ICCJ. Decizia nr. 301/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea notificată sub nr. 776 13 februarie 2002 de BEJ T.G., petentele V.M.D., R.L.M., au solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1250 mp teren, loc de casă, și a construcției edificată pe acesta, imobil situat în Municipiul Slobozia, jud. Ialomița sau, în cazul în care restituirea nu mai este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, imobil de care autorii săi au fost deposedați în mod abuziv de stat, invocând incidența Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziția nr. 401 din 24 aprilie 2002, primarul municipiului Slobozia a respins cererea, motivat de faptul că imobilul în litigiu, expropriat cu plata de despăgubiri prin Decretul nr. 536/1968, a fost afectat scopului exproprierii, respectiv construcția a fost demolată iar terenul ocupat cu un ansamblu de locuințe.
Prin cererea înregistrată la 19 iunie 2003, reclamantele au cerut anularea dispoziției și restituirea în natură a imobilului sau, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatori în echivalent bănesc pentru imobilul compus din construcții și suprafața de 3360 mp teren, din care suprafață de 1250 mp a fost preluată de stat fără titlu, în afara exproprierii, cu mențiunea că nu au cunoștință de faptul că autorii lor ar fi fost despăgubiți pentru imobilul expropriat, despăgubire care, la momentul exproprierii, nu putea fi însă calculată în raport cu valoarea reală a imobilului.
Prin sentința civilă nr. 371/ F din 23 octombrie 2003, Tribunalul Ialomița a admis în parte cererea, a anulat dispoziția și a stabilit dreptul reclamantelor de a primi măsuri reparatori în echivalent, prin acordarea de titluri de valoare nominală, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii, la alegerea lor, pentru imobilul situat în Slobozia, construcții și teren în suprafață de 1250 mp.
în motivarea sentinței instanța a reținut că în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (8) coroborat cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatori pentru imobilul în litigiu, astfel cum a fost identificat prin notificarea adresată pârâtei, anume pentru construcțiile demolate și suprafața de 1250 mp, imobil preluat în mod abuziv de stat și care numai poate fi restituit în natură.
Prin decizia civilă nr. 35 /A din 2 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante.
în motivarea deciziei s-a reținut că solicitarea reclamantelor de a le fi restituit în natură terenul nu poate fi primită întrucât potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză cea mai mare parte a terenului este ocupată de construcții PTTR, de un bloc de locuințe cu garajele aferente și de spațiul de circulație din imediata vecinătate.
Referitor la critica reclamantelor privind întinderea suprafeței de teren pentru care sunt îndreptățite la măsuri reparatori, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită dat fiind că astfel cum și-au manifestat în mod explicit voința prin notificarea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea prevăzută de alin. (5) al aceluiași articol, acestea au indicat doar suprafața de 1250 mp.
Apreciază instanța că nu poate fi primită susținerea reclamantelor în sensul că în cuprinsul notificării s-ar fi strecurat o eroare materială cu privire la întinderea suprafeței de teren întrucât și din cuprinsul cererii de apel rezultă că acestea au solicitat măsurii reparatori doar pentru suprafața de 1250 mp preluată de stat în mod abuziv de stat și în afara exproprierii care a vizat o altă suprafața de 2145 mp teren.
Referitor la felul măsurilor reparatorii acordate, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită cererea reclamantelor de a li se acorda despăgubiri bănești întrucât, sub acest aspect, prin Legea nr. 247/2005 s-au modificat parte din dispozițiile Legii nr. 10/2001 iar prin Titlu nr. VII al acestei legi s-a reglementat regimul stabiliri și plății despăgubirilor pentru imobile preluate în mod abuziv de stat, act normativ de imediată aplicare, ca de altminteri, nici solicitarea de a li se acorda bunuri în compensare, modalitate de reparație care nu poate exista în lipsa unei oferte în acest sens din partea pârâtei.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele invocând incidența art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Prin gruparea argumentelor invocate în scris, reclamantele susțin că hotărârea recurată a fost dată cu aplicare greșită a legii întrucât instanțele au dispus asupra cererii doar în limitele investirii, adică doar în raport de pretențiile pe care le-au formulat prin notificare, fără însă a observa celelalte înscrisuri din care rezultă că a fost trecută în proprietatea statului o suprafață mai mare de teren, anume 3360 mp și nu doar 1250 mp astfel cum au cerut prin notificare.
Ca atare, recurentele solicită a se constata că sunt îndreptățite la restituirea în natură sau după caz la acordarea de măsuri reparatori pentru întreaga suprafață de teren mai sus arătată.
Totodată, recurentele susțin că în mod nelegal instanța de apel nu a dispus refacerea expertizei topografice, măsură încuviințată inițial printr-o încheiere interlocutorie și că în raport de principiul restituiri în natură a imobilelor consacrat prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 erau îndreptățite să primească în natură toate suprafețele de teren ce se dovedeau a fi libere.
