ICCJ. Decizia nr. 9083/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9083

Dosar nr. 3158/39/2006

Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor dosarului rezultă următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 665 din 4 mai 2006 a Tribunalului Suceava a fost admisă acţiunea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte, dispunându-se restrângerea exercitării dreptului pârâtului S.C. la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene până la 1 ianuarie 2007.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că s-a făcut dovada în cauză că pârâtul a fost readmis din Germania pentru plecare ilegală şi că nu a făcut dovada că ar avea drept de intrare pe teritoriul vreunui stat membru al Uniunii Europene.

S-a reţinut incidenţa prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 138 din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, reţinându-se aplicarea corectă a prevederilor legale menţionate.

Împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recursul de faţă, susţinând că instanţele nu au ţinut cont de faptul că nu are antecedente penale, că se află la prima abatere, iar motivul depăşirii termenului legal de şedere pe teritoriul Germaniei s-a datorat faptului că era angajat şi nu şi-a putut părăsi locul de muncă. Solicită restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe o perioadă de 6 luni.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins, în raport de cele ce urmează.

Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată prin OUG nr. 5/2006 restrângerea dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.

Se constată că în speţă instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale redate, în sensul cărora este sancţionată cu restrângerea dreptului la libera circulaţie persoana care a fost returnată. Prin urmare, textul instituie această singură condiţie a returnării, fără a se da posibilitatea analizării condiţiilor în care aceasta s-a produs, cum se solicită prin recurs.

De altfel, cererea de faţă este lipsită şi de interes, pentru că instanţa nu a limitat dreptul la liberă circulaţie pe o perioadă mai mare de 6 luni.

Aşa fiind, recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.C. împotriva deciziei nr. 138 din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9083/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs