ICCJ. Decizia nr. 2506/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 72 din 28 februarie 2006, Tribunalul Gorj a admis cererea formulată de reclamantul P.C.T., în contradictoriu cu pârâta Primăria Bumbești Jiu, a modificat dispoziția nr. 1661 din 15 decembrie 2005 și a stabilit că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii, în condițiile legii, pentru terenul în suprafață de 1247 mp.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 431/N/2001 reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafață de 1247 mp, pe care sunt construite blocuri de locuințe.
Terenul a aparținut bunicului reclamantului și a fost preluat de către U.S. în baza unei convenții de schimb, iar pârâta, prin dispoziția nr. 1661 din 15 decembrie 2005, a respins cererea, cu motivarea că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Reține tribunalul, că la data de 13 aprilie 1952, în scopul construirii de locuințe pentru muncitorii de la U.S. Gorj, s-au efectuat unele schimburi de terenuri între proprietarii terenurilor persoane fizice și U.S. Gorj, în baza dispozițiilor Decretului nr. 151/1950, schimb aprobat de Ministerul Agriculturii.
în acest sens, au fost întocmite tabele de preluare a terenurilor de la proprietari și de atribuire, fără să se întocmească contracte de schimb, iar de la P.G., bunicul reclamantului, a fost preluată suprafața de 1247 mp teren.
Tribunalul a mai reținut că actele de schimb nu s-au întocmit cu respectarea prevederilor art. 7 din Decretul nr. 151/1950, pentru că nu s-a încheiat contract tip și nu s-a predat către bunicul reclamantului vreo suprafață de teren în echivalent.
De aceea, terenul în suprafață de 1247 mp fiind preluat cu nerespectarea dispozițiilor legale, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 469 din 7 iunie 2006, a admis apelul declarat de pârâta Primăria Bumbești Jiu împotriva acestei sentințe, pe care a schimbat-o, respingând acțiunea formulată de reclamant.
Instanța de apel a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, cu certificatul de moștenitor.
Preluarea terenului de la autorul reclamantului s-a dispus în baza Decretului nr. 151/1950, iar transferul de proprietăți rezultă din actul denumit "convenție", încheiat la data de 13 aprilie 1952, care întrunește condițiile de validitate ale contractului de schimb.
Reține instanța de apel, că art. 1406 C. civ. prevede că "schimbul se face prin singurul consimțământ, întocmai ca și vânzarea". Fiind un contract consensual, contractul de schimb se încheie în mod valabil prin simplu consimțământ al părților, indiferent de forma în care acesta se exprimă, validitatea actului nefiind condiționată de încheierea lui într-o anumită formă prescrisă de lege.
în speță, înțelegerea este consemnată într-un înscris prin care s-a convenit asupra schimbului de terenuri, precizându-se că la data întocmirii actului s-au făcut măsurătorile suprafețelor de teren și punerea în posesie. înscrisul a fost semnat de coschimbași, iar în cererea de chemare în judecată reclamantul a recunoscut că s-a primit în schimb teren agricol, care a fost deținut în posesie. Contractul de schimb întrunește condițiile de validitate cerute de lege, pentru că lipsa formei autentice nu este o cauză de nulitate a actului juridic intervenit între coschimbași.
Se mai reține, că susținerea reclamantului, în sensul că terenul arabil primit în schimb a fost retrocedat foștilor proprietari în baza Legii nr. 18/1991, nu este dovedită pentru a justifica acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, care susține că decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001,art. 1405,art. 1406 C. civ. și art. 7 din Decretul nr. 151/1950 și cere să se mențină sentința pronunțată de tribunal.
Arată recurentul, că în mod greșit a reținut instanța de apel că pentru perfectarea actului de schimb nu era necesară "o anumită formă cerută de lege".
