ICCJ. Decizia nr. 956/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 956.
Dosar nr. 9924/1/2006
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 145/C din 23 februarie 2005, Tribunalul Bihor a admis în parte cererea formulată de reclamantele S.E., I.E. şi S.E.E. în contradictoriu cu pârâtele Primarul comunei Săcuieni, Primăria comunei Săcuieni şi Comisia locală Săcuieni pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, a obligat Primarul comunei Săcuieni să le facă reclamantelor ofertă de restituire prin echivalent bănesc corespunzător valorii imobilelor înscrise în C.F. cu nr. top 565/2, 564/2, 563/2, 566/2 Săcuieni; C.F. cu nr. top 2758.
A obligat pârâţii să comunice reclamantelor cuantumul sumei pe care urmează să o restituie şi care le-a fost plătită cu titlu de despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. cu nr. top 566/2 Săcuieni.
De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii în sumă de 3.000.000 lei pe zi de întârziere.
Pentru a da această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului.
Instanţa de fond, reţinând că pârâţii au încălcat aceste dispoziţii legale, nefăcând petentelor ofertă de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilelor ce au fost preluate abuziv şi că nu le-au comunicat acestora cuantumul sumei pe care urmează să o restituie pentru imobilul ce le-a fost restituit în natură, a admis în parte acţiunea.
În ceea ce priveşte cererea privind obligarea pârâţilor la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere, a fost respinsă în raport cu dispoziţiile art. 580 C. proc. civ., din care reiese că debitorul poate fi obligat la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere, în cazul în care acesta nu execută obligaţia de a face.
Deci, acestea vor putea fi cerute numai în baza executării silite, dacă pârâţii nu vor pune de bună voie în executare această hotărâre.
Reclamantele au declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând schimbarea în parte a sentinţei, obligarea pârâţilor la plata unei amenzi civile de 500.000 lei pe zi întârziere până la executarea sentinţei şi compensarea acestora cu ofertele de plată.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 67 din 25 aprilie 2006, a respins apelul ca nefondat, păstrând astfel, soluţia primei instanţe.
Reclamantele au formulat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o, în esenţă, pentru că nu le-a fost admisă cererea de obligare a pârâţilor la plata unei amenzi civile de 500.000 lei/zi întârziere până la executarea sentinţei, formulată prin cererea de apel şi compensarea acestora cu ofertele de plată.
Recursul este nefondat.
Criticile exprimate cu privire la neobligarea pârâţilor la plata unei amenzi civile de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea sentinţei şi compensarea lor cu ofertele de plată reprezintă chestiuni de executare silită, ulterioare judecăţii.
Aceste critici nu vizează probleme de judecată.
Instanţa, pe de altă parte, nu era obligată să dispună în sensul cerut de reclamante.
Aşa cum corect a reţinut prima instanţă (soluţia fiind menţinută în apel), având în vedere dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ., debitorul poate fi obligat la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în cazul în care nu execută obligaţia de a face.
De unde rezultă că aceste amenzi vor putea fi cerute numai în baza executării silite, dacă pârâţii nu vor pune de bună voie în executare această hotărâre.
Faţă de cele exprimate, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de I.E., S.E.E. şi S.E. împotriva deciziei nr. 67/A din 25 aprilie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 9561/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9563/2006. Civil → |
---|