ICCJ. Decizia nr. 8997/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 312 din 23 iulie 2004 Primarul Municipiului Vaslui a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului teren, imposibil de restituit în natură petentei N.G., este în sumă 1.174.793.760 lei, reprezentând echivalentul sumei de 35.616 dolari SUA la data de 25 martie 2004, sumă în limita căreia urmează a fi acordate măsuri reparatorii (art. 1).
Prin aceeași dispoziție (art. 2) emitentul a stabilit că petenta este îndreptățită să opteze pentru a i se acorda fie acțiuni tranzactionate pe piața de capital fie titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare și a solicitat acesteia să îi comunice opțiunea sa (art. 3) cu precizarea că în cazul în care oferta nu este acceptată are posibilitatea să conteste dispoziția în justiție, conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la 19 octombrie 2001, reclamanta N.G. a cerut anularea parțială a dispoziției și acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat, suprafața de 1.187,20 mp teren aferent casei de locuit situat în strada D. și nu de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin sentința civilă nr. 1654 din 7 decembrie 2004, Tribunalul Vaslui a respins cererea și a menținut dispoziția contestată.
în motivarea sentinței instanța a reținut că situația juridică a bunurilor expropriate, cum este și cel în litigiu, a fost reglementată prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar potrivit alin. (8) al articolului menționat, în caz de imposibilitate de restituire în natură, măsurile reparatorii care se pot acorda persoanelor îndreptățite pot fi doar sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni nu și despăgubiri bănești, astfel cum solicită reclamanta.
A reținut instanța că imobilul în litigiu, teren, nu cade în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din lege prin care s-a reglementat doar situația imobilelor cu destinația de locuințe, pentru care, în caz de imposibilitate de restituire, persoanele îndreptățite pot primi despăgubiri bănești.
Prin decizia civilă nr. 186 din 6 aprilie 2005 Curtea de Apel lași a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentința tribunalului și a admis cererea dedusă judecății în sensul că a anulat parțial dispoziția nr. 312/2004 a Primarului Municipiului Vaslui, anume a înlăturat din cuprinsul acesteia, dispozițiile art. 2 și art. 3 prin care s-a dispus cu privire la felul măsurilor reparatorii oferite reclamantei.
în motivarea deciziei s-a reținut că atâta timp cât reclamanta a contestat dispoziția emisă de pârâtul Primarul Municipiului Vaslui, în mod neechivoc acesta a refuzat oferta pârâtului în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, caz în care, din cuprinsul dispoziției urmează a fi înlăturate mențiunile de la art. 2 și art. 3 prin care s-a reglementat acest aspect.
Instanța de apel a reținut și faptul că prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 48/2004 legiuitorul a înțeles să extindă sfera de aplicare a dispozițiilor legale care permit acordarea de despăgubiri bănești definind în acest sens categoria de imobile cu destinația de locuințe care cad în această sferă de reglementare ca fiind vorba de "terenuri cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării".
Așa fiind, instanța de apel a conchis că dată fiind destinația terenului în litigiu, anume aceea de teren aferent unei case de locuit reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri bănești.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului Vaslui și Primarul Municipiului Vaslui invocând incidența art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
în motivarea recursului pârâții dezvoltă o singură critică prin care susțin că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale incidente cu consecința statuării în mod greșit cu privire la dreptul reclamantei de a-i fi acordate despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu.
Susțin reclamanții că atâta timp cât deposedarea reclamantei de imobil s-a realizat prin expropriere în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, aceasta este îndreptățită doar la măsuri reparatorii prin echivalent, sub acest aspect fiind irelevantă destinația avută de imobil la data exproprierii, interpretare confirmată și prin adresa nr. 226292 din 6 aprilie 2004 a Autorității pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001.
Analizând critica formulată de pârâți, care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
în speță, dreptul subiectiv invocat de reclamantă își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de către stat a imobilului pentru care se pretind despăgubiri.
Efectele viitoare ale acestui raport juridic, în privința felului măsurilor reparatorii prin echivalent (acțiuni, titluri de valoare, despăgubiri bănești) care pot fi acordate persoanelor îndreptățite sunt determinate de conținutul actelor normative adoptate de legiuitor.
Or, sub acest aspect, legiuitorul a intervenit la data de 22 iulie 2005 modificând parțial dispozițiile Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, lege prin care, titlul VII, a înțeles să reglementeze "regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Ca atare, legea nouă este cea care determină regimul stabilirii despăgubirilor, lege care este de imediată aplicare, caz în care eventualele critici formulate de părțile litigante sub acest aspect, respectiv cererile prin care acestea solicită aplicarea prevederile legii vechi nu mai pot fi primite.
în acest context al analizei este de menționat și faptul că recursul este o cale de atac care trebuie să se grefeze pe conținutul hotărârii atacate, înțelegând prin hotărâre, în principal, dispozitivul acesteia.
Or, în speța dedusă judecății, prin dispozitivul hotărârii pronunțată, instanța de apel a constatat doar dreptul reclamantei de a primi măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, aspect care nu este contestat de către recurenți, sens în care a menținut doar pct. 1 din dispoziția contestată, fără însă a dispune în vreun fel, prin dispozitivul hotărârii, cu privire la felul ori cuantumul măsurilor reparatorii pe care aceasta urmează să le primească.
în consecință, reclamanta urmează să își valorifice, în concret, dreptul său la măsuri reparatorii în procedura reglementată prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv, urmează să solicite Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, comisie aflată în subordinea Cancelariei Primului-ministru, emiterea titlului de despăgubire, titlu prin care se vor stabili felul și cuantumul despăgubirii pe care statul urmează să o acorde acesteia.
Așa fiind, critica formulată de recurenți, care nu este justificată în raport de mențiunile dispozitivului deciziei recurate ci doar de o parte din considerentele deciziei, considerente cărora însă urmează a le fi substituite cele reținute prin prezenta decizie, nu poate fi primită.
Ca atare, pentru motivele de fapt și drept reținute care, în parte se substituie celor greșite reținute de instanța de apel, înalta Curte, a constatat că recursul declarat judecății se dovedește a fi nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9195/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8977/2006. Civil → |
|---|