Pentru tranzacțiile cu terenuri, la acea dată, era cerută în mod expres forma autentică, ca o condiție ad validitatem. în cauză, actul nefiind întocmit în forma prevăzută de lege, nu produce efecte juridice. După apariția Legii nr. 18/1991, vechii proprietari au revenit la terenurile lor, iar proprietarii suprafețelor de teren pe care s-au construit blocuri de locuințe trebuiau despăgubiți, conform prevederilor Legii nr. 10/2001. Nu există contract tip, autentificat, iar predarea terenului primit în schimb nu s-a făcut printr-o punere efectivă în posesie.
Recursul este fondat.
Prin hotărârea atacată, deși s-a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, a fost admis apelul declarat de pârâtă și s-a schimbat sentința apelată, fiind respinsă acțiunea, cu motivarea că terenul care face obiectul pricinii a fost preluat în condițiile Decretului nr. 151/1950, în baza unei convenții de schimb.
Greșit s-a reținut de către instanța de apel că, lipsa formei autentice nefiind o cauză de nulitate a actului, convenția întrunește condițiile de validitate prevăzute de lege și transferul dreptului de proprietate a operat în baza și la momentul schimbului.
Prin schimb operează înstrăinarea bunurilor, deoarece părțile își dau un lucru pentru altul, însă la data încheierii convenției de schimb, 13 aprilie 1952, cu privire la contractul de schimb de terenuri nu se aplica principiul consensualismului, consacrat prin art. 1406 C. civ.
Pentru înstrăinarea terenurilor au fost instituite reguli speciale, libertatea contractuală fiind îngrădită prin Decretul nr. 151/1950 privind comasarea și circulația bunurilor agricole și prin Decretul nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții și la interzicerea construirii fără autorizație.
Prin aceste acte normative, care cuprindeau dispoziții derogatorii de la dreptul comun, s-a restrâns domeniul de aplicare al dispozițiilor Codului civil în materie de înstrăinări imobiliare și s-au impus condiții de formă pentru întocmirea actelor de înstrăinare a terenurilor.
în prezenta cauză, schimbul a fost aprobat, la suprafețe egale, de Ministerul Agriculturii, însă convenția de schimb nu a fost încheiată cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de Decretul nr. 151/1950.
Acest decret, în capitolul I (art. 2-7), reglementa comasarea prin schimburi de terenuri la suprafețe egale, iar art. 7 prevedea în mod expres că actele de schimb trebuiau încheiate potrivit contractelor tip alcătuite de Ministerul Agriculturii.
Capitolul II (art. 8-13) cuprindea prevederi privind forma actelor de înstrăinare între vii a terenurilor și stabilea, în art. 11, condiția întocmirii lor în formă autentică și a transcrierii în registrul de transcripțiuni ori înscrierii în cartea funciară.
în cauză, preluarea mai multor suprafețe de teren de la 96 persoane, înscrise în tabelul aflat la fila 11 din dosarul tribunalului, s-a făcut în scopul construirii pe terenul preluat de U.S. de locuințe muncitorești. Actul de schimb nu a fost însă întocmit cu respectarea condiției de formă, iar instanța de apel greșit a reținut că validitatea actului nu era condiționată de încheierea lui într-o anumită formă. Deși încheierea fiecărui contract, cu respectarea condițiilor prevăzute de decret, era stabilită de art. 12, sub sancțiunea nulității de drept, la dosar a fost depus doar tabelul care cuprinde cele 96 persoane ce au consimțit la efectuarea schimbului.
Actul de schimb nefiind întocmit în forma prevăzută de lege, transferul dreptului de proprietate nu a operat, iar suprafața de teren care face obiectul procesului a fost preluată din patrimoniul autorului intimatului-reclamant fără titlu valabil.
De aceea, așa cum corect s-a reținut prin sentința tribunalului, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru terenul preluat abuziv de la autorul său.
Pentru considerentele expuse, conform art. 312,art. 314 C. proc. civ., a fost admis recursul declarat de reclamant, a fost casată decizia atacată și s-a respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței apelate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2556/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2479/2007. Civil → |
|---|
