ICCJ. Decizia nr. 2065/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 694 din 10 martie 2004, Primarul comunei Vânători, județul Mureș, a admis notificările formulate, în baza Legii nr. 10/2001, de V.A., V.G., V.Z. și B.A., cărora le-a restituit în natură imobilul, compus din teren în suprafață de 900 mp și construcții cu destinația "moară de porumb" în suprafață de 134,6 mp, situat în comuna Vânători, fără nr. administrativ, la vest de drumul național Vânători-Cristuru Secuiesc.
Totodată, prin art. 2 al acestei dispoziții s-a stipulat că imobilul este grevat de un drept de superficie instituit în favoarea Consiliului local Vânători, în calitate de proprietar al morii de grâu, clădire aflată în imediata vecinătate a imobilului revendicat, cu drept de folosință asupra terenului pe toată durata existenței acestei construcții.
La 19 aprilie 2004, V.A. a contestat această dispoziție, solicitând instanței, în contradictoriu cu Primarul și Consiliul local al comunei Vânători, să oblige pârâții la restituirea în întregime a imobilului (ce este compus atât din moara de porumb cât și cea de grâu) cu obligarea, dacă se consideră necesar, persoanelor îndreptățite la plata unei sume reprezentând sporul de valoare adus construcției, constând în modernizări și dotări suplimentare, față de data preluării.
La 24 mai 2004, contestatorul și-a precizat cererea învederând instanței că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, doar Primăria comunei Vânători, județul Mureș, reprezentată prin Primar.
La data de 21 octombrie 2004, V.A. și-a precizat din nou contestația, în sensul că a solicitat anularea art. 2 din dispoziția atacată, pe considerentul că dreptul de superficie asupra terenului aferent construcției ce a făcut obiectul notificării, nu putea fi instituit fără acordul expres al persoanelor îndreptățite, în condițiile în care întreg imobilul a fost preluat fără titlu.
în cauză, au formulat cereri de intervenție în interesul contestatorului, V.G. și V.Z. solicitând admiterea contestației și restituirea în întregime a imobilului, întrucât este compus dintr-un singur corp de clădire.
Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 1330 din 20 octombrie 2005, a admis în parte contestația și cererile de intervenție accesorie și a anulat art. 2 din dispoziția atacată, vizând instituirea dreptului de superficie în favoarea pârâtei.
Totodată, a respins cererea de restituire a imobilelor, moară de grâu, în suprafață de 59,52 mp, magazie, în suprafață de 15,93 mp și birou, în suprafață de 4,97 mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
A obligat intimata să-i plătească contestatorului suma de 7.500.000 lei vechi, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că art. 2 al dispoziției atacate, prin care s-a instituit în favoarea pârâtei un drept de superficie și un drept de folosință asupra imobilului, nesocotește dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, edictate sub sancțiunea nulității, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv se restituie libere de sarcini.
Cât privește partea din imobil cu destinația de moară de grâu, s-a reținut că aceasta nu poate fi restituită întrucât a fost edificată ulterior preluării nemișcătorului, de la antecesorul reclamantului, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din lege, conform cărora, pentru suprafața ocupată de construcții noi, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Chiar dacă pârâta nu a prezentat autorizație de construcție, se mai reține, pentru moara de grâu, acest aspect este irelevant în raport cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care limitează aplicarea dispozițiilor legale de restituire în natură doar la construcțiile neautorizate ridicate după data de 1 ianuarie 1990, ceea ce exclude incidența în cauză a acestui text de lege.
Reluând aceeași argumentație, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 20/A din 9 februarie 2006, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamant și intervenienți împotriva hotărârii instanței de fond.
în cauză, au declarat recurs în termen legal, contestatorul V.A., precum și intervenienții V.G. și V.Z. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susțin în esență că decizia atacată, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, fiind dată totodată cu încălcarea și interpretarea greșită a legii, în condițiile în care pârâta nu a făcut dovada că a construit în baza unei autorizații corpul de clădire, în legătură cu care s-a refuzat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege.
Recursul se privește ca fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în redactarea ulterioară republicării, text în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, în cazul în care, pe terenurile pe care s-au aflat construcțiile preluate în mod abuziv, s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcțiile noi , măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Tot astfel, alin. (3) al textului dispune că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii, după data de 1 ianuarie 1990.
Față de formularea inițială a textului, anterioară republicării legii, este cert că legiuitorul a înțeles să extindă domeniul de aplicare al restituirii în natură și pentru imobilele terenuri pe care s-au ridicat construcții neautorizate în perioada 6 martie 1945-1 ianuarie 1990.
Chiar dacă textul indicat face referire expresă doar la terenuri, lăsând oarecum incertă situația construcțiilor ridicate, fără autorizație pe acestea, din perspectiva dispozițiilor art. 9 al legii, conform căruia imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, este cert că, existența sau inexistența unei autorizații de construire constituie un element ce se răsfrânge asupra situației juridice a întregului fond imobiliar.
Cum, sub acest aspect, legea specială este lacunară, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun din materia accesiunii imobiliare artificiale (art. 492 și art. 494 C. civ) potrivit cărora orice construcție aparține celui care, la data edificării, era proprietarul fondului.
Ca atare, în asemenea situație, este imperios necesar a se stabili cine era proprietarul de drept al terenului, la data ridicării construcției neautorizate și, respectiv, dacă imobilul a fost preluat cu sau fără titlu.
Distincția este esențială, din perspectiva dispozițiilor art. 2 din lege, conform cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire.
Ca atare, concluzia ce se impune, urmare coroborării acestor texte este că, în situația când imobilul a fost preluat fără titlu valabil, indiferent de persoana care a edificat construcția neautorizată, proprietarul terenului sau, după caz, succesorul acestuia, este și proprietarul construcției, încă de la data edificării acesteia.
Or, în speță, s-a făcut dovada că imobilul (teren și construcție) a fost trecut, fără titlu valabil în proprietatea statului, printr-un act de inventariere și "donație" încheiat la 31 mai 1952, a cărui nulitate a fost constatată prin sentința civilă nr. 2476 din 12 septembrie 2002 a Judecătoriei Sighișoara, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.
Așa fiind, față de susținerile constante ale pârâtei, se impune a se lămuri împrejurarea, care, așa cum s-a arătat, este de esența litigiului, dacă corpul de clădire adăugat pe terenul în legătură cu care s-a dispus restituirea în natură, a fost ridicat cu respectarea legislației în materie, în funcție de probatoriul ce se va administra, urmând a se aprecia asupra cererii de restituire în natură a întregului imobil.
Nu în ultimul rând, din interpretarea sistemică a dispozițiilor legii speciale, nu rezultă că legiuitorul ar fi dorit să instituie vreo excepție de la prevederile legale ce sancționează încălcarea regimului legal al autorizării construcțiilor.
Așa fiind, recursul a fost admis cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2114/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2139/2007. Civil → |
|---|
