ICCJ. Decizia nr. 9124/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 484 din 10 mai 2004, Tribunalul Vâlcea a respins contestația formulată de contestatorul A.G.D., în contradictoriu cu Primăria comunei Vaideeni, Primarul comunei Vaideeni și SC R. SA, D.T. Vâlcea și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei Primăria comunei Vaideeni suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că autorul reclamantului a deținut în centrul comunei Vaideeni suprafața de 746 mp teren și o clădire compusă din 8 încăperi, folosită ca locuință.
Imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, pentru că proprietarul și-a stabilit domiciliul în Germania. Trecerea s-a realizat prin Decizia nr. 449 din 18 august 1981, emisă de fostul Comitet executiv al Consiliului popular județean Vâlcea, iar în decizie s-a stabilit ca despăgubire suma de 35.000 lei pentru construcție.
Reține tribunalul, că preluarea a fost abuzivă, conform art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, în sensul că, deși preluarea s-a făcut cu titlu valabil în baza unui act normativ, Decretul nr. 223/1974 a fost el însuși abuziv față de reglementările internaționale la care România era parte semnatară în anul 1981. Dreptul reclamantului la măsuri reparatorii a fost recunoscut și de primar, prin decizia contestată, iar restituirea în natură nu este posibilă, pentru că după preluare construcția a fost demolată și "terenul a fost afectat atât construirii clădirii în care funcționează Oficiul Poștal, cât și unor spații de interes public, constând în trotuare pietonale și spații publice aferente funcționării Primăriei comunei Vaideeni, situată în imediata vecinătate".
De aceea, corect s-a stabilit de către primar dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent.
R.D.T. Vâlcea nu a edificat abuziv construcția pe teren, pentru a se aplica prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și, pentru că imobilul este ocupat de o instituție publică, sunt aplicabile prevederile art. 16 din Lege.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 1916/A din 29 septembrie 2004, a respins apelul declarat de contestator împotriva acestei sentințe și l-a obligat pe apelant să plătească Primăriei comunei Vaideeni suma de 8.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a reținut că apelantul formulează critici privind neconstituționalitatea Decretului nr. 223/1974, însă tribunalul constatând că preluarea a fost abuzivă, alte aprecieri asupra modului de preluare "sunt neavenite". în privința deciziei nr. 449/1981 de trecere a bunului în proprietatea statului, de asemenea, sunt de prisos alte aprecieri, pentru că a fost recunoscut dreptul contestatorului la măsuri reparatorii.
Reține instanța de apel, că expertul a constatat inexistența construcției preluate de stat de la autorii reclamantului. Construcția a fost demolată, iar pe teren s-a edificat o altă clădire.
întreaga suprafață de teren este ocupată de construcții noi, iar diferența nemenționată în decizia de preluare nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că însuși contestatorul susține că a rămas în proprietate autorilor săi.
Valabilitatea contractului de concesiune poate fi discutată într-un alt cadru procesual și instanța nu putea să verifice cuantumul despăgubirilor, față de atitudinea oscilantă a contestatorului.
Se mai reține că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, că este imposibilă mutarea activităților instituției care deține clădirea, că locul unde este situat imobilul este "esențial pentru buna desfășurare a activităților de utilitate publică sau socială", că prin restituirea în natură s-ar impune disponibilizări de salariați care ar afecta buna desfășurare a activității acesteia și că s-a edificat pe teren o construcție nouă, cu toate avizele necesare pentru realizarea ei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 4, 9 și 10 C. proc. civ., formulează următoarele critici:
- Reținerea de către instanța de apel a faptului că preluarea imobilului s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974 constituie o gravă eroare, pentru că titlul în baza căruia au fost deposedați autorii săi a fost decizia nr. 449/1981 și prin această calificare greșită s-a urmărit "deplasarea discuției în ce privește stabilirea valabilității titlului din punct de vedere juridic".
Cât timp tribunalul a reținut că Decretul nr. 223/1974 era în contradicție cu reglementările internaționale la care România era parte semnatară, și decizia nr. 449/1981 emisă în temeiul acestui act normativ contravine acestor reglementări.
