut că este inadmisibilă, cu motivarea că reclamanta nu a parcurs faza procedurii administrative.
Referitor la calitatea procesuală a pârâţilor, persoane fizice şi juridice faţă de capătul de cerere privind constatarea calităţii reclamantei de moştenitoare autoarei sale, s-a reţinut că nu există identitate între persoanele ce stau în proces în calitate de pârâte şi cei ce ar trebui să fie obligaţi în raportul juridic dedus judecăţii.
S-a mai reţinut că, este prescris dreptul reclamantei de a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în raport cu dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, termenul până la care se putea formula o astfel de cerere fiind 14 august 2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, prin Decizia nr. 763/A din 5 decembrie 2005 a admis apelul declarat de apelanta reclamantă B.I. împotriva sentinţei nr. 193 din 15 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi M.L.D., S.M., M.G., Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul general, Consiliul General al municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 2 Bucureşti, pe care a desfiinţat-o şi pe cale de consecinţă:
Au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile: lipsa calităţii procesuale a pârâţilor pentru capătul de cerere privind constatarea calităţii reclamantei de moştenitoare de pe urma defunctei F.Z. şi prescripţia cererii privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. N-04925 din 21 octombrie 1998, nr. N-04427 din 20 ianuarie 1998 şi nr. N-03070 din 31 martie 1997.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, reclamanta a formulat cererea la 14 august 2001, încadrându-se astfel în termenul legal pentru a solicita constarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, aspect pe care instanţa de fond 1-a ignorat.
Deşi la dosarul cauzei se afla plicul prin care a fost expediată cererea, instanţa de fond nu a dat dovadă de rol activ, nesolicitând reclamantei să facă dovada sesizării în termen, excepţia fiind formulată şi analizată în etape, trunchiat.
Faţă de actele existente la dosarul cauzei s-a reţinut că reclamanta a formulat cererea pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare ale pârâtelor M.L.D. şi S.M. în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
În analiza acestei cereri s-a precizat de către instanţa de apel că, instanţa de fond avea obligaţia să verifice cele două cerinţe impuse de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv valabilitatea titlului statului şi buna sau reaua-credinţă a cumpărătorilor.
Faţă de aceste aspecte, s-a reţinut că, era necesar să se analizeze cererea privind valabilitatea titlului, astfel că se impune pronunţarea asupra acestui aspect, alături de verificarea bunei-credinţe, (combătută de reclamantă în cererea introductivă).
În ceea ce priveşte constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. N-03070 / 1997 privind garajul, instanţa de fond a fost investită cu cererea de precizare şi extindere la acţiune", cerere prin care s-a solicitat şi repunerea în termen, aspect asupra căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat, situaţie în care s-a apreciat că instanţa de apel nu poate cenzura hotărârea asupra respectivei cereri în lipsa unei dispoziţii motivate a instanţei de fond.
Referitor la lipsa calităţii procesual pasive a tuturor pârâţilor în raport de capătul de cerere privind constatarea calităţii de succesor al reclamantei de pe urma autoarei sale, fostă proprietară a imobilului, s-a reţinut că instanţa de fond a apreciat eronat acest aspect, deoarece obiectul cauzei nu îl constituie o dezbatere succesorală, ci, numai aplicarea normelor reparatorii ale legii speciale.
În acest sens, s-a arătat că, pentru aplicarea legii speciale, una dintre condiţiile esenţiale este cea de a se dovedi calitatea de persoană îndreptăţită, reclamanta din speţă referindu-se tocmai la această dovadă prin petitul considerat de instanţă ca fiind formulat în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cererea reclamantei se întemeiază pe Legea nr. 10/2001, astfel apreciindu-se că trebuie analizată în ansamblul ei, capetele de cerere fiind subsumate cerinţelor acestei legi.
Sub toate aceste aspecte, apelul s-a reţinut ca fondat şi s-a admis în sensul deja arătat.
În ceea ce priveşte cererea de restituire în natură a imobilului, s-a reţinut corectă soluţia instanţei de fond, ca inadmisibilă, cu motivarea că legea specială prevede clar procedura de restituire şi etapele ce trebuie parcurse, situaţie în care procedura administrativă obligatorie trebuie finalizată cu o decizie motivată.
