ICCJ. Decizia nr. 3437/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 367/F din 21 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, s-au admis contestațiile formulate de reclamanții I.M. și T.O. împotriva dispozițiilor nr. 554, 555 și 556 din 1 martie 2002 emise de primarul orașului Țăndărei, dispunându-se anularea acestora.
S-au admis în parte cererile formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Țăndărei, SC A.C. SRL Țăndărei, SC L. SA Slobozia, SC A. SRL Slobozia, D.N. și CN L.R. SA București.
A fost obligată Primăria orașului Țăndărei să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2633 mp teren intravilan și construcțiile aflate pe acesta situate în Țăndărei, individualizate în anexa 1 la raportul de expertiză întocmită de expert G.D.
S-a dispus revendicarea pe seama reclamanților a suprafeței de 425 mp teren intravilan situat în Țăndărei individualizat în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de același expert.
A fost obligată pârâta CN L.R. SA București să ridice construcțiile în suprafață de 18,8 mp aflate pe suprafața de 425 mp din Țăndărei.
S-a constatat că petenții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea 10/2001 în cuantum de 2.581.941.000 lei, compus din: 148.890.000 lei pentru clădirile demolate aflate pe str. N. nr. 5; 403.785.000 lei pentru clădirile demolate aflate pe str. N. nr. 6; 1.535.826.000 lei pentru clădirile demolate aflate pe strada G. nr. 42-44; 164.480.000 pe terenul intravilan din str. N. nr. 6; 328.960.000 lei pentru terenul intravilan din str. G. nr. 42-44 nerestituit.
A fost obligată Primăria orașului Țăndărei la 28.688.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
La soluționarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate față de care s-au reținut următoarele:
în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanții, în calitate de fii ai foștilor proprietari I.T. și M., s-au adresat cu notificări Primăriei Țăndărei solicitând restituirea imobilelor ce fac obiectul litigiului.
Notificările au fost soluționate în sensul respingerii. Astfel, prin dispoziția nr. 555 din 1 martie 2002, pentru imobilul situat în Țăndărei str. N. nr. 5, cu motivarea că nu s-a reușit identificarea unității deținătoare a imobilului; prin dispoziția nr. 554 din 1 martie 2002, notificarea pentru imobilul situat în Țăndărei str. N. nr. 6, cu motivarea că nu este însoțită de actele doveditoare de drept de proprietate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; prin dispoziția 556 din 1 martie 2002 notificarea pentru imobilul situat în Țăndărei str. G. nr. 42-44 cu motivarea că nu s-a reușit identificarea unității deținătoare a imobilului.
în cauză s-a efectuat expertiză tehnică care a concluzionat următoarele:
Imobilul (teren și construcție) din Țăndărei str. N. nr. 5 aparține domeniului public al orașului, se află în administrarea Consiliului Local Țăndărei, are în fapt suprafața de 2633 mp și pe el se află o serie de construcții vechi (347,8 mp) cât și noi, concesionate de către Consiliul local către SC S.F. SNC.
în strada N. nr. 6, din suprafața de 800 mp este liberă de construcții o suprafață de 472 mp, restul fiind ocupată cu construcții aparținând IJCOP Țăndărei, SC M. SRL Țăndărei, D.N. și C.C.; prin sentința civilă nr. 410F/2001 pronunțată de Tribunalul Ialomița definitivă și irevocabilă, suprafața liberă este declarată proprietatea numiților J.M.R., C.R. și M.R.
în str. G. nr. 42-44, din terenul solicitat de reclamanți a fi restituit în natură este liber numai un teren de 425 mp; în aceeași situație se află și alte două terenuri, de 800 și respectiv 780 mp, pentru care dețin titluri de proprietate N.T. și G.D.
Față de această situație de fapt, tribunalul a apreciat că părinților pretenților le-au fost preluate abuziv imobilele și că o parte din acestea pot fi restituite în natură iar pentru restul sunt îndreptățiți a primi măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea 10/2001, dispunându-se în sensul arătat mai sus.
Pentru construcțiile demolate s-a apreciat că reclamanții beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea 10/2001 iar pentru suprafața de 425 mp din str. G. nr. 42-44 s-a dispus obligarea CN L.R. SA să ridice construcțiile în suprafață de 18,8 mp pentru care aceasta nu deține titlu.
Decizia nr. 2045 A din 4 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin care s-au soluționat apelurile declarate în cauză a fost casată prin decizia civilă nr. 7966 din 13 octombrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de recurs a avut în vedere dispozițiile art. 105 alin. (2) și art. 258 C. proc. civ., alături de nesemnarea minutei de toți membrii completului, constatând nulitatea hotărârii.
