ICCJ. Decizia nr. 3708/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, la 25 august 2003 reclamantul S.C. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Dolj, pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000.000 lei, actualizată conform indicilor de inflație la momentul plății, cu titlu de daune morale; la plata sumei de 2.455.000 lei, actualizată conform indicilor de inflație la momentul plății, cu titlu de daune materiale și la 2.172.000 lei, cheltuieli făcute cu ocazia desfășurării proceselor penale.
în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că prin sentința penală nr. 3160/2000 reclamantul a fost condamnat la 700.000 lei, amendă penală și cheltuieli judiciare către stat și partea vătămată, reținându-se că a săvârșit infracțiunea de calomnie. Această hotărâre a fost menținută prin respingerea apelului însă Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general și procesul penal a fost încetat pe motiv că plângerea prealabilă a fost formulată tardiv.
Prin sentința civilă nr. 239 din 11 septembrie 2003 Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât la 1.925.000 lei din care 700.000 lei amendă penală, 125.000 lei cheltuieli judiciare statului și 1.200.000 lei cheltuieli de transport.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, față de decizia Curții Constituționale, prin care a fost declarat neconstituțional art. 504 C. proc. pen. întrucât limitează răspunderea patrimonială a statului numai la cele două ipoteze pe care le cuprinde, este posibilă extinderea răspunderii statului și pentru alte cazuri de eroare judiciară.
Punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva reclamantului, finalizată cu condamnarea acestuia, cu încălcarea dispozițiilor art. 284 C. proc. pen. referitoare la introducerea plângerii prealabile, reprezintă un abuz împotriva acestuia.
Cheltuielile făcute în cursul procesului penal, ca urmare a acestor erori judiciare, sunt suportate de Statul Român. Cheltuielile de executare precum și cheltuielile de judecată la care a fost obligat inculpatul către partea vătămată trebuie pretinse de la aceasta și nu de la Statul Român.
Cererea de daune morale nu se justifică, câtă vreme încetarea procesului penal a fost dispusă pentru neintroducerea în termen a plângerii penale și nu pentru nevinovăția inculpatului.
După un al doilea ciclu procesual, apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 707 din 29 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Sentința a fost schimbată în parte în sensul că Statul Român a fost obligat și la 5.000 lei cu titlu de daune morale. A fost respins apelul declarat de D.G.F.P. Gorj, în nume propriu și ca reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că prejudiciul invocat de reclamant, deși de natură morală, poate fi reparat prin acordarea unor sume de bani, neavând relevanță faptul că reclamantul nu a fost privat de libertate.
La data promovării plângerii penale prepusul statului, judecătorul, trebuia să verifice legalitatea învestirii sale, situație în care nu ar mai fost posibilă pronunțarea unei hotărâri de condamnare a reclamantului. Pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu nesocotirea normelor legale ce reglementează învestirea instanței îl prejudiciază pe reclamant, prejudiciul moral fiind prezumat, reclamantul nefiind ținut a face dovezi în acest sens.
Apelul promovat de D.G.F.P. Gorj a fost considerat neîntemeiat deoarece Statul Român este reprezentat în proces de Ministerul Finanțelor Publice, iar acesta este reprezentat în teritoriu de D.G.F.P. județene.
Vătămarea reclamantului există, eroarea judiciară săvârșită fiind reținută în decizia de anulare pronunțată de instanța supremă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs D.G.F.P. Gorj, în nume propriu și ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice, critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând următoarele aspecte:
D.G.F.P. Gorj nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Instanța a confundat problema calității procesuale cu problema reprezentării.
D.G.F.P. Gorj nu se substituie în drepturi și obligații Ministerului Finanțelor Publice, ci doar îl reprezintă în spețele în care legea atribuie Ministerului Finanțelor Publice calitatea de reprezentant al statului.
în mod greșit a fost admisă acțiunea pe fond deoarece potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. în mod greșit instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 998-999 C. civ. pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erori judiciare, deoarece s-ar ajunge ca Ministerul Finanțelor Publice să aibă o răspundere nelimitată și necondiționată.