în prezenta cauză "preluarea nu s-a făcut cu titlu valabil" în sensul art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, așa cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Decretul nr. 223/1974 contravenea art. 12 și art. 36 din Constituția elaborată în anul 1965, dispozițiilor Codului civil și art. 13 și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
De aceea, trebuie să se constate incidența art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 și implicit a art. 2 alin. (2) din lege, care prevede că "persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării".
Titlul statului nu este valabil și pentru faptul că despăgubirea în sumă de 35.000 lei stabilită pentru construcție nu a fost plătită, iar decizia nr. 449/1981 nu a fost comunicată.
Aceste aspecte, invocate în cursul procesului și neanalizate de tribunal și instanța de apel, erau esențiale pentru soluționarea cererii, pentru că ele determinau "încadrarea speței sub incidența art. 2 alin. (1) lit. g) sau art. 2 alin. (1) lit. h) care privește imobilele preluate fără titlu valabil".
Pentru că despăgubirea nu a fost plătită și decizia nr. 449/1981 nu a fost comunicată, Primăria comunei Vaideeni nu are un titlu legal asupra imobilului.
De aceea, sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art. 2 alin. (2) din lege.
- Primăria a stabilit unilateral măsurile reparatorii sub forma titlurilor de valoare sau acțiuni tranzacționate pe piața de capital, ecluzând fără vreo justificare două categorii de măsuri reparatorii prevăzute de lege, compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent și despăgubirile bănești, iar instanțele nu s-au pronunțat asupra acestui aspect, deși erau abilitate să o facă.
- Instanța de apel a reținut că sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fără să existe dovezi care să ateste împrejurările consemnate în hotărâre.
Susține recurentul, că are informații privitoare la intenția pârâtei SC R. SA de a vinde construcția, pentru că nu se justifică din punct de vedere economic și social și că, în opinia sa, progresele făcute în domeniul telecomunicațiilor nu mai justifică existența unor centre la nivel de comune, opinie confirmată de lipsa de interes manifestată de această pârâtă pe parcursul procesului.
Mai susține recurentul, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar prin reținerea incidenței acestui text instanțele și-au depășit puterile judecătorești, realizând o imixtiune în sfera activității executive, pentru că ministerele de resort, precum și celelalte instituții publice interesate propun, iar Guvernul stabilește prin hotărâre care sunt imobilele ce nu vor fi retrocedate.
- în privința suprafeței de teren de care au fost deposedați autorii recurentului, conform raportului de expertiză este de 746 mp, iar prin decizia nr. 449/1981 statul a preluat numai suprafața de 507 mp teren. Diferența de 239 mp teren a rămas în proprietatea autorilor recurentului și urmează să procedeze la o acțiune posesorie, însă raportul de expertiză a fost criticat pentru faptul că nu rezulta care este suprafața de 507 mp, preluată prin Decizia nr. 449/1981 din cei 746 mp și cât din această suprafață de teren este imposibil de restituit în natură.
Pentru stabilirea acestei împrejurări, la tribunal a făcut obiecțiuni la expertiză și a cerut la instanța de apel un supliment la raportul de expertiză.
- Cererea pentru constatarea nulității absolute a contractului de concesiune a fost disjunsă, însă nu există nici un impediment pentru restituirea în natură, pentru că imobilul este în posesia primăriei care a înstrăinat numai folosința lui, iar, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, proprietarii nu au pierdut niciodată dreptul asupra bunului.
Intimații SC R. SA, Primarul comunei Vaideeni și Primăria comunei Vaideeni au formulat întâmpinări, prin care au cerut să se respingă recursul.
Recursul este întemeiat.
Criticile de la punctele 1 și 2 privesc valabilitatea titlului de preluare a terenului de către stat, esențială pentru încadrarea modalității de preluare în art. 2 lit. g sau h din Legea nr. 10/2001.
Ambele moduri de preluare sunt abuzive, însă art. 2 lit. g are în vedere preluarea cu titlu valabil, la care se referă art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, iar art. 2 lit. h) se referă la imobilele preluate fără titlu valabil.