În acelaşi sens, legiuitorul a dat în competenţa entităţilor deţinătoare a imobilelor rezolvarea notificărilor, situaţie în care reclamanta nu se putea adresa instanţei decât după emiterea respectivei decizii.
S-a reţinut că şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei sectorului 2 Bucureşti a fost corect soluţionată, situaţie în care asupra acestei probleme de drept nu se poate reveni cu ocazia rejudecării.
Împotriva deciziei nr. 763/A din 5 decembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, în termenul legal a declarat recurs pârâtul M.G.D., care invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Se arată că soluţia dată de instanţa de apel cu privire la prescripţia dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. N-03070 din 31 martie 1997, încheiat între M.G.D. şi SC A. SA este contradictorie, lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Susţine recurentul că, instanţa de apel reţine că nu poate cenzura hotărârea asupra cererii în lipsa unei dispoziţii motivate a instanţei de fond, iar în dispozitiv se pronunţă asupra fondului cauzei, respingând ca neîntemeiată excepţia prescripţiei.
Mai arată că soluţia dată de instanţa de apel cu privire la cererea de constatare a preluării abuzive şi fără titlu de către statul român a imobilului a cărui restituire în natură este solicitată de către reclamantă este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în materie.
În acest sens, se arată că, instanţa a greşit atunci când a apreciat că instanţa de fond nu trebuia să respingă cererea pentru constatarea preluării abuzive a imobilului, în primul rând pentru că reclamanta a formulat o acţiune în constatare separată de cererea de restituire în natură a imobilului (acţiune în realizare). În al doilea rând s-a greşit şi pentru faptul că cererea în restituire formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 presupune verificarea a două cerinţe, respectiv valabilitatea titlului statului şi buna sau reaua-credinţă a cumpărătorilor şi nu pe cale separată, astfel cum a fost formulată acţiunea reclamantei.
În raport de aceste aspecte, recurentul precizează că soluţia instanţei de fond privind respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil este corectă, aceste aspecte urmând a fi soluţionate în cadrul analizei pe fond a acţiunii în realizare, greşită fiind soluţia instanţei de apel, dată cu aplicarea greşită a legii.
În fine, recurentul învederează că soluţia dată de instanţa de apel cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a tuturor pârâţilor în ceea ce priveşte capătul de cerere pentru constatarea calităţii de succesoare a reclamantei este pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
În acest sens, precizează că acţiunea în constatarea calităţii de moştenitoare legală a reclamantei B.I. faţă de defuncta L.S. a fost formulată în contradictoriu cu toţi pârâţii intimaţi prin cererea de repunere pe rol, dar că nu acestea erau persoanele ce trebuiau să stea ca pârâţi în proces, de unde greşita aplicare a legii.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea recurată, reclamanta B.I. a investit instanţa de fond cu mai multe cereri, care au fost enumerate.
Printre acestea, la data de 9 ianuarie 2004 a formulat o cerere de repunere pe rol şi precizare şi extindere de acţiune" prin care a chemat în judecată pe pârâtul M.G.D., solicitând ca instanţa să dispună repunerea sa în termen cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. N-03070 din 31 martie 1997, încheiat între acest pârât şi SC A. SA Bucureşti, pentru spaţiul denumit „gara/ şi să se constate calitatea sa de moştenitoare legală (fiică) a fostei proprietare a imobilului, defuncta L.S., căsătorită F., cerere aflată la fila 43 din dosar nr. 4438/2002.
Cu privire la această cerere, instanţa de fond nu s-a pronunţat, astfel că instanţa de apel reţinând că nu se poate pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii, care nu a soluţionat toate cererile, corect a admis apelul, a desfiinţat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare.
Nepronunţarea asupra tuturor cererilor cu care instanţa este investită echivalează cu o necercetare a fondului.
Având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, corect a procedat instanţa de apel, atunci când a trimis cauza spre rejudecare, astfel că este de prisos a se analiza celelalte critici formulate în recurs, care vor putea fi reanalizate cu ocazia rejudecării.
Faţă de considerentele expuse, recursul declarat de pârât urmează să fie respins, menţinându-se ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M.G.D. împotriva deciziei nr. 763/A din 5 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8908/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8898/2006. Civil → |
|---|
