ICCJ. Decizia nr. 3472/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 358/2004, C.V., C.O., S.P. și V.J. au solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. anularea deciziei nr. 257 din 30 aprilie 2004 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă notificarea adresată pentru restituirea în natură sau despăgubiri.
în motivarea contestației, cu precizările din 12 ianuarie 2005 și 15 februarie 2005, s-a arătat că autorii contestatorilor au fost proprietarii unei mori situate în comuna Boghești, județul Vrancea, având 3 camere și toate utilitățile necesare, moară care după anul 1958 a naționalizată.
Contestatorii au precizat că ulterior preluării, clădirea a fost demolată iar utilajele mutate în sediul actual.
Cu ocazia dezbaterilor în fond s-a cerut acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoarea nominală folosite în procesul de privatizare.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea contestației ca tardivă și constatarea lipsei calității sale față de restituirea în natură, excepție rămasă fără obiect.
Tribunalului Vrancea, prin sentința civilă nr. 112 din 11 aprilie 2005 a respins ca neîntemeiate excepția tardivități contestației invocată de pârâta A.V.A.S. precum și excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a fost admisă în parte contestația și, pe cale de consecință, a fost anulată decizia nr. 257/2004 constatându-se că reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului S.V., au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare de 287.276.153 lei; a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu SC P. SA Focșani, ca neîntemeiată fiind obligată pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 16.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestatori.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția tardivității contestației s-a reținut că aceasta este neîntemeiată în condițiile în care decizia atacată a fost emisă la data de 16 iunie 2004 iar contestația a fost depusă la data de 19 iulie, termenul de 3 luni expirând într-o zi nelucrătoare.
în ceea ce privește excepțiile invocate de Statul Român referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și la lipsa calității procesuale pasive au fost apreciate ca neîntemeiate, reținându-se că, introducerea sa în cauză în calitate de pârât s-a făcut întrucât contestatorii au dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent și stabilirea valorii acestora trebuie să fie opozabilă Statului Român în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice este organul emitent al titlurilor de valoare nominală folosite în procesul de privatizare.
Pe fondul cauzei s-a reținut că petenții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra bunurilor revendicate și a preluării abuzive a acestora, de către stat.
S-a mai reținut că, în condițiile în care bunurile revendicate nu se găsesc în patrimoniul SC P. SA, contestația formulată de petenți nu poate fi admisă în contradictoriu și cu această pârâtă.
Apelurile declarate de pârâtele A.V.A.S. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea împotriva sentinței civile nr. 112 din 11aprilie 2005 a Tribunalului Vrancea, au fost respinse ca nefondate, reținându-se următoarele:
Cu privire la critica pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în ceea ce privește modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii (față de Statul Român) și a lipsei calității sale procesuale pasive, s-a reținut că, introducerea Statului Român în cauză, în calitate de pârât, s-a făcut în considerarea dispozițiilor art. 31 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 (actualmente art. 30 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 republicată) și față de împrejurarea că reclamanții au precizat în mod explicit că solicită măsuri reparatorii pentru imobilul revendicat, măsuri constând în titluri de valori nominale folosite în procesul de privatizare.
în ceea ce privește apelul declarat de A.V.A.S., s-a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra morii în litigiu.
Cu privire la critica ce vizează obligația stabilită în sarcina pârâtei de plată a cheltuielilor de judecată, instanța de apel a reținut că pârâtei îi revine obligația de a suporta cheltuielile efectuate de reclamanți, întrucât aceasta este cea căzută în pretenții, cuantumul cheltuielilor fiind stabilit pe baza chitanțelor existente la dosar.
în contra acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâții A.V.A.S. și Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, critica vizând următoarele aspecte.
Recurenta pârâtă A.V.A.S. critică decizia pronunțată în apel sub aspectul greșitei rețineri cu privire la dovedirea calității de persoanei îndreptățite a reclamanților în sensul Legii nr. 10/2001. Se susține că A.V.A.S. a emis decizia de respingere a notificării în deplină concordanță cu cerințele legii întrucât la dosarul administrativ nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
Un alt motiv de recurs se referă la greșita reținere a instanței de apel prin care A.V.A.S. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că acțiunea contestatorilor a fost admisă în parte, deci în opinia acestei recurente -pârâte, ambele părți sunt în culpă.
Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susține că, în mod greșit instanța a dispus, din oficiu, introducerea în cauză a acestuia, deci cu încălcarea principiului disponibilității, întrucât nici una din părți nu a cerut să se judece în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P.
O altă critică se referă la incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. referitor la faptul că hotărârea recurată nu este motivată.
Se mai susține că a fost încălcat principiul contradictorialității, motiv de ordine publică, art. 108 C. proc. civ., față de faptul că Statul Român prin MFP nu a fost parte în momentul propunerii, încuviințării și administrării unor probe care au fost efectuate în dosar, apreciind că toate probele sunt nule.
Recursurile nefondate.
Cu privire la recursul declarat de A.V.A.S., înalta Curte constată următoarele:
în condițiile in care art. 22 din Legea 10/2001 nu prezintă prevederi speciale cu privire la dovedirea dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor pretinse și a calității de moștenitor a autorului-proprietar și față de împrejurarea că prin asemenea acte doveditoare se înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constituent, translativ sau declarativ de proprietate si care generează o prezumție relativa de proprietate in favoarea celui care îl invoca, critica se privește ca nefondată.
Astfel, din întreg materialul probator rezultă că reclamanții au făcut pe deplin dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra morii în litigiu, acesta rezultând din fișa industrială pentru mori, de unde rezultă că în anul 1948, S.V. autorul contestatorilor, figura înscris în evidențe cu o moară țărănească cu un etaj, având suprafața bazei de 60 mp, construită în anul 1911, situată în satul Boghești de Jos, iar din extrasul de pe tabelul cu moșiile naționalizate întocmit în anul 1948 de Prefectura județului Tecuci rezultă, de asemenea, că S.V. era proprietarul unei mori ce a fost naționalizată.
Actele mai sus menționate constituie dovezi în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, ele generând o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanelor ce le invocă astfel încât în mod corect au fost reținute ca atare.
în același timp, constatând că prin soluțiile pronunțate de instanțele de fond și apel, pârâta A.V.A.S. este partea “căzută în pretenții" în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect acesteia îi revine obligația de a suporta cheltuielile efectuate de reclamanți, cheltuieli ce includ onorariul apărătorului și onorariile de expertiză, astfel că și această critică este nefondată.
Cu privire la recursul declarat de Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, înalta Curte constată următoarele:
Prin petiția existentă la fila 164 dosar fond, contestatorii au precizat că solicită măsuri reparatorii pentru imobilul revendicat, măsuri ce constau în titluri de valori nominală folosite în procesul de privatizare, astfel că în mod corect instanța de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, critica fiind nefondată.
Nu poate fi primit nici motivul prin care au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată cuprinde toate motivele pe care se sprijină.
Față de motivul prin care a fost reiterată excepția nulității expertizei efectuate în cauză, înalta Curte îl găsește nefondat, întrucât, deși Statul Roman a fost introdus în cauză în calitate de pârât la data de 13 decembrie 2004, după ce într-adevăr la dosar fusese depus raportul de expertiză, prin care a fost identificată moara cu terenul aferent, utilajele și instalațiile anexă și prin care s-a stabilit că valoarea utilajelor cu care era dotată moara este de 123.192.540 lei, ulterior a mai fost efectuată o expertiză la instrumentarea căreia recurentul-pârât Statul Român nu s-a opus.
Astfel, atitudinea pasivă manifestată de reprezentantul pârâtului, denotă că acesta a achiesat practic la toate actele de procedură efectuate în cauză, inclusiv la prima expertiză. Pe cale de consecință nu se poate reține nulitatea expertizei, motiv de recurs invocat de pârât, acesta având posibilitatea, la acea dată, de a formula eventuale obiecțiuni.
Față de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursurile au fost respinse ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3547/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3468/2007. Civil → |
|---|
