ICCJ. Decizia nr. 3545/2007. Civil
| Comentarii |
|
M.I.A. și M.I.E. au cerut Consiliului Local și Primăriei orașului Olănești, pe cale de notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și în calitate de moștenitori legali ai defuncților C. și I.M., restituirea în natură a unui imobil situat în orașul Olănești, județul Vâlcea.
Imobilul astfel cerut este evidențiat în patrimoniul SC V. SA Râmnicu Vâlcea, astfel că notificarea a fost transmisă A.V.A.S., care prin decizia nr. 238 din 16 noiembrie 2004, a respins cererea obiect al notificării cu motivarea că nu au fost depuse actele doveditoare a dreptului de proprietate și a calității de moștenitori a petenților în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
M.I.A. și M.I.E. au contestat în justiție decizia de mai sus la data de 13 decembrie 2004 pe calea reglementată la acea vreme de art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, solicitând anularea deciziei și, în principal, restituirea în natură a imobilului preluat abuziv (cca. 400 mp teren și construcție cu utilitate de sifonărie) sau, în subsidiar, atribuirea de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare în echivalentul valorii imobilului.
Au fost introduși în cauză în calitate de pârâți SC V. SA Râmnicu Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice.
Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 247 din 27 aprilie 2006, prin care:
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de Ministerul Finanțelor Publice;
- a respins aceeași excepție invocată de SC V. SA Râmnicu Vâlcea cu privire la partea din litigiu referitoare la terenul în suprafață de 136,16 mp și a admis excepția în privința cererii de restituire în natură a construcției și terenului aferent în suprafață de 65,69 mp;
- a admis contestația (acțiunea) formulată de reclamanții M.A. și M.E. împotriva pârâților SC V. SA Râmnicu Vâlcea și A.V.A.S. București în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice în sensul că:
- a anulat decizia nr. 238 din 16 noiembrie 2004 emisă de A.V.A.S. București;
- a obligat pe pârâta A.V.A.S. să emită o decizie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamanților cu privire la imobilul construcție și teren aferent (suprafață construită) de 65,69 mp situat în Băile Olănești, județul Vâlcea, în condițiile art. 29 alin. (1), (3) raportat la art. 26 din Legea nr. 10/2001;
- a obligat pe pârâta SC V. SA Râmnicu Vâlcea să emită decizie privind restituirea în natură a imobilului compus din diferența de teren în suprafață de 136,16 mp (din totalul de 201,81 mp) situat la adresa menționată;
- a obligat în solidar pe pârâții A.V.A.S. și SC V. SA Râmnicu Vâlcea la plata sumei de 6.000.000 ROL (600 RON) cu titlu de cheltuieli de judecată față de contestatorii-reclamanți.
Apelurile declarate de M.A., M.E. , A.V.A.S. și SC V. SA Râmnicu Vâlcea au fost respinse prin decizia civilă nr. 170/A din 20 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Toți apelanții au declarat recurs.
M.A. și M.E. au invocat ca prim motiv de recurs greșita aplicare a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 devenit art. 29 alin. (1) după modificarea și republicarea legii, susținând că sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) din aceeași lege.
în cadrul aceluiași motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorii au mai susținut că instanțele au greșit în ce privește individualizarea imobilelor, respectiv stabilirea regimului juridic al acestora anterior anului 2001.
Sub acest aspect au arătat că, deși prin dispoziția nr. 5/1988 Direcția Comercială Vâlcea a transmis în administrarea intimatei un imobil în suprafață de 48 mp situat în strada L. nr. 9, fără nici o justificare intimata pretinde drept de proprietate pentru 65,69 mp, în condițiile în care chiar dispoziția în cauză nu are eficiență juridică în privința dreptului de proprietate deoarece a transferat numai folosința spațiului.
Pentru acest motiv de recurs contestatorii M. au cerut casarea hotărârilor, iar pe fond admiterea contestației și restituirea în natură a întregului imobil, care, de altfel, nu este folosit de nimeni, fiind păstrat pentru eventuale speculații imobiliare.
Pentru un al doilea motiv de recurs, încadrat în cazul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., contestatorii au solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță în vederea completării raportului de expertiză tehnică.
Admițând ca ipoteză că numai o parte din imobil este restituibil în natură, contestatorii au arătat că hotărârile se bazează în exclusivitate pe raportul de expertiză tehnică efectuat în primă instanță, care însă nu justifică soluțiile adoptate.