S-a mai avut în vedere totodată și art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în condițiile în care instanța de apel, deși reține că prima instanță nu a stabilit pe deplin situația de fapt, nu a ordonat administrarea probei cu o nouă expertiză.
în decizia de recurs s-a mai reținut și faptul că s-a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice fără ca instanța să se pronunțe asupra excepției lipsei interesului acestuia invocată de către reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 280/A din 19 mai 2006, pronunțată în rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus după cum urmează:
S-a admis apelul apelantei-pârâte CN L.R. SA împotriva sentinței civile nr. 367 din 21 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. 693/2002 în contradictoriu cu intimații-pârâți SC L. SA Slobozia prin lichidatori judiciari SC ETC CONS SRL - AC A. SRL, SC M. SRL Țăndărei și D.N., apelanții-reclamanți I.M., T.O., apelanții-pârâți Primăria orașului Țăndărei și Ministerul Finanțelor Publice Ialomița.
S-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că:
S-a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea acestei pârâte la ridicarea construcției.
S-a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a apelantului Ministerul Finanțelor Publice.
S-au respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții-reclamanți I.M., T.O. și de apelanții-pârâți Primăria Orașului Țăndărei și Ministerul Finanțelor Publice Ialomița.
La pronunțarea deciziei s-au avut în vedere următoarele considerente:
în ceea ce privește apelul Primăriei Țăndărei, care vizează doar dispoziția privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că această parte este singura care a căzut în pretenții, în calitate de unitate emitentă a deciziilor în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind îndeplinite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Excepția lipsei de interes a Ministerului Finanțelor Publice de a declara apel, invocată de către reclamanți, este nefondată având în vedere că au fost admise cererile formulate de către reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, la această parte referindu-se dispoziția prin care s-a constatat că petenții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Apelul Ministerului Finanțelor Publice, D.G.F.P. Ialomița, este nefondat având în vedere că prima instanță nu a acordat despăgubiri bănești ci a făcut trimitere la dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă tocmai la titlurile de valoare nominală, prin sumele menționate în dispozitiv fiind doar evaluate imobilele ce nu pot fi restituite în natură.
Este nefondat și motivul din același apel privind faptul că nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate pentru toată suprafața revendicată, având în vedere că suprafețele de teren pentru care s-a constatat dreptul la restituire prin echivalent, din str. N. nr. 6 și str. G. nr. 42-44, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, au fost identificate de către expert prin raportare la probele administrate în cauză (acte de proprietate, martori).
Referitor la apelul reclamanților, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că suma totală a măsurilor reparatorii menționată în sentință este 2.581.941.000 lei, similară cu cea menționată în motivele de apel ca fiind cea reală și că pentru imobilele demolate, chiar cu destinația de locuință, Legea nr. 10/2001 nu revede acordarea unor despăgubiri bănești, art. 10 alin. (8) trimițând la art. 9 alin. (2), art. 24 alin. (2) privind imobilele locuință nedemolate. în prezent, legea în vigoare nu mai prevede acordarea unor despăgubiri bănești pentru nicio categorie de imobile, ci numai despăgubiri acordare în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății acestora (art. 1 Legea nr. 10/2001, republicată).
Art. 2 din Legea nr. 10/2001, invocat de către apelanții reclamanți în susținerea argumentelor lor, conține definiția imobilelor preluate abuziv iar nu o reglementare a acordării despăgubirilor bănești pentru locuințele demolate.
în privința apelului declarat de către C.N. L.R., Curtea l-a constatat fondat având în vedere că pentru terenul de 18,8 mp situat în str. G. nr. 42-44 C.N. L.R. a încheiat la data de 16 iunie 1992 un contract de concesiune cu Primăria orașului Țăndărei, astfel că potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001 reclamanții se subrogă în drepturile persoanei juridice deținătoare în cadrul contractului de concesiune, nefiind întemeiată cererea privind ridicarea construcțiilor.
Apărările apelanților reclamanți legate de nevalabilitatea contractului de concesionare nu fac obiectul prezentului litigiu, instanța neputând astfel să le aibă în vedere, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
împotriva deciziei de apel a declarat recurs D.G.F.P. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Hotărârile s-au pronunțat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice care a fost citat la o adresă care nu este corectă, respectiv Slobozia, Ialomița și fără ca acesta să aibă calitate procesuală pasivă în cauză.