Articolul 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, la care face trimitere art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, prevede că "fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Potrivit textului citat, un bun a fost preluat cu titlu valabil numai dacă au fost respectate prevederile Constituției și ale legilor în vigoare la data preluării, precum și tratatele internaționale la care România era parte.
în privința deciziei de preluare nr. 449/1981, emiterea ei s-a realizat în baza Decretului nr. 223/1974, cu respectarea dispozițiilor acestui decret.
în cuprinsul deciziei este înscrisă suma stabilită cu titlu de despăgubiri pentru construcție, așa cum prevedea actul normativ pe baza căruia decizia a fost emisă, precum și obligația de a fi comunicată fostului proprietar și Oficiului de cadastru, organizarea teritoriului și asolamente Vâlcea.
De aceea, chiar dacă preluarea s-a realizat prin această decizie, legalitatea titlului statului se stabilește în raport cu dispozițiile Decretului nr. 223/1974, în baza căruia a fost emisă decizia.
Or, în raport cu prevederile acestui decret, preluarea terenului s-a realizat fără titlu valabil, pentru că art. 2 alin. (3) făcea trimitere la art. 13 din Legea nr. 59/1974, conform căruia "terenurile de orice fel aparținând persoanelor care, având domiciliul în Republica Socialistă România, părăsesc definitiv țara, trec fără plată în proprietatea statului".
Prin preluarea terenului fără plată era încălcat art. 36 din Constituție, care stabilea că "dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege".
în privința construcției, Decretul nr. 223/1974 folosea termenul înstrăinare, însă transferul dreptului de proprietate nu se realiza printr-un act care să exprime voința proprietarului de a înstrăina imobilul.
Persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din țară erau obligate să înstrăineze construcția, iar înstrăinarea se putea face numai către stat, realizându-se astfel o vânzare forțată către stat, cu plata unei despăgubiri al cărei cuantum era stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 56 din Legea nr. 4/1973.
în raport de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, invocate de recurent, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, însă, față de prevederea din partea finală a textului, preluarea fără titlu valabil nu are drept consecință restituirea în natură a imobilului, indiferent de regimul lui juridic la data soluționării cererii de restituire.
Deoarece textul prevede că persoana îndreptățită exercită calitatea de proprietar după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, chiar și în ipoteza preluării imobilului fără titlu valabil, actele prin care se finalizează procedura de restituire declanșată prin notificare sunt decizia sau hotărârea judecătorească, iar măsurile reparatorii se stabilesc în raport cu prevederile art. 7 și urm. din Legea nr. 10/2001.
în prezenta cauză, conform înscrisurilor depuse la dosar, de la autorii recurentului-reclamant a fost preluată suprafața de 507 mp teren și construcția aflată pe teren. După demolarea construcției, conform autorizației de executare de lucrări nr. 28 din 3 iunie 1991, D.P.T. Vâlcea a edificat o construcție nouă, a cărei valoare după deviz, înscrisă în autorizație, a fost de 6.174.000 lei.
Construcția autorizată fiind proprietatea pârâtei SC R. SA, D.T. Vâlcea, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 și nu cele înscrise în art. 16 din lege, cum s-a reținut prin decizia atacată.
De aceea, nu se impunea să se stabilească dacă imobilul mai este necesar instituției care îl folosește potrivit scopului legal stabilit.
De altfel, conform art. 16 alin. (2) din lege, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, imobilele necesare instituției, care nu se retrocedau în natură și pentru care se acordau măsuri reparatorii prin echivalent erau stabilite prin Hotărâre de Guvern, la propunerea ministerelor și a celorlalte instituții publice.
Aplicând greșit prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 și nesocotind dispozițiile art. 10 din lege, instanța de apel nu a stabilit deplin situația de fapt la care să poată fi aplicate corect prevederile art. 10.
Articolul 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, dispunea "în situația imobilelor preluate în mod abuziv și demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate".
în noua redactare, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede că atunci când pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat construcții noi, autorizate, cum este cazul în speță, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
în prezenta cauză, în lipsa unor înscrisuri care să ateste amplasamentul imobilului și dreptul de proprietate al autorilor recurentului-reclamant, întinderea dreptului se prezumă, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, a fi cea recunoscută în decizia nr. 449/1981 prin care s-a luat măsura preluării abuzive, iar în această decizie este înscrisă clădirea în suprafață de 106,28 mp și terenul aferent în suprafață de 507 mp.
