ICCJ. Decizia nr. 1324/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la data de 11 februarie 2005, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta V. Focșani, în contradictoriu cu pârâții SC P. SA și O.S.I.M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună decăderea pârâtei SC P. SA din drepturile conferite asupra mărcii "V." nr. 243.85, pentru servicii/produse din clasele 33, 35 și 39 a Clasificării Internaționale de la Nisa și obligarea pârâtei O.S.I.M. la publicarea hotărârii în B.O.P.I. și radierea mărcii din Registrul mărcilor, înregistrate la O.S.I.M.
în motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta SC P. SA nu a utilizat această marcă, pe o perioadă neîntreruptă timp de 5 ani, pe teritoriul țării, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 și trebuie decăzută din drepturile conferite de marcă.
Pârâta SC P. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
în motivare a arătat că marca "V." a fost înregistrată la O.S.I.M. de către V.T.C. SRL sub nr. 14385/1994, pentru clasele de produse/servicii: 33 - producție de vinuri și produse distilate, 35 - import-export, comercializare băuturi alcoolice și diverse, publicitate și reclamă; 39- transport, depozitate și ambalare, societate care i-a cesionat în anul 2004, toate drepturile și obligațiile privind această marcă.
Pârâta a mai arătat că marca "V." are o primă perioadă de protecție de 10 ani, conform art. 29 din Legea nr. 84/1998, că cererea de decădere trebuie formulată în cursul duratei de protecție a mărcii și că în prezent, marca se află în a doua perioadă de protecție, ca urmare a reînnoirii ei, pentru perioada 12 decembrie 2004-12 decembrie 2014. S-a mai arătat că marca a fost folosită, în perioada precizată de reclamanți, respectiv 2000-2005, atât de SC V.T.C. cât și de SC P. SA pe teritoriul României.
Prin sentința civilă nr. 405 din 16 aprilie 2005, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus decăderea pârâtei SC P. SA din drepturile asupra mărcii "V." și a obligat pârâtul O.S.I.M. să publice hotărârea după rămânerea definitivă și irevocabilă în B.O.P.I., secțiunea mărci și s-a respins capătul de cerere privind obligarea O.S.I.M. la radierea mărcii din Registrul Național al Mărcilor ca nefondată.
Prin aceeași hotărâre, pârâta a fost obligată la plata sumei de 366.000 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
în motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosarul cauzei, s-a dovedit interesul reclamantei în promovarea acțiunii, întrucât denumirea comercială a acesteia coincide cu denumirea mărcii în litigiu, că nu s-a dovedit folosirea mărcii pe teritoriul României, comercializarea ei, în mod efectiv și serios de către pârâtă și că toate înscrisurile depuse, dovedesc doar împrejurarea efectuării actelor care pregătesc activitatea de comercializare a produselor sub această marcă.
S-a mai reținut că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că, după înscrierea mărcii începe o nouă perioadă de protecție de 10 ani, deoarece pentru această susținere nu există suport legal, că situațiile în care marca se reînnoiește și aceea în care drepturile asupra mărcii se concesionează, nu constituie excepție de la dispozițiile art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998, aplicabile cauzei.
Referitor la capătul de cerere privind radierea mărcii din Registrul Național de Mărci, acesta este nefondat, deoarece radierea se poate dispune numai în urma anulării mărcii, ca urmare a neînregistrării ei, situație care nu se regăsește în speță.
Prin decizia civilă nr. 37 A din 16 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P. SA împotriva hotărârii instanței de fond.
în motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut cu privire la motivele de apel, următoarele:
Prin respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate în proprietatea intelectuală, prin care să se stabilească utilizarea efectivă a mărcii "V." în perioada 2000-2005, de către titularul SC V.T.C. SRL București, nu s-a încălcat dreptul la apărare al apelantei.
în raport de dispozițiile art. 167 alin. (l), art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și art. 47 din Legea nr. 84/1998, nu se poate pretinde unui expert de specialitate să formuleze o opinie asupra unor aspecte, pe care însăși instanța este chemată să le dezlege.
Excepția prematurității acțiunii este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, deoarece termenul de 5 ani este împlinit în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 10 februarie 2005, iar cerințele art. 45 din lege sunt verificate pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani, indiferent dacă acestea se plasează în durata de prestație inițială sau cea reînnoită și în contradictoriu doar cu titularul actual al mărcii nu și cu cel anterior.