Recurentele susțin și că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină refuzul instanței de apel de a dispune restituirea în natură a terenului liber de construcții, existența unui astfel de teren rezultând din cuprinsul întâmpinări formulată de pârât și nici refuzul de a dispune să le fie acordate alte bunuri în compensare, argumentul reținut de instanță că nu ar exista o ofertă în acest sens din partea pârâtei fiind în raport de dispozițiile art. 23 și art. 24 din lege greșit, ce de altminteri și considerentele pentru care li s-a refuzat acordarea de despăgubiri bănești.
Recursul nu este fondat.
în drept, în materia litigiilor declanșate în vederea valorificării drepturilor recunoscute persoanelor îndreptățite prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 legiuitorul a instituit o procedură prealabilă, esențialmente necontencioasă dar obligatorie, procedură în cadrul căreia persoanele îndreptățite trebuie să trimită o notificare care să cuprindă, printre altele, elementele de identificare ale imobilului solicitat și valoarea estimată a acestuia, în termenul prevăzut de lege, termen a cărui nerespectare atrage, potrivit art. 21 alin. (6) în redactarea inițială a legii, pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatori sau echivalent.
întrucât o asemenea procedură (prealabilă) se constituie într-o condiție eliminatorie pentru sesizarea tribunalului competent să judece contestația prevăzută de același act normativ, logic și firesc, cererea notificată de către persoana îndreptățită în această procedură îndeplinește funcțiile specifice unei cereri de chemare în justiție, în sensul că stabilește, prin determinarea obiectului său, limitele în care urmează să se desfășoare judecata.
Ca atare, persoana îndreptățită nu poate declanșa procedura judiciară în fața tribunalului competent pentru un alt imobil decât cel indicat în notificarea pe care a formulat-o în procedura administrativă prealabilă sub motiv că s-ar fi săvârșit o eroare materială atâta timp cât este vorba de două imobile cu regimuri juridice distincte.
Or, în speță, prin notificarea transmisă pârâtei sub nr. 776 din 13 februarie 2002 de B.T.G., reclamantele au stabilit obiectul pretențiilor lor, anume restituirea în natură a imobilului format din teren (loc de casă) în suprafață de 1250 mp. și construcție din paiantă acoperită cu tablă compusă din 2 (două) camere și o marchiză, caz în care, în mod corect, instanțele de fond au reținut că acestea nu pot declanșa procedura judiciară decât pentru acest imobil nu și pentru un altul, respectiv pentru un alt teren în suprafață de 2110 mp care însă nu a făcut obiectul notificării.
Critica reclamantelor privind refuzul nemotivat al instanțelor de fond de a dispune să le fie restituite în natură suprafețele de teren "libere" este nefondată, instanțele arătând în considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate argumentele pentru care o asemenea cerere nu a putut fi primită, cu trimitere la probatoriile administrate, inclusiv la raportul de expertiză întocmit de expertul Ionescu Ion, raport la care reclamantele au formulat obiecțiuni în baza cărora instanța de apel a dispus refacerea expertizei, noul raport fiind depus la data de 23 noiembrie 2005 și cu privire la care instanța de apel a dispus motivat respingerea noilor obiecțiuni formulate de reclamante prin încheierea din 19 ianuarie 2006.
Sub acest aspect apare ca fiind nefondată și critică fundamentată pe refuzul nejustificat al instanței de apel de a administra proba cu o nouă expertiză topografică care nici nu este susținută în raport de măsurile dispuse de această instanță și care au fost consemnate în încheierile de ședință. în acest context al analizei este de menționat că prin încheierea de ședință din 27 mai 2004, (f.35 ap) indicată prin recurs, instanța de apel a desemnat să efectueze lucrarea de expertiză pe inginer Ionescu Ion, expert care, de altminteri, a și efectuat lucrarea dispusă de instanță.
Totodată, este de menționat că hotărârea recurată cuprinde considerentele pentru care instanța de apel a găsit a fi nefondată cererea prin care reclamanții solicitau acordarea sub anumite forme a măsurilor reparatorii.
Astfel, acordarea de bunuri în compensare este necontestat o formă de despăgubire lăsată la dispoziția entității deținătoare care poate fi realizată numai în măsura în care există bunuri care pot fi acordate în acest scop, ceea ce în speță nu s-a dovedit, iar cu privire la celelalte forme de despăgubire, în mod just, instanța de apel a reținut că regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv în sensul Legii nr. 10/2001 este cel determinat prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, lege nouă și de imediată aplicare.
Potrivit acestui act normativ competența de a emite titlul de despăgubire pentru imobilele care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 și pentru care s-a stabilit dreptul persoanei îndreptățite de a primi măsuri reparatori, astfel cum este cazul și în speța dedusă judecății, aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care funcționează în subordinea Cancelariei Primului Ministru care urmează a stabili în concret și forma în care se va realiza despăgubirea efectivă a reclamantelor.
Așa fiind, cum hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii și ea cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului declarat de reclamantă, înalta Curte a constatat că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2024/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2688/2007. Civil → |
|---|