Trebuia citat în cauză în calitate de pârât Statul Român, nu Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu.
Instanțele au încălcat principiul disponibilității înlocuind pârâtul inițial Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice cu Ministerul Finanțelor Publice.
Comunicarea deciziei de apel s-a făcut către D.G.F.P. Ialomița.
2. La rejudecare, după casare, Curtea a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. în condițiile în care a considerat că nu este necesară soluționării cauzei efectuarea unei noi expertize pentru identificarea imobilelor.
3. Nu a fost făcută dovada proprietății, aceasta fiind în sarcina reclamanților.
Reclamanții I.M. și T.O. au formulat întâmpinare prin care au invocat lipsa de interes a recurentului, care nu a fost obligat prin hotărârile pronunțate în cauză.
înalta Curte constată că recurentul are interes în formularea căii de atac pentru motivele care vor fi arătate în continuare:
Prin acțiune reclamanții au solicitat despăgubiri prin echivalent bănesc pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 10/2001 (nemodificată), măsurile reparatorii în echivalent se puteau stabili prin dispoziție motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.
Prin sentința primei instanțe s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (nemodificată, în vigoare la acea dată) stabilindu-se un cuantum al acestora.
După cum a reținut și instanța de apel, despăgubirile nu au fost acordate în bani, ci s-a stabilit o limită valorică în cadrul căreia însă se acordă măsurile reparatorii prevăzute de art. 9 alin. (2) (în vigoare la data respectivă), printre măsurile reparatorii pe care le-a prevăzut acest text legal aflându-se și titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Art. 30 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data pronunțării sentinței primei instanțe mai prevedea că emiterea acestor titluri se face de Ministerul Finanțelor Publice.
Abilitarea legală în acest sens a fost menținută și în urma modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 247/2005 [art. 30 alin. (4) și (7) din Legea nr. 10/2001 republicată].
în aceste condiții, există interesul de a exercita căi de atac în cauză, aspecte procedural în mod corect soluționat prin decizia de apel, a cărei motivare urmează a fi complinită în sensul reținut prin prezenta decizie.
Recursul urmează să fie respins ca nefondat, pentru motivele care vor fi arătate în continuare:
1. După cum se arată chiar în cererea de recurs, recurent este Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Ialomița.
Ministerul Finanțelor Publice nu a fost citat în nume propriu în cauză, ci în calitate de reprezentant al Statului, reprezentant care la rândul său a mandatat pentru a-l reprezenta D.G.F.P. Ialomița în această calitate declarându-se și apelul.
Față de calitățile în care părțile au stat în judecată și au exercitat căile de atac, s-a făcut în mod corect citarea la D.G.F.P. Ialomița, în calitatea sa de reprezentant.
Potrivit art. 67 C. proc. civ., părțile pot să-și exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar (prin reprezentare), ceea ce înseamnă că întreaga procedură care se derulează în cauză se face în raport cu reprezentantul care este abilitat în acest sens.
Pe de altă parte, nu există nici interes de formulare a unei asemenea critici în condițiile în care prin sancționarea modului de citare a unei părți se urmărește tocmai protejarea interesului acesteia, care nu a fost înștiințată de proces, ori în cauză nu s-a contestat legalitatea procedurii de citare la reprezentant (care a și primit citațiile și comunicările) și astfel s-ar fi produs o vătămare.
2. Dispozițiile art. 315 C. proc. civ. nu au fost încălcate de către instanța de apel în condițiile în care instanța de recurs a subliniat necesitatea efectuării unei expertize în cazul în care s-ar reține că situația de fapt nu este pe deplin stabilită, față de concluziile primei decizii de apel în acest sens.
La rejudecarea cauzei însă, față de pozițiile părților prezente și de probele administrate în cauză, instanța a arătat argumentat că nu mai este necesară efectuarea unei noi expertize, apreciindu-se că raportul de expertiză deja efectuat în cauză și înscrisurile depuse au vizat și identificarea imobilului.
3. Ultima critică de recurs tinde la reaprecierea probelor, aspect care nu mai este posibil în fața instanței de recurs în urma abrogării pct. 11 al art. 304 prin O.U.G. nr. 138/2007, în condițiile în care instanța de apel a reținut dovedit dreptul de proprietate, cu referire la probele administrate în cauză.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, critici ce se încadrează în art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., înalta Curte a făcut aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și a dispus respingerea recursului ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3464/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3435/2007. Civil → |
|---|