Critica privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii prin care s-a reținut că apelanta nu a folosit în mod efectiv și serios marca, deși s-au administrat multiple probe în acest sens s-a apreciat ca fiind nefondată, reținând ca și instanța de fond, că toate înscrisurile depuse nu constituie decât dovezi ale inițierii utilizării mărcii, că din facturile depuse nu rezultă efectuarea actelor comerciale sub marca "V.", că abia din facturile emise după data introducerii acțiunii, 10 februarie 2005, se dovedește acest lucru dar nu pot fi luate în considerare deoarece interesează perioada anterioară formulării cererii de chemare în judecată și că procesele-verbale sunt nerelevante pentru că nu identifică cert cantitățile de vin îmbuteliate de partenerii comerciali ai apelantului, astfel cum au fost livrate de către apelanta-pârâtă, precum și momentul de început al raporturilor comerciale.
împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâta SC V.T.M. SA (fostă SC P. SA) a formulat recurs prin care a criticat nelegalitatea hotărârii.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în sensul că s-a reținut pe de o parte ca fiind suficientă prezentarea selectivă a unor acte dacă ele atestă folosirea efectivă și serioasă a mărcii și pe de altă parte, s-a reținut că s-au produs dovezi doar pentru 4 livrări de vin și că nu s-a dovedit amploarea actelor comerciale de folosire a mărcii.
în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului nr. 49 din 16 mai 2002 încheiat de SC V.T.C. SRL cu SC K.D. SRL, interpretând greșit art. 2 din contract.
în motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut că a fost încălcat dreptul de apărare al pârâtei, că instanța și-a depășit cadrul procesual cu care a fost investită, că a aplicat și interpretat greșit textul de lege: "oricând în cursul duratei de protecție a mărcii va figura atât durata inițială cât și eventualele prelungiri de protecție prin reînnoire" și că s-a aplicat greșit art. 146 lit. c) din Legea nr. 84/1998.
în final recurenta a arătat că în mod eronat s-a respins apelul motivat de faptul că nu s-a produs dovada unei utilizări efective și serioase în decurs de 5 ani neîntrerupți, deoarece textul de lege impune ca cerință obligatorie pentru decădere o perioadă de 5 ani în care marca să nu fi fost utilizată, astfel că "neutilizarea neîntreruptă 5 ani" nu echivalează cu "utilizarea neîntreruptă de 5 ani" și că este suficientă o singură utilizare în această perioadă pentru a se înlătura decăderea.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii introductive în principal ca prematură și în subsidiar ca nefondată.
Analizând, pe rând, motivele recursului promovat de pârâtă, urmează ca acesta să fie respins pentru următoarele considerente:
Prin respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate industrială nu a fost încălcat dreptul de apărare al recurentei.
Art. 47 din Legea nr. 84/1994 menționează că dovada folosirii mărcii revine titularului acestuia și poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
Dar în art. 167 alin. (1) C. proc. civ. se arată că dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegare pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
Prin expertiza tehnică de specialitate, recurenta a susținut că vrea să dovedească deplina folosire a mărcii dar în raport de dispozițiile procedurale, instanța în mod corect a apreciat că nu este pertinentă cauzei, în condițiile în care dovada acestei împrejurări se poate face prin înscrisuri, nefîind necesară opinia unui specialist pentru a se demonstra că marca a fost folosită timp de 5 ani.
Instanța de apel nu și-a depășit limitele cu care a fost investită prin cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat decăderea, ca urmare a nefolosirii mărcii în perioada 2000-2005.
Astfel, s-a arătat că excepția prematurității acțiunii nu poate fi admisă pentru că termenul de 5 ani prevăzut de art. 45 din Legea nr. 84/1998, este împlinit în raport de data introducerii cererii, adică 10 februarie 2005, în funcție de care s-a analizat excepția formulată precum și probele administrate pentru folosirea efectivă și în mod serios a mărcii.
Nu se poate reține că s-a dat o interpretare greșită sintagmei "oricând în cursul duratei de protecție a mărcii", deoarece instanța a reținut în contextul arătat că reînnoirea înregistrării mărcii în condițiile art. 29 din lege, nu echivalează cu o nouă înregistrare, și că reînnoirea afectează doar durata de protecție a mărcii, în sensul prelungirii acesteia pentru încă 10 ani, echivalând cu o prelungire a protecției și nu cu însăși încetarea dreptului la marcă.
Cu privire la aplicarea greșită a Legii nr. 84/1998, respectiv a art. 46 din lege, în sensul că nu s-a asimilat folosirii efective a mărcii, aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalaje, exclusiv în vederea exportului, această critică nu poate fi reținută pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a reținut că a fost aplicat semnul înregistrat ca marcă pe produsele îmbuteliate destinate exportului, dar că această împrejurare nu reprezintă decât indicii unei utilizări efective, insuficiente însă, pentru conturarea unei concluzii ferme în acest sens.
Instanța arată însă, în continuare, de ce nu poate să rețină această situație decât doar ca indicii ai utilizării efective a mărcii și nu utilizarea efectivă și serioasă a acesteia.
