ICCJ. Decizia nr. 9789/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9789

Dosar nr. 4472/1/2006

Şedinţa publică din 28 noiembrie 2006

Deliberând asupra recursurile de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin notificarea din 24 iulie 2001 petenta B.E. a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 400 mp teren în Municipiul Târgu Jiu, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3582 din 29 iulie 1947 şi acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de 380 mp teren şi construcţia demolată, bunuri preluate fără nici un titlu de Statul Român în 1960/1961.

Primarul Municipiului Târgu Jiu prin dispoziţia nr. 1 din 6 ianuarie 2004 a respins cererea de restituire în natură a terenului cu motivarea că este afectat de utilităţi publice.

Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 315 din 1 noiembrie 2004 a admis în parte plângerea petentei B.E. a anulat în parte dispoziţia nr. 1 din 6 ianuarie 2004 emisă de Primarul Municipiului Târgu Jiu, a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 331 mp teren cu vecinătăţile din expertiza ing. M.M. varianta II şi a constatat că petenta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în valoare de 1.028.271.064 lei.

În apel, la data de 9 iunie 2005 au formulat cerere de intervenţie în interesul Municipiului Târgu Jiu. P.Ş. şi P.M. care au arătat că terenul identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză nu respectă amplasamentul real al imobilului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 iulie 1947 de către petentă.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 2952 din 22 noiembrie 2005 a admis apelurile declarate de petenta B.E., de Primăria Municipiului Târgu Jiu prin Primar precum şi cererea de intervenţie accesorie, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 315 din 1 noiembrie 2004 a Tribunalului Gorj în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 311 mp teren pe amplasamentul din varianta I a raportului de expertiză ing. M.M.c

Prin aceeaşi decizie s-a constatat că petenta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 469 mp teren şi casa de locuit corespunzătoare diferenţei dintre valoarea actualizată a imobilelor şi valoarea actualizată a despăgubirilor încasate la data exproprierii. Restul dispoziţiilor sentinţei au fost menţinute.

Instanţele de fond şi de apel au reţinut că petenta B.E. a fost singura proprietară a terenului şi construcţiei dobândite prin actul de vânzare-cumpărare din 29 iulie 1947 precum şi că imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 236/1962.

S-a considerat că, în condiţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 se poate dispune restituirea în natură pentru terenul liber iar pentru construcţiile demolate şi terenul ocupat se stabilesc măsuri reparatorii în echivalent.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 2952 din 22 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, au declarat recursuri: Primarul Municipiului Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, intervenienţii P.Ş. şi P.M. şi petenta B.E.

Primarul şi Primăria Municipiului Târgu Jiu au solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au susţinut, în esenţă, că: 1) greşit s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 331 mp teren, cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi (8) din Legea nr. 10/2001 care stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren: 2) asupra imobilului situat în Municipiul Târgu Jiu, expropriat, petenta B.E. nu a avut un drept exclusiv de proprietate.

Intervenienţii P.Ş. şi P.M. au solicitat casarea deciziei în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au susţinut că amplasamentul imobilului proprietatea petentei B.E. şi a sorei acesteia R.V. a figurat la poziţia 10 din anexa la Decretul de expropriere nr. 236 din 28 martie 1962 precum şi că expert inginer M.M. a identificat eronat amplasamentul fostei proprietăţi.

Recursurile Primarului Municipiului Târgu Jiu, Primăriei Târgu Jiu şi intervenienţilor P.Ş. şi P.M. urmează să fie admise pentru următoarele considerente:

E.U.(căsătorită B.) şi V.U. (căsătorită R.) au dobândit prin actul încheiat în formă autentică şi transcris la 29 iulie 1947 dreptul de proprietate asupra 780 mp teren şi construcţia edificată pe acesta, cu vecinătăţile indicate.

Prin Decretul nr. 236 din 28 martie 1962 al fostului Consiliu de Stat al RPR s-a dispus exproprierea în scopul de utilitate publică al realizării unui ansamblu de locuinţe, printre altele şi a suprafeţei de 780 mp teren şi a construcţiei proprietatea petentei B.E. şi a sorei acesteia, R.V. Imobilul a figurat în Municipiul Târgu Jiu, şi a fost identificat cu numărul 10 în planul anexă, depus la fila 3 în dosarul de recurs.

Scopul de utilitate publică al exproprierii a fost realizat, a fost edificat un bloc de locuinţe au fost realizate căi de acces, spaţii verzi.

Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Cum în speţă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost realizate, nu este posibilă restituirea în natură a terenului expropriat.

Se va reţine că petenta B.E. nu a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare a sorei sale, R.V.

În această situaţie măsurile reparatorii nu se pot acorda decât în limita cotei de ˝ din suprafaţa de 780 mp teren şi construcţie expropriate prin Decretul nr. 236 din 28 martie 1962.

Faţă de considerentele menţionate, Curtea va admite recursurile declarate de Primarul Municipiului Târgu Jiu, Primăria Municipiului Târgu Jiu, intervenienţii P.Ş. şi P.M., va casa Decizia curţii de apel şi sentinţa tribunalului şi va trimite cauza spre rejudecare tribunalului.

Cu prilejul rejudecării prima instanţă urmează să se pronunţe asupra cererii petentei B.E. de acordare de despăgubiri, în limita cotei de ˝ din imobilul compus din 780 mp şi construcţie expropriate prin Decretul nr. 236 din 28 martie 1962 în Municipiul Târgu Jiu.

Împotriva deciziei civile nr. 2952 din 22 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă a declarat recurs şi petenta B.E. care a solicitat modificarea deciziei în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut în esenţă că: 1) greşit a fost schimbată varianta de restituire în natură pentru 311 mp în loc de 331 mp: 2) măsurile reparatorii au fost acordate generic, fără precizarea valorii şi fără a se preciza ce reprezintă diferenţa dintre valoarea actualizată a imobilului şi valoarea despăgubirilor încasate la data exproprierii.

Critica referitoare la întinderea suprafeţelor de teren este nefondată pentru considerentele arătate anterior referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a terenului, în tot sau în parte.

Potrivit art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi completată valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren respectiv pentru construcţii din valoarea corespunzătoare a părţii din imobilul expropriat, teren şi construcţii care nu se poate restitui în natură.

În speţă însă nu s-a făcut dovada că petentei B.E. i-au fost acordate despăgubiri pentru cota sa parte de proprietate şi, ca atare au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Faţă de considerentele menţionate recursul petentei B.E. urmează să fie admis.

Cauza, cum s-a arătat urmează să fie trimisă Tribunalului Gorj pentru rejudecare, în limitele casării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanta B.E., pârâţii Primarul Municipiului Târgu, Primăria Municipiului Târgu Jiu şi intervenienţii P.M. şi P.Ş. împotriva deciziei nr. 2952 din 22 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Casează Decizia menţionată precum şi sentinţa nr. 315 din 1 noiembrie 2004 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9789/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs