ICCJ. Decizia nr. 9563/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9563
Dosar nr. 9932/1/2006
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Arad sub nr. 10245/2005 reclamantul B.I. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.000.000.000 lei pentru faptele abuzive săvârşite de angajaţii statului în dosarul nr. 78/99 al Judecătoriei Chişineu Criş, fără a preciza în ce constau aceste fapte.
Ulterior, reclamantul şi-a precizat obiectul acţiunii în sensul că suma solicitată reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare în procese penale, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
Prin sentinţa civilă nr. 5372 din 2 noiembrie 2005 Judecătoria Arad a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 260/2006, iar prin sentinţa civilă nr. 306 din 14 martie 2006 această instanţă a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite temeiurile de drept prevăzute de art. 504 C. proc. pen., în sensul că nu s-a pronunţat o ordonanţă a procurorului sau o hotărâre judecătorească a instanţei care să constate eroarea judiciară. S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 142 din 15 septembrie 99 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş, definitivă prin Decizia civilă nr. 10/2000 a Tribunalului Arad, B.I. a fost condamnat la 800.000 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere. Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 57 din 17 mai 2003 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş s-a admis sesizarea judecătorului delegat cu executările penale din cadrul judecătoriei şi s-a constatat că executarea amenzii de 800.000 lei aplicată inculpatului s-a prescris.
Aceste împrejurări însă nu se încadrează în prevederile art. 504 C. proc. pen.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, susţinând că a fost condamnat pe nedrept în procesul penal, că nu i-au fost respectate drepturile procesuale în dosarul respectiv, că în acel proces nu i s-a dat dreptul la judecarea părţii civile.
Prin Decizia civilă nr. 160/A din 15 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a respins apelul declarat în cauză.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că pentru acordarea despăgubirilor solicitate în baza art. 504 C. proc. pen. de către persoane care au fost condamnate pe nedrept sau au suferit alte abuzuri în desfăşurarea procesului penal, reclamantul trebuie să obţină o sentinţă definitivă prin care să fie achitat pentru fapta despre care afirmă că a fost condamnat pe nedrept, iar reclamantul în cauză nu are o asemenea hotărâre cu privire la achitarea sa pentru infracţiunea de abuz de încredere pentru care a fost condamnat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care a susţinut că a depus la dosar probe vizând eroarea judiciară în dosarul nr. 98/99 al Judecătoriei Chişineu Criş.
Deşi motivarea recursului este sumară şi fără a se indica temeiul de drept, Înalta Curte constată că este posibilă încadrarea motivelor invocate în cazul prevăzut prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Acest recurs însă este nefondat.
Instanţele care s-au pronunţat anterior în cauză au reţinut în mod corect că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., invocate ca temei legal al despăgubirilor solicitate.
Într-o astfel de acţiune, răspunderea statului este circumscrisă strict celor două ipoteze avute în vedere prin dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., respectiv arestarea, ca măsură preventivă şi condamnarea definitivă şi este condiţionată de existenţa unei hotărâri definitive de achitare, dată în urma rejudecării cauzei penale sau a unei ordonanţe a procurorului, de revocare a măsurii privative ori restrictive de libertate, a unei ordonanţe de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale sau a unei hotărâri judecătoreşti de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate.
În speţă nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească care să constate eroarea judiciară şi nici o ordonanţă a procurorului, în sensul cerinţelor art. 504 C. proc. pen.
În nici un caz instanţa civilă nu poate aprecia şi statua asupra a ceea ce s-a hotărât deja în procesul penal, cum susţine recurentul, pretinsa nelegalitate din respectivul proces trebuie constatată în cadrul unui proces penal.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 160/A din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 956/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 956/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
