ICCJ. Decizia nr. 2526/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2526
Dosar nr. 2807/44/200.
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Constată că prin înregistrarea pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 1091/2004, reclamanţii V.I., Ş.A. şi T.R. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 749 din 11 iunie 2004 emisă de Primarul municipiului Galaţi şi restituirea în natură a suprafeţei de 1500 mp (teren situat în Galaţi).
În motivarea cererii s-a arătat că în mod greşit notificarea a fost respinsă întrucât nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, faţă de actele depuse la dosar din care rezultă că acesta a aparţinut autorilor reclamanţilor (V.N. şi V.C.), de la care a fost expropriat, conform Decretului nr. 388/1984.
Prin sentinţa civilă nr. 224 din 27 februarie 2006, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea, a anulat dispoziţia atacată şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1500 mp, considerând că trecerea imobilului, prin expropriere, în patrimoniul statului, s-a realizat în mod abuziv.
Împotriva sentinţei a declarat apel Primăria municipiului Galaţi, care a susţinut că nu este posibilă restituirea în natură a terenului, întrucât este ocupat de construcţii şi în plus, reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate, nedepunând chitanţa care consemnează cumpărarea imobilului.
S-a solicitat de asemenea, repunerea în termenul de declarare a apelului.
Prin Decizia nr. 238/A din 29 iunie 2006, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a respins cererea de repunere în termen şi a respins, ca tardiv formulat, apelul pârâtei.
Pentru adoptarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că în exercitarea căii de atac nu au fost respectate dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care comunicarea sentinţei s-a făcut la 12 aprilie 2006, iar exercitarea căii de atac la 11 mai 2006.
În ce priveşte borderoul anexat, din care ar rezulta că transmiterea cererii de apel s-ar fi făcut la 25 aprilie 2006, susţinerea a fost înlăturată, în condiţiile în care numărul de înregistrare din borderoul respectiv este altul decât cel care apare la destinatar „Tribunalul Galaţi".
Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-pârât, susţinând caracterul nelegal al soluţiei de constatare a tardivităţii apelului.
În acest sens, s-a arătat că apelul a fost exercitat în termen, fiind înaintat la Tribunalul Galaţi cu nr. 36670 din 25 aprilie 2006, dar dintr-o eroare produsă la registratura instanţei, nu a fost înregistrat.
Dovada acestei situaţii de fapt a fost făcută cu borderoul pentru obiectele de corespondenţă, nr. 95 din 25 aprilie 2006 şi confirmarea de primire semnată de funcţionarul de la registratura instanţei, în data de 26 aprilie 2006.
Aprecierea instanţei în sensul inadvertenţei şi inexistenţei numărului de înregistrare corespunzător declaraţiei de apel pe borderoul de expediţie, este eronată şi a impus soluţia greşită, a respingerii apelului ca tardiv.
- Pe fondul cauzei, s-a susţinut caracterul nelegal al hotărârii care a dispus restituirea în natură a unui teren, care este ocupat de construcţii (respectiv, un bloc de locuinţe şi centrală termică).
De asemenea, s-a făcut referire la împrejurarea că în momentul exproprierii reclamanţii au fost despăgubiţi, astfel încât s-ar ajunge la o dublă reparaţie în privinţa acestora.
Criticile nu au fost încadrate în drept, indicându-se în mod generic, dispoziţiile ce reglementează judecata recursului.
Pe acest aspect, Curtea urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., constatând că dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă analiza lor în condiţiile art. 304 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-reclamanţi s-au opus admiterii recursului, arătând că în borderoul depus de recurentă la dosar nu se regăseşte recomandata care să corespundă numărului de înregistrare al cererii de apel şi ca atare, nu se face dovada exercitării acestuia în termen, soluţia instanţei fiind cea corectă.
Recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente.
- Respingând apelul ca tardiv declarat, instanţa s-a raportat la data înregistrării acestuia pe rol (11 mai 2006), care, faţă de data comunicării sentinţei tribunalului (12 aprilie 2006), se situează într-adevăr, în afara termenului de 15 zile reglementat de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Luând aceste două date de referinţă, instanţa a ignorat însă, faptul că transmiterea cererii de apel s-a făcut prin poştă şi sub acest aspect, trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ. („actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen, dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui").
Astfel, cererea de apel cu nr. de înregistrare 36670 din 25 aprilie 2006 apare menţionată în borderoul de expediţii al instituţiei apelante, cu nr. 95 din 25 aprilie 2006, având ca destinatar Tribunalul Galaţi şi ca nr. de prezentare la Oficiul poştal, 30.277 (fila 4, apel).
De asemenea, faptul că respectivul act procedural (cererea de apel, înregistrată la instituţia emitentă sub nr. 36670) a ajuns la Tribunalul Galaţi în data de 26 aprilie 2006, rezultă din confirmarea de primire, sub semnătura agentului instanţei, aflată la dosar.
În aceste condiţii, aprecierea instanţei în sensul că nu s-ar fi făcut dovada transmiterii în termen a declaraţiei de apel şi că apar inadvertenţe în legătură cu numărul de înregistrare indicat de apelantă şi cel care apare în borderou, nesocoteşte conţinutul şi semnificaţia înscrisurilor depuse la dosar (conform celor menţionate anterior).
Faţă de aceste considerente, se va constata că judecata cauzei pe aspect procedural, pur formal, legat de tardivitatea exercitării căii de atac, s-a realizat în mod greşit, ceea ce atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Văzând dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul va fi admis, casată Decizia atacată şi pentru că nu s-a procedat în mod greşit la cercetarea fondului, cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Criticile de fond formulate prin intermediul recursului nu pot fi analizate, faţă de soluţia de casare adoptată, urmând a fi avute în vedere de instanţa de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primarul municipiului Galaţi împotriva deciziei civile nr. 238/A din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2533/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 232/2007. Civil → |
---|