Reglementarea legală ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art. 504 C. proc. pen. raportat la art. 52 alin. (3) din Constituție.
în speță, încetarea procesului penal s-a dispus pe o excepție de procedură și nu în urma judecării fondului, astfel încât nu este îndeplinită o condiție esențială pentru acordarea de despăgubiri.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului, arătând că hotărârea instanței de apel este corectă.
Recursul nu este întemeiat.
1. Atât prin dispozitivul sentinței nr. 239 din 11 septembrie 2003 a Tribunalului Gorj cât și prin dispozitivul deciziei nr. 707 din 29 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, partea obligată la plata de despăgubiri este Statul Român.
Sintagma folosită de instanțele de fond, "prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Gorj", poate fi interpretată doar în sensul că se referă la persoana juridică ce reprezintă statul în proces, și nicidecum în sensul că obligația de plată ar incumba chiar acestei persoane.
Drept urmare, instanțele de fond au respectat prevederile art. 505 alin. final C. proc. pen. care stabilesc faptul că, în litigiile având ca obiect repararea pagubei cauzate prin erori judiciare în procese penale reparația este, în toate cazurile, suportată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice;
2. Prin decizia nr. 2037 din 18 aprilie 2003 Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a casat hotărârile prin care S.C. a fost condamnat pentru infracțiunea de calomnie. S-a dispus încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., reținându-se că partea vătămată a depus tardiv plângerea penală.
în Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 504 alin. (1) C. proc. pen., s-a reținut că, în lumina textului constituțional conform căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, în condițiile legii, principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unei asemenea erori. Circumstanțierea "potrivit legii", nu privește posibilitatea legiuitorului de a restrânge răspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalităților și condițiilor în care angajarea acestei răspunderi urmează a se face pentru plata despăgubirilor cuvenite.
Soluția constituțională este în concordanță cu reglementările prevăzute în art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, potrivit cărora, în cazul anulării unei condamnări definitive, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedește că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepția cazului în care se dovedește că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă.
Cerințele pentru angajarea răspunderii statului sunt îndeplinite și în speță.
De vreme ce S.C. a fost condamnat în baza unei hotărâri penale rămase definitive prin respingerea recursului, iar ulterior aceste hotărâri au fost casate și s-a dispus încetarea procesului penal, cu motivarea că în mod eronat instanțele nu au observat faptul că plângerea penală a fost introdusă tardiv, reclamantul din prezentul litigiu a suferit un prejudiciu, moral și material, eroarea de judecată a instanțelor fiind evidentă. întrucât textul constituțional și, în baza lui, art. 504 C. proc. pen. nu distinge în privința naturii prejudiciului, acesta trebuie reparat integral.
Pe de altă parte, prin declararea neconstituționalității prevederilor art. 504 C. proc. pen., în măsura în care limitează, la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale, nici condiția privitoare la existența unei judecăți în fond, nu este necesară. Simplul fapt că S.C. a fost condamnat și a fost nevoit să se prezinte înaintea mai multor instanțe, deși judecătorul trebuia să verifice legalitatea sesizării sale, a fost de natură să-i producă acestuia un prejudiciu.
Nu a putut fi primită susținerea recurentei în sensul că în mod eronat instanța de apel ar fi dispus obligarea la despăgubiri în temeiul art. 998-999 C. civ., câtă vreme acesta nu a fost singurul temei de drept folosit de instanță pentru argumentarea soluției date. Trimiterea la prevederile art. 998 C. civ. a fost făcută pentru a sublinia faptul că și în materia răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este incident principiul conform căruia fapta cauzatoare de prejudicii atrage obligația reparării pagubei de către cel care a săvârșit-o.
Având în vedere cele mai sus arătate, înalta Curte a constatat că instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.
în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat în etapa recursului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3705/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3504/2007. Civil → |
|---|
