ICCJ. Decizia nr. 971/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 971.
Dosar nr. 10886/1/200.
2626/2005
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul M.A. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Ministerul Finanţelor Publice şi pe B.M. şi B.A.I. solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren de 190 mp şi construcţie cu subsol şi parter, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1170 din 10 decembrie 1996 prin care pârâţii B.M. şi B.A.I. au cumpărat apartamentul nr. 1 situat la parterul imobilului, iar în situaţia în care admiterea primelor două capete de cerere nu este posibilă, obligarea pârâţilor la plata valorii imobilului ce se va stabili printr-o expertiză de specialitate.
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul a fost proprietatea tatălui reclamantului şi preluat de stat în temeiul Decretului 111/1951 prin Decizia nr. 223/1962 a Sfatului Popular T. Vladimirescu.
Imobilul a fost înstrăinat către pârâţii B.M. şi B.A.I. cu încălcarea prevederilor Legii 112/1995, fapt ce-l îndreptăţeşte să solicita anularea contractului de vânzare cumpărare în baza art. 46 alin. (1) din Legea 10/2001.
Reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul Legii 112/1995, iar ulterior, prin notificarea nr. 339 din 28 mai 2001 a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti restituirea imobilului în natură însă aceasta a refuzat să soluţioneze cererea.
Reclamantul şi-a precizat ulterior cererea solicitând măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare.
In cauză s-a efectuat o expertiză potrivit căreia valoarea imobilului a fost stabilită la suma de 1.464.190.800 lei.
Prin sentinţa nr. 349 din 2 aprilie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a luat act de renunţarea la judecarea cererii privind subsolul imobilului, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti pe capătul 3 de cerere, s-au respins capetele 1 şi 2 de cerere privind revendicarea şi anularea contractului de vânzare cumpărare, s-a admis capătul 3 de cerere, iar Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat la măsuri reparatorii prin echivalent în valoare de 1.464.190.800 lei.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că imobilul a fost preluat cu titlu în proprietatea statului, iar contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii 112/1995. S-au aplicat prevederile art. 18 pct. 2 din Legea 10/2001.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Primul motiv de apel se referă la greşita investire a instanţei cu o acţiune în revendicare fără a se verifica admisibilitatea acesteia. S-a invocat şi lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice deoarece nu este nici deţinătorul imobilului şi nici autoritatea competentă să soluţioneze notificarea.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 31 din Legea 10/2001, acestea vizând doar imobilele care se află în proprietatea unei societăţi comerciale privatizate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, prin Decizia nr. 1249 A din 20 octombrie 2004 a respins apelul ca nefondat reţinând că lipsa răspunsului la notificare îl îndreptăţeşte pe reclamant să apeleze la instanţa de judecată pentru obligarea unităţii deţinătoare de a răspunde la notificare sau pentru cenzurarea acestei omisiuni interpretate ca refuz de restituire.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice art. 37 din Legea 10/2001 reglementează tocmai procedura privind aspectul invocat de apelantă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:
- în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare formulată de reclamant, competenţa instanţei fiind limitată doar la soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva dispoziţiilor emise în urma finalizării fazei administrative
- art. 31 din Legea 10/2001 este aplicabil doar imobilele care în prezent sunt evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate
- în mod greşit s-a menţinut soluţia instanţei de fond de obligare a Ministerului Finanţelor Publice la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice nu este instituţia deţinătoare a imobilulu.
- dispoziţiile art. 37 din Legea 10/2001 nu legitimează calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice într-un litigiu ce are ca obiect cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare
- instanţa de apel a confundat măsura reparatorie prin echivalent care constă în despăgubiri cu măsura reparatorie care constă în acordarea de titluri de valoare nominală, iar dispozitivul hotărârii instanţei de fond nu este complet în sensul că acesta nu precizează în ce constau măsurile reparatorii prin echivalent.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Analizând dispozitivul sentinţei menţinute prin Decizia recurată s-a constatat că acesta nu menţionează categoria măsurilor reparatorii la care a fost obligat Ministerul Finanţelor Publice.
Conform art. 31 alin. (7) al Legii 10/2001 Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă doar în cazul în care persoana îndreptăţită a optat pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent ce constau în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, situaţie în care instanţa va stabili prin expertiză valoarea corespunzătoare şi va obliga Ministerul Finanţelor Publice să emită titlurile respective.
Ca atare, este evident, că faţă de modalitatea în care a fost redactat dispozitivul hotărârii, Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
În mod eronat s-a reţinut de către instanţa de apel că legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice este acordată, în speţă, de dispoziţiile art. 37 din Legea 10/2001 care se referă la acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti, neglijând faptul că reclamantul, prin modificarea la acţiunea introductivă a solicitat acordarea de titluri de valoare nominală. Trebuie avut în vedere şi faptul că, în prezent, art. 37 a fost abrogat prin Legea 247/2005 ale cărei dispoziţii sunt obligatorii şi de imediată aplicare.
Analizând lucrările dosarului s-a constatat şi faptul că reclamantul M.A. a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii 112/1995 prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, copia acesteia fiind depusă la fila 11 a dosarului de fond, iar instanţele care au instrumentat cauza în fond şi apel nu au dispus administrarea de probe pentru a clarifica modalitatea în care a fost soluţionată această cerere pentru a face o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 19, în prezent art. 20 din Legea 10/2001.
Pentru aceste considerente recursul se va admite cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterii dosarului spre rejudecare la instanţa de fond.
Instanţa de trimitere va ţine seama de toate aspectele semnalate în prezentele considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 1249 A din 20 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 349 din 2 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9693/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 97/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