Astfel, față de contractul încheiat cu SC K.D. SRL, s-a reținut că acesta este unicul temei pentru utilizarea mărcii în perioada 2002-2004, dar, dată fiind clauza de exclusivitate și perioada îndelungată de derulare a contractului, erau necesare dovezi mai ample de folosire a acestei mărci.
Ori, prin cele 4 livrări de cantități de vin în favoarea SC K.D. SRL, ( mai importante decât alte livrări efectuate către alți comercianți în aceeași perioadă) nu s-a demonstrat utilizarea efectivă și serioasă a mărcii în sensul legii.
Când instanța a reținut că era necesară prezentarea selectivă a unor înscrisuri pentru a atesta folosirea efectivă și serioasă a mărcii, pentru ca apoi, analizând pe rând probele produse în combaterea acțiunii, să constate că nu sunt suficiente pentru dovedirea amplorii actelor comerciale, nu înseamnă că s-a contrazis în motivarea hotărârii.
Instanța a analizat pe rând fiecare probă administrată de recurentă în dovedirea utilizării mărcii, raportul de expertiză extrajudiciară întocmit la cererea recurentei-pârâte, facturile din care rezultă comercializarea de sticle cu diferite soiuri de vin, contractul de vânzare-cumpărare și colaborare comercială nr. 49 din 16 mai 2002, contractul de prestări servicii nr. 103, prin care s-a prevăzut realizarea unei producții de îmbuteliere vin sec, pentru export, facturile cu nr. 6624812 din 19 noiembrie 2002 și nr. 2275259 din 31 octombrie 2002 atestând îmbutelierea a 300-a, rezultă 492 de sticle de vin, facturile nr. 507800 din 21 martie 2003 și nr. 608002 din 12 decembrie 2003, bonurile de casă de la supermarketul Carrefour și în mod corect a reținut că toate aceste înscrisuri nu sunt suficiente să dovedească utilizarea efectivă și serioasă a mărcii.
S-a apreciat în mod corect, față de importanța actelor efective de folosire a mărcii, că toate operațiunile desfășurate în perioada 2 august 2004-17 ianuarie 2005 sunt doar acte pregătitoare utilizării.
Astfel, respectiv comandarea etichetelor și realizarea concretă a acestora, comandarea capsulelor termocontractibile purtând marca, pentru finalizarea îmbutelierii și sigilării soiurilor de vin, comandarea lăzilor pentru transport, solicitarea alocării de coduri pentru produsele realizate pentru care s-au comandat modelele de etichete sunt înscrisuri care nu pot dovedi concretizarea efectivă a utilizării mărcii din litigiu.
Nu se poate reține că s-a făcut o interpretare eronată a contractului nr. 49/2002, respectiv a art. 2 din acesta, înlăturând astfel o probă importantă în dovedirea susținerilor pârâtei.
în art. 2 al Capitolului 3 din contractul de vânzare-cumpărare și colaborare comercială nr. 49 din 16 mai 2002, la alin. (3), se prevede că vânzătorul V.T.C. SRL, să nu mai permită altor firme din România, să folosească pe etichete brandurile înregistrate de el însuși, nici cu titlu gratuit și nici cu plată, dacă aceste branduri sunt folosite și pe sticlele îmbuteliate de cumpărătorul K.D. SRL.
în mod corect, instanța de apel a reținut că o asemenea clauză, asigură exclusivitatea folosirii mărcii V. de către recurentă, dar așa cum s-a arătat deja în această perioadă, 2002-2004 (cele 4 livrări mai importante) nu sunt decât indicii unei utilizări efective și nu concretizarea însăși a acestei folosiri.
Nu se poate reține ca fiind eronat respins apelul, pentru motivarea că nu s-a dovedit utilizarea efectivă și serioasă a mărcii timp de 5 ani, făcându-se în mod greșit echivalentul între neutilizarea neîntreruptă 5 ani și utilizarea neîntreruptă 5 ani.
Potrivit art. 45 din Legea nr. 84/1998 alin. (1) lit. a), orice persoană interesată poate solicita oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă fără motive justificative, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României, într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată.
Rezultă astfel din textul de lege invocat, că folosința trebuie să fie reală și neechivocă.
Comandarea de etichete, ambalaje de transport, precum și folosirea semnului depus altfel decât pentru a distinge produsele oferite spre vânzare, nu pot fi asimilate actelor de folosință și de exploatare a mărcii. Decăderea reprezentând o sancțiune pentru deturnarea mărcii de la scopul în care i se acordă și i se recunoaște protecția.
în concluzie, criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. nu sunt fondate și în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1640/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1232/2007. Civil → |
|---|