în decizie există și mențiunea că imobilul este identificat "prin planul de situație și releveul anexate, care fac parte integrantă din prezenta decizie".
în privința amplasamentului suprafeței de 507 mp teren și a faptului dacă actuala clădire a R. SA, D.T. Vâlcea, în suprafață construită de 306,62 mp, este amplasată în întregime pe suprafața de 507 mp teren, expertiza efectuate în cauză nu oferă răspunsuri precise.
Expertul arată că faptic autorul reclamantului a deținut suprafața de 746 mp teren, fără să indice care sunt elementele pe baza cărora a stabilit acest fapt, și delimitează în teren suprafața de 746 mp, deși în actul de preluare este înscris terenul în suprafață de 507 mp.
în expertiză nu se arată dacă la stabilirea amplasamentului s-au avut în vedere schița anexă și releveul menționate în decizia nr. 449/1981, iar cu privire la amplasarea actualei clădiri, expertiza cuprinde date contradictorii, deoarece, după ce se arată că are suprafața de 306,62 mp, se face mențiunea că suprafața totală a incintei construcției R. SA este de 507 mp, care este transpusă pe schița anexă nr. 1 și individualizată cu conturul verde.
Or, în schița anexă nr. 1, cu contur verde este delimitată suprafața de 746 mp, iar un colț din clădirea R. SA se află în afara conturului verde.
în plus, prin sentința pronunțată de tribunal, păstrată prin decizia atacată, se reține că terenul este ocupat cu clădirea în care funcționează Oficiul Poștal, cât și cu "spații de interes public constând în trotuare pietonale ori spații publice aferente funcționării Primăriei comunei Vaideeni, așa cum rezultă în mod evident din schițele anexă la raportul de expertiză".
Din schițele anexă nu rezultă însă care sunt spațiile de interes public și ce suprafață ocupă ele. Expertul, la pct. 2 din expertiză, nu răspunde la acest obiectiv, iar cu privire la clădirea R. arată că, deși suprafața de clădire identificată în schița anexă nr. 2, cuprinsă în triunghiul a - b (102) se găsește în afara fostei curți a casei lui A.G. "această porțiune de teren a fost tot a autorului, reprezentând rest proprietate de altă categorie".
Față de aceste elemente, de faptul că reclamantul, prin mandatar, la prima instanță a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, susținând că expertul nu a stabilit cu exactitate suprafața de teren ce poate fi retrocedată, și de criticile aduse raportului de expertiză prin declarația de apel, instanța de apel trebuia să ceară expertului să completeze raportul de expertiză sau să dispună efectuarea unei noi expertize.
Expertul trebuia să delimiteze suprafața de 507 mp teren preluată de stat prin decizia nr. 449/1981, să stabilească dacă întreaga clădire proprietatea R. SA este amplasată pe această suprafață de teren, care este suprafața ocupată efectiv de clădire, ce suprafață de teren este liberă și dacă pe suprafața liberă s-au făcut investiții de interes public.
Completarea probatoriului se impune și în raport de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată și cele ale art. 10 alin. (8) din lege, care în privința măsurilor reparatorii prin echivalent dispune că vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
în raport de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acordarea de alte bunuri sau servicii în compensare constituie principala măsură reparatorie în echivalent, deoarece textul prevede că se acordă despăgubiri în condițiile legii speciale, numai dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată.
Față de dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, este liberă și poate fi restituită în natură suprafața de teren neocupată de construcții noi și neafectată de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, iar expertul trebuie să stabilească dacă există teren liber, în sensul art. 10 alin. (2) din lege.
Pentru considerentele expuse, a fost admis recursul declarat de reclamant, a fost casată decizia atacată și s-a trimis cauza curții de apel pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării se va administra probatoriul necesar pentru stabilirea situației de fapt, în raport de care să se acorde măsurile reparatorii la care este îndreptățit reclamantul și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9369/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9306/2006. Civil → |
|---|
