ICCJ. Decizia nr. 3547/2007. Civil
| Comentarii |
|
1) Prin acțiunea civilă din 6 ianuarie 2003, reclamantele SC W. SRL (P.P.) și G.A. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să le plătească despăgubiri civile în sumă de 5 miliarde lei.
Motivând acțiunea, reclamantele au susținut că, la data de 13 iulie 2000, mai mulți polițiști din Iași, încălcând flagrant legislația economico-financiară, au confiscat mărfuri de la prima reclamantă, al cărei asociat unic și administrator este secunda reclamantă, fapta având drept consecință falimentul firmei și cauzarea de importante daune materiale și morale.
La 11 mai 2004 reclamantele au precizat obiectul acțiunii în sensul că pretind suma de 308 milioane lei, ce urmează a fi actualizată, reprezentând contravaloarea produselor confiscate, și suma de 4 miliarde lei cu titlu de beneficiu nerealizat de la 13 iulie 2000 până la zi.
Cererea astfel precizată a parcurs un ciclu procesual, după care a făcut obiectul dosarului de primă instanță nr. 2571/2004 pe rolul Tribunalului Iași.
2) La 28 ianuarie 2005 reclamantele au formulat o cerere cu același conținut, care a format dosarul nr. 1016/2005 la Tribunalul Iași.
3) La 23 martie 2005 cauzele au fost conexate, după care reclamantele au majorat câtimea obiectului pricinii, iar prin sentința civilă nr. 936 din 22 iunie 2005 completată prin sentința civilă nr. 1838 din 12 iulie 2005, Tribunalul Iași a admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Statul Român să plătească reclamantelor daune materiale în sumă de 5.424.430.872 lei, daune morale în sumă de 500.000.000 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 160.000.000 lei.
4) Toate părțile au declarat apel, formându-se dosarul nr. 6456/2005 pe rolul Curții de Apel Iași.
Prin încheierea nr. 5578 din 7 iunie 2006, înalta Curte de Casație și Justiție a strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel Cluj.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a pronunțat decizia civilă nr. 322/A/2006 din 4 octombrie 2006, prin care a respins apelul declarat de reclamante, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat sentințele pronunțate în primă instanță în sensul că a respins acțiunile conexe introduse de reclamante contra pârâtului.
5) Pentru a hotărî în sensul arătat la pct. 3) din prezentele considerente, Tribunalul Iași a avut în vedere următoarele împrejurări de fapt și de drept:
SC P.P. SRL, devenită ulterior W. SRL, având ca administrator unic pe G.A., și-a desfășurat activitatea în Iași, fiind înregistrată la registrul Comerțului Iași sub nr. J22-1998/93.
Prin procesul verbal seria Z nr. 5208608 din 14 iulie 2000 încheiat de Poliția municipiului Iași, SC P.P. SRL a fost sancționată contravențional cu amendă de 2.000.000 lei, confiscându-i-se și mărfurile existente într-un magazin.
Sancțiunea contravențională și măsura confiscării au fost anulate prin sentința civilă nr. 16398 din 22 noiembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Iași, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 947 din 6 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție.
Potrivit raportului de expertiză contabilă societății i s-a restituit numai parte din valoarea mărfurilor confiscate, iar consecință nemijlocită a confiscării acestora societatea reclamantă a suferit un prejudiciu material de 5.424.430.872 lei.
Prin fapta ilicită a organelor statului s-a adus atingere și drepturilor extrapatrimoniale ale reclamantelor, manifestată prin deteriorarea imaginii, reputației și prestigiului, precum și prin lezarea stării sănătății psiho-fizice a reclamantei G.A., care a mai suferit și o daună strict morală, constând într-un deranj psihic și emotiv.
în drept, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 998 și art. 999 C. civ., art. 62,art. 13 și art. 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1.
6) La rândul său, Curtea de Apel Cluj a reținut cele ce urmează:
Pentru acordarea daunelor în temeiul art. 998 C. civ., adică în materia răspunderii civile delictuale, trebuie să fie prezente cumulativ mai multe condiții și anume: fapta ilicită, prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre acestea.
în speță asemenea cumul nu există.
Astfel, fapta generatoare de prejudiciu invocată de reclamante constă în încheierea a două procese verbale la data de 14 iulie 2000 de către agentul constatator din cadrul Poliției Municipiului Iași în baza art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990.
Or, aplicarea unor asemenea sancțiuni aparține domeniului răspunderii contravenționale, domeniu în care SC P.P. SRL (actuala S.C. W. SRL) a obținut câștig de cauză în sensul că, în final, ambele procese verbale au fost desființate, reclamanta de mai sus a fost exonerată de plata amenzii și a fost înlăturată măsura confiscărilor.
