ICCJ. Decizia nr. 2479/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 2569 din 22 decembrie 2003, Primarul Municipiului Timișoara a respins notificarea formulată, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de G.F.I.I. și de O.V.C., vizând restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, cu motivarea că notificatoarele nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite și a dreptului de proprietate invocat, în sensul că nu au probat calitatea lor de moștenitoare după H.I., fostul proprietar tabular al imobilului.
La 30 ianuarie 2004, persoanele îndreptățite au contestat această dispoziție, solicitând instanței ,în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara, să constate că notificarea a fost greșit respinsă în condițiile în care, din actele de stare civilă depuse, rezultă că sunt aceleași persoane cu cele menționate în certificatul de moștenitor eliberat de notarul de stat.
în cauză, au formulat cereri de intervenție în interesul intimatului, SC M.D. SRL, SC D. SNC Timișoara și SC X.R. SRL Timișoara, prin care s-a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, invocându-se că autoarele notificării nu au depus declarație notarială din care să rezulte că sunt unicele moștenitoare ale fostului proprietar tabular al imobilului, față de care nu s-au aflat în nici un raport de rudenie.
Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 554 din 6 mai 2004 a admis contestația și anulând dispoziția atacată a dispus reluarea de către intimat a procedurii administrative, în condițiile Legii nr. 10/2001, în sensul soluționării notificării prin emiterea unei noi dispoziții motivate, asupra cererii de restituire în natură, având în vedere că petentele-contestatoare au legitimare procesuală activă, fiind astfel îndreptățite a formula notificare.
Totodată, a respins cererile de intervenție accesorii în interesul intimatului, formulate de SC M.D. SRL, SC D. SNC și SC X.R. SRL.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că fostul proprietar tabular al imobilului, a fost căsătorit cu mama contestatoarelor, H.F., decedată la 11 decembrie 1977, care moștenise în calitate de soție supraviețuitoare, întreaga avere rămasă după soțul său, H.I., astfel cum o atestă certificatul de moștenitor emis la 24 mai 1974.
Tot astfel, se mai arată, contestatoarele au venit, în calitate de fiice, la moștenirea mamei lor H.F., împrejurare atestată de certificatul de moștenitor nr. 321 din 27 aprilie 1978 care, chiar dacă prezintă anumite greșeli de ortografie, se completează, din punct de vedere probator, cu declarațiile autentificate date de persoanele îndreptățite, în sensul că sunt una și aceeași persoană cu O.V.C. și respectiv G.F.I., din mai sus menționatul certificat de moștenitor.
Prin decizia nr. 1950 din 22 septembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarate de pârât și intervenienți și schimbând în tot sentința, a respins contestația ca nefondată, reținând că nu s-a dovedit împrejurarea că reclamantele sunt beneficiarele unui testament sau ale unui contract de donație de bunuri viitoare întocmit de defunctul H.I., după cum nu au reușit să facă dovada că ar fi moștenitoarele acestuia, în virtutea beneficiului legii.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 9569 din 21 noiembrie 2005 a admis recursul contestatoarelor și casând decizia nr.1950 din 22 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a trimis cauza aceleiași instanțe, în vederea rejudecării apelurilor.
Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut în esență că manifestând lipsă de rol activ, instanța de apel nu a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 1,art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
în rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 145 din 20 aprilie 2006 a respins apelurile declarate în cauză de pârât și intervenienți, împotriva sentinței civile nr. 554 din 6 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care a menținut-o, reținând că reclamantele sunt beneficiarele dispozițiilor art. 4 alin. (2) din lege, erorile de înscriere a prenumelor nefiind de natură a înlătura calitatea acestora de persoane îndreptățite, în condițiile în care autoarea lor a dobândit și apoi a retransmis dreptul fostului proprietar al imobilului de a solicita măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001.