Astfel, cu privire la suprafața construită a construcției instanțele au stabilit că este de 65,69 mp, deși schița de la fila 161 atestă că aceasta este de 38,61 mp.
A.V.A.S. a invocat următoarele:
- prima instanță a respins nelegal excepția necompetenței sale teritoriale, competență care aparține Tribunalului București în raport cu entitatea deținătoare a imobilului, cu calitatea A.V.A.S. de emitent al deciziei atacate în justiție și cu prevederile art. 24 alin. (8) din forma inițială a Legii nr. 10/2001,art. 24 alin. (3) din aceeași lege modificată prin Legea nr. 247/2005 și republicată și art. 5 C. proc. civ.; mai ales că, prin însăși decizia atacată A.V.A.S. a arătat contestatorilor competența Tribunalului București;
- în considerentele deciziei supuse recursului se face vorbire despre o hotărâre a Curții de Apel București, care nu a fost comunicată A.V.A.S., astfel încât a fost încălcat dreptul său la apărare; de altfel acea hotărâre nici nu are conținutul descris de instanța de apel;
- instanța de fond a analizat un raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., A.V.A.S. nefiind citată la facerea lucrării, care de altfel nici nu i-a fost comunicat, încălcându-se și sub acest aspect dreptul la apărare;
- anularea deciziei emisă de A.V.A.S. s-a făcut cu încălcarea legii, deoarece contestatorii nu au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate pretins și ale calității lor de moștenitori ai foștilor proprietari, astfel că, în lipsa acestora emiterea deciziei de restituire constituie infracțiune potrivit art. 36 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Pentru cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., A.V.A.S. a cerut casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București, iar pentru criticile corespunzătoare motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea contestației.
SC V. SA Râmnicu Vâlcea a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru care a cerut casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel în vederea suplimentării probatoriului, inclusiv prin refacerea expertizei tehnice sau facerea unei noi expertize.
Dezvoltând motivul de recurs, societatea recurentă a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. întrucât nu a stăruit, prin mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Astfel, contrar înscrisurilor depuse la dosar și pe baza unui raport de expertiză incomplet, limitat la identificarea imobilului și reprezentarea lui grafică, instanța a hotărât în sensul restituirii terenului în suprafață de 136,16 mp, deși în realitate societatea nu deține decât 65,69 mp.
Mai mult au fost încălcate dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 și republicată, potrivit cu care, pentru imobilul în litigiu, contestatorii M. nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură, ci numai la despăgubiri în condițiile legii speciale.
Examinând recursurile astfel motivate, înalta Curte constată cele ce succed.
Nu sunt întemeiate criticile referitoare la competența teritorială.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data investirii instanței (13 decembrie 2004) "competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare".
în concret, cel puțin o parte din imobilul în litigiu este deținut de SC V. SA, al cărei sediu este situat în Râmnicu Vâlcea, localitate aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului Vâlcea.
Nu poate fi, de asemenea, primit cazul de recurs încadrat de contestatorii M. în reglementarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece dezvoltarea acestuia excede ipotezelor avute în vedere prin lege, anume lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea recurată ori existența de motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
în schimb, este întemeiat motivul de recurs prin care A.V.A.S. a susținut că au fost încălcate prevederile legii privind administrarea dovezilor.
în scopul stabilirii faptelor și aplicării corecte a legii, prima instanță a încuviințat și ordonat întocmirea unei expertize.
Din conținutul raportului de expertiză tehnică aflat la filele 119-121 în dosarul de fond rezultă doar că "expertiza s-a desfășurat în prezența reclamanților și a reprezentanților SC V. SA Râmnicu Vâlcea, fără a se face vreo mențiune cu privire la citarea A.V.A.S. parte în proces.
Ori, potrivit art. 208 alin. (1) C. proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire alăturată lucrării expertului.
Așadar, confirmând soluția dată cauzei în primă instanță, instanța de apel a confirmat o stare de fapt relevată, printre altele, printr-o probă nulă în înțelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., contestată sub aspectul conținutului său de către toate părțile din proces.
în aceste condiții, toate recursurile sunt admisibile, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 314 C. proc. civ. și pentru cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la instanța de apel, care va dispune refacerea expertizei în condiții de deplină legalitate, stabilindu-i obiective care să răspundă și criticilor de fond aduse de către părți raportului de expertiză deja efectuat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3504/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3542/2007. Civil → |
|---|
