ICCJ. Decizia nr. 4007/2007. Civil
| Comentarii |
|
La 15 decembrie 2003, reclamantul D.D.G. a chemat în judecată pe pârâtul M.G., solicitând:
- să se constate prevalența titlului său de proprietate față de titlul în baza căruia pârâtul posesor neproprietar deține terenul de 222 mp, situat în București;
- să fie obligat pârâtul să-i lase terenul menționat în deplină proprietate și liniștită posesie;
- să se constate că față de momentul edificării construcției pe terenul revendicat, pârâtul este constructor de rea credință și, drept consecință, să se facă aplicarea prevederilor art. 494 C. civ. referitoare la dobândirea construcției prin accesiune.
în motivarea acțiunii, întemeiate pe art. 480 și art. 494 C. civ., reclamantul a susținut că:
- terenul revendicat a aparținut defunctului G.C., autorul său, care în anul 1945 l-a donat E.G., soție;
- pârâtul a primit același teren, în folosință veșnică, prin Decizia nr. 2766/1955 a fostului Comitet Executiv al Capitalei;
- la 7 februarie 1957, defunctul C.G. a notificat pârâtului să-și ridice în termen de 14 zile construcția edificată ilegal pe terenul în litigiu, care îi aparține;
- în anul 1967, proprietara G.E. și-a revendicat terenul în justiție dar acțiunea sa a fost respinsă ca prescrisă, conform Decretului nr. 218/1960;
- la 28 martie 2002, Prefectura Municipiului București a eliberat pârâtului titlu de proprietate asupra terenului revendicat, deși acest bun imobil nu a ieșit niciodată din patrimoniul proprietarilor inițiali.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1211 din 31 octombrie 2005, a admis în parte acțiunea și:
- a constatat preferabil dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului de 222 mp, situat în București, în raport de titlul pârâtului;
- l-a obligat pe pârât să-i lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul menționat;
- a constatat că pârâtul este constructor de bună credință al construcției edificate și are față de reclamant un drept de creanță de 2.927.788.000 lei, corespunzător contravalorii materialelor și manoperei, stabilită de expertul R.G.M.;
- a compensat parțial cheltuielile de judecată și l-a obligat pe pârât să-i plătească reclamantului diferența de 74.144.290 lei.
S-a reținut că:
- terenul revendicat a fost dobândit conform Legii de împroprietărire nr. 87/1937 de către G.C., autorul reclamantului, care în anul 1945 l-a donat soției sale G.E.;
- prin Decizia nr. 2766 din 21 noiembrie 1955, fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R. a autorizat Sfatul Popular al Raionului Stalin să acorde lui M.C., autorul pârâtului, terenul, în folosință veșnică, pentru construirea unei locuințe pe credit, conform H.C.M. nr. 4015/1953;
- Direcția de Arhitectură și Sistematizare Sfatului Popular al Capitalei a autorizat pe autorul pârâtului, la 21 decembrie 1955, să execute pe terenul în litigiu un corp de clădire din zidărie, compus din subsol, parter și etaj;
- la 6 decembrie 1965, G.E. a solicitat schimbarea rolului și matricolei terenului, în sensul trecerii numelui său în locul celui al fostului proprietar G.C.;
- Tribunalul Popular al Raionului 30 Decembrie București, prin sentința civilă nr. 4845 din 1 noiembrie 1967, a respins ca prescrisă, conform Decretului nr. 218/1960, acțiunea în revendicare promovată de G.E. împotriva părinților