în cauză, au declarat recurs în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara și intervenienții SC X.R. SRL și SC M.D. SRL, care invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- contestatoarelor nu le poate fi recunoscută calitatea de persoane îndreptățite, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, în condițiile în care imobilul a fost preluat cu titlu de către stat, iar nemișcătorul nu a figurat niciodată în patrimoniul F.H. și nici în cel preluat de contestatoare, urmare devoluțiunii succesorale;
- indicațiile instanței supreme au fost interpretate extensiv, atunci când s-a considerat că reclamantele beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege, pentru imobilul în litigiu și că în speță, ar fi aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001;
- cum imobilul a fost preluat cu titlu valabil, în cauză nu este aplicabilă "ficțiunea" juridică prevăzută în art. 2 alin. (2) din lege, întrucât autorul contestatoarelor nu și-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării;
- reclamantele nu fac dovada dreptului de proprietate întrucât bunul nu s-a aflat în patrimoniul defunctului H.I. în anul 1972, când acesta a gratificat-o pe soția sa H.F., prin testamentul nr. 1974 din 1 februarie 1972 și nici la momentul decesului, 22 martie 1974.
Recursurile se privesc ca nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, în categoria imobilelor preluate abuziv, în sensul acestui act normativ, sunt incluse și imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum acesta este definit prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.
Tot astfel, potrivit art. 4 alin. (2) și (3) din același act normativ, de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Chiar și succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii.
Atunci când legiuitorul a conturat aria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, în temeiul acestui act normativ, a ținut seama de împrejurarea că, de cele mai multe ori victimele preluărilor abuzive, nu mai supraviețuiesc la data reparației, stabilindu-se ca atare, prin textele mai sus indicate, vocația de a succede în drepturile și obligațiile acestora.
Or, repunerea succesibililor în termenul de acceptare a succesiunii, a vizat tocmai situația lipsei, la data deschiderii succesiunii, din patrimoniul defunctului a unor bunuri imobile, de o valoare importantă, aspect care nu i-a motivat pe aceștia să declanșeze dezbaterea succesorală.
Criticile recurenților vizând lipsa imobilelor din patrimoniul autoarei contestatoarelor, este în dezacord cu toate textele legii, într-o interpretare coroborată și cu însăși scopul legiuitorului postdecembrist care dă dreptul moștenitorilor să succeadă în drepturile celor deposedați abuziv.
Astfel, în speță, este de necontestat că proprietar tabular al imobilului a fost H.I., de la care imobilul a fost preluat abuziv, ca efect al naționalizării, prin Decretul nr. 92/1950.
Urmare devoluțiunii legale, soției acestuia H.F., mama contestatoarelor, i-a revenit la data decesului fostului proprietar, respectiv la 22 martie 1974, întreaga succesiune, conform art. 887 C. civ.
Cât privește imobilul în litigiu, este firesc că acesta lipsea din masa succesorală, de vreme ce fusese preluat abuziv (a se vedea în acest sens, certificatul de moștenitor nr. 1088 din 24 mai 1974, fila 30, dosar nr. 970/C/2004 al Tribunalului Timiș, secția civilă).
F.H. i-au succedat în drepturi, fiicele sale din prima căsătorie, G.F.I.I. și O.V.C., conform certificatului de moștenitor nr. 321 din 27 aprilie 1978 (fila 132, dosar fond), acestea preluând întreaga moștenire.
Ca atare, în mod corect a reținut instanța de control judiciar și în limitele îndrumărilor date prin decizia instanței supreme, că antecesoarea celor în cauză, a dobândit prin moștenire și apoi a retransmis fiicelor sale, dreptul fostului proprietar tabular al imobilului de a solicita măsuri reparatorii, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Mai mult, dreptul la măsuri reparatorii al contestatoarelor este susținut și urmare aplicării regulilor devoluțiunii succesorale testamentare, în favoarea acestora existând un "contract de donațiune" autentificat sub nr. 16865 din 30 noiembrie 1971 de fostul notariat de Stat al Județului Timiș, prin care soții H.I. și Francisca înțeleg să le gratifice cu 1/2 din averea lor imobiliară, act în cuprinsul căruia se specifică lipsa oricăror alți moștenitori rezervatari (fila 137, dosar fond).
Așa fiind, recursurile au fost respinse, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2506/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2482/2007. Civil → |
|---|
