ICCJ. Decizia nr. 8671/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub numărul 1655 din 21 aprilie 2005, S.I., în contradictoriu cu A.V.A.S., a solicitat anularea deciziei nr. 123/2005 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la continuarea procedurii administrative prevăzute de art. 23,art. 24,art. 27 și art. 28 din Legea 10/2001 privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în municipiul Turda.
în motivare, în esență, contestatorul a arătat că a formulat notificare ce a fost respinsă, în mod greșit pârâta, reținând că imobilul în litigiu a fost preluat de stat anterior datei de 6 martie 1945 și că nu ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, însă deși a fost preluat anterior anului 1945, imobilul a revenit ulterior în patrimoniul său, fiind preluat de stat în anul 1963.
Prin sentința civilă nr. 1089 din 28 septembrie 2005, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis contestația formulată de S.I., a anulat decizia nr. 123 din 01 martie 2005, emisă de A.V.A.S., fiind obligată aceasta să continue procedura administrativă privind notificarea nr. 184/2002.
Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond a reținut împrejurarea că reclamantul a dobândit, la data de 14 mai 1937 dreptul de proprietate asupra cotei părți din imobilul situat în str. G. nr. 58-60, ce aparținea la acea dată numitei G.S., soția lui G.I., imobil intabulat în C.F. Turda sub numărul 34 din imobilele intabulate sub numărul A+l și 3.
Dreptul de proprietate astfel dobândit, a fost intabulat pe numele contestatorului la data de 23 noiembrie 1927 în C.F. Turda.
în baza art. l și art. 15 din Decretul-lege nr. 824 din 28 martie 1941, precum și în baza art. 131 din Decretul-lege nr. 1569 din 27 august 1942, la data de 26 noiembrie 1943 imobilul în litigiu a fost intabulat ca atare în C.F. 1005 Turda sub numărul 44.
La data de 15 februarie 1945, în baza art. 19 din Legea nr. 641 din 18 decembrie 1944 s-a dispus radierea dreptului de proprietate al statului de sub nr. B44 din C.F. 1005 Turda și restabilirea situației anterioare din cartea funciară, cu privire la inscripțiunile de sub nr. B48 (întabularea dreptului de proprietate pe numele contestatorului) și de sub nr. B40 (notarea litigiului dintre fostul titular al dreptului de proprietate G. fostă G.S. și contestator.).
La 8 iunie 1963 se intabulează din nou, dreptul de proprietate al statului și de
administrare al Sfatului Popular Orășenesc sub nr. 50.
Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, care, prin decizia civilă nr. 93-A din 1 februarie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S.
împotriva acestei din urma hotărâri a declarat recurs pârâta A.V.A.S., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susține, astfel, în esență, că soluțiile pronunțate de instanța de fond cât și cea pronunțată la judecarea cauzei în apel, sunt nelegale întrucât imobilul în litigiu, fiind preluat prin acte normative anterioare perioadei de referință pentru care operează Legea 10/2001, notificarea depusă de reclamant nu se poate încadra în dispozițiile acestui act normativ cu privire la regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
A doua critică se referă la faptul că actele doveditoare nu au fost depuse în termenul legal, astfel cum prevăd dispozițiile art. 22 din Legea 10/2001.
O altă critică este aceea că decizia nr. 123 din 1 martie 2005, emisă de A.V.A.S., se referă la notificarea nr. 185/2002, înregistrată la fosta A.P.A.P.S. și nu la notificarea cu nr. 184/2002, astfel cum greșit au reținut instanțele.
Recursul este nefondat.
Cu privire la susținerea că instanțele au reținut că în cauză ar fi vorba despre soluționarea, prin decizia nr. 123 din 1 martie 2005, emisă de A.V.A.S., a notificării cu nr. 185/2002, înregistrată la fosta A.P.A.P.S. si nu a notificării cu nr. 184/2002, aceasta nu poate fi primită în înțelesul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, această nemulțumire, fiind o eroare materială, poate fi soluționată pe calea rectificării, în baza art. 2813) alin. (1) C. proc. civ.
Astfel art. 2813) alin. (l) prevede că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
în ceea ce privește a doua susținere, referitoare la nedepunerea în termen a actelor doveditoare, nici aceasta nu poate fi primită, întrucât controlul judiciar împotriva deciziei/dispoziției de respingere a notificării, nu este limitat numai în a stabili doar condițiile de formă și de fond la data depunerii notificării și respectiv emiterii deciziei/dispoziției.
Instanța judecătorească are plenitudine de jurisdicție și poate administra orice mijloc de probă în condițiile legii în materia reglementată de Legea nr. 10/2001, obligația de a depune actele doveditoare odată cu notificarea sau în termenul prevăzut de lege (art. 22) nu are ca efect stingerea dreptului material.
Pe de altă parte, persoana îndreptățită poate complini lipsurile de probațiune în fața instanței judecătorești, drept care derivă din necesitatea asigurării unui proces echitabil, cu toate garanțiile procesuale pe care o procedură judiciară le antrenează și care implică între altele, dreptul la apărare, dreptul de a administra probe, etc, exigențe ce decurg din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului la care România este parte în baza Legii nr. 30/1994.
Drept urmare, cum reclamantul a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită cu probele administrate în fața instanței, se constată că soluțiile pronunțate în cauză sunt legale.
Ca atare, pentru considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins în consecință.
«-
| ← ICCJ. Decizia nr. 8977/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7934/2006. Civil → |
|---|
