ICCJ. Decizia nr. 2315/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 541 din 17 mai 2005, Tribunalul București a admis contestația privind pe contestatoarea C.O., în contradictoriu cu intimatul Municipiul București, prin Primarul General și pe cale de consecință: a anulat dispoziția nr. 2812 din 21 aprilie 2004 emisă de Primarul General al Municipiului București; a obligat pe intimat să emită o nouă dispoziție prin care să-i acorde contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzător valorii imobilului, teren situat în București, stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, imobilul (teren) în litigiu a fost preluat de stat fără titlu și prin urmare sunt incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 în sensul restituirii terenului în natură. Terenul respectiv a aparținut autoarei C.P. pe care l-a dobândit de la părinții săi D. și S.P. prin actul dotal nr. 3902 din 21 august 1987.
Ulterior terenul a fost transmis numitei D.P.M., fiica acesteia și prin legat universal contestatoarei C.O.
S-a mai reținut că pe terenul în litigiu (547,40 mp) se găsesc construcțiile, bloc B5, B7 și B6 precum și trotuarul pietonal. Prin urmare, terenul nu mai poate fi restituit în natură contestatoarei aceasta având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Curtea de Apel București, prin decizia nr. 1641 din 13 decembrie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul intimat Primarul General al Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 541 din 17 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata contestatoare C.O.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, terenul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu și că în prezent terenul respectiv este ocupat în proporție de 80% din blocuri cu apartamente de locuit, rețele stradale, apă canalizare, gaze naturale etc.
S-a mai reținut că, actele depuse de reclamantă fac dovada deplină a dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, pretins de reclamantă.
Instanța de apel a mai reținut că instanța de fond nu a stabilit în concret, măsurile reparatorii, ci doar a dispus ca acestea să corespundă cu valoarea imobilului, astfel cum aceasta a fost stabilită prin expertiza ordonată în cauză.
împotriva deciziei civile mai sus enunțată a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General al Capitalei, criticând-o ca fiind nelegală invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece.
- Actele invocate de reclamantă în susținerea notificării au fost depuse după expirarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
- Instanța este investită potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 doar să verifice temeinicia dispoziției emisă de unitatea deținătoarea, iar aprecierea instanței cum că, termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare este în contradicție cu textul de lege mai sus enunțat.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Prin urmare, termenul mai sus menționat nu este un termen de decădere cum greșit susține recurentul Municipiul București prin Primarul General, ci este un termen de recomandare, iar principiul realizării dreptului prevalează în raport cu cel al respectării procedurii.
în acest context, în practică s-a statuat că persoana interesată, pentru dovedirea calității sale de persoană îndreptățită să beneficieze de dispozițiile cu caracter reparator consemnate de Legea nr. 10/2001, are posibilitatea să depună acte doveditoare chiar în fața instanței de judecată.
Nu poate fi reținută nici critica recurentului, Municipiul București prin Primarul General al Capitalei, în sensul că, instanța de judecată poate să verifice doar temeinicia dispoziției emisă de unitatea deținătoare, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată [fost art. 24 alin. (3)] instanța de judecată, tribunalul, analizează dispoziția atacată sub toate aspectele respectiv sub aspectul temeiniciei și legalității.
Pentru toate cele reținute, înalta Curte a reținut că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință s-a respins ca nefondat recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2311/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2055/2007. Civil → |
|---|