în loc să pună în executare sentința civilă nr. 16398 din 22 noiembrie 2000 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 947 din 6 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, reclamantele au părăsit domeniul răspunderii contravenționale și s-au deplasat pe tărâmul răspunderii civile delictuale în scopul obținerii unor câștiguri suplimentare.
Cu alte cuvinte, reclamantele urmăresc să cumuleze beneficiile răspunderii contravenționale cu cele ale răspunderii civile delictuale, ceea ce nu poate fi primit.
încheierea proceselor-verbale și aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru aceea că SC P.P. SRL Iași nu avea documente de proveniență a mărfii la punctele ei de lucru, nu este o faptă săvârșită cu vinovăție sau din greșeală în sensul art. 998 cod civil pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
7) Reclamantele SC W. SRL (P.P.) și G.A. au declarat recurs, susținând că decizia din apel a fost dată cu încălcarea legii, astfel că se impune casarea ei, respingerea apelului declarat de Statul Român și admiterea apelului declarat de reclamante.
în esență, reclamantele au argumentat în sensul aplicabilității în cauză a răspunderii civile delictuale.
8) Recursul este întemeiat.
în primul rând, fără a nega posibilitatea antrenării răspunderii civile delictuale în speță, instanța de apel a hotărât că este inoportună, imputând reclamantelor că au părăsit nejustificat tărâmul răspunderii contravenționale în cadrul căruia aveau posibilitatea reparării integrale a prejudiciului cauzat pe calea punerii în executare a sentinței civile nr. 16398 din 22 noiembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Iași și rămasă irevocabilă prin decizia nr. 947 din 6 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, scopul urmărit fiind acela de a obține câștiguri suplimentare prin cumularea beneficiilor atât ale răspunderii contravenționale, cât și ale răspunderii civile delictuale.
Asemenea considerente sunt esențial nelegale.
Controlul judecătoresc exercitat prin hotărârile mai sus menționate s-a limitat la legalitatea și temeinicia sancțiunilor contravenționale principală și complementară (amendă și confiscarea unor bunuri), dispunându-se anularea acestora și restituirea către petenta din acea cauză SC P.P. SRL a contravalorii bunurilor confiscate.
în aceste limite au fost aplicate normele răspunderii contravenționale.
Or, obiectul acțiunii civile în cauza de față nu constă în anularea sancțiunilor contravenționale aplicate reclamantelor, adică ceea ce deja s-a judecat într-un alt proces, pentru a se putea afirma cu temei că nu sunt incidente regulile răspunderii civile delictuale, ci numai dreptul contravențional.
Dimpotrivă, în legătură cu măsura confiscării unor bunuri, proprietara acestora SC P.P. SRL, contravenientă în celălalt proces, devenită S.C. W. SRL, a pretins prin prezentul proces repararea altui prejudiciu decât cel nemijlocit (constând în lipsirea de produsele confiscate sau valoarea acestora), anume cel cauzat prin falimentarea firmei ca o consecință directă a confiscării nelegale a mărfurilor.
La rândul său, coreclamanta G.A., care nu a fost parte în primul proces și deci nu putea părăsi domeniul răspunderii contravenționale la care nu a participat, a pretins repararea unui prejudiciu de ordin moral.
Esențial însă, amândouă reclamantele au imputat agenților constatatori că au săvârșit un abuz de drept în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu alte cuvinte o faptă ilicită, adică ceea ce constituie tocmai fundamentul răspunderii civile delictuale.
Ca urmare, nu este corect a se imputa reclamantelor că au părăsit în scop oneros și nejustificat o instituție de drept în favoarea alteia.
în al doilea rând, și tot cu încălcarea legii, instanța de apel a decis că în speță nu sunt întrunite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, prejudiciu și raport de cauzalitate între acestea) pentru motivul că aplicarea sancțiunilor contravenționale contra uneia dintre reclamante nu ar constitui "faptă săvârșită cu vinovăție sau din greșeală".
Existența sau lipsa vinovăției, indiferent de forma acesteia, nu poate fi constatată pe calea unei simple afirmații a instanței, ci trebuie să fie rezultatul cercetării susținerilor părților și a probelor administrate, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
9) în concluzie, instanța de apel a încălcat legea, ceea ce constituie motiv de recurs potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., temei pentru admiterea recursului și casarea deciziei atacate, conform art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în aplicarea art. 313 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3542/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3472/2007. Civil → |
|---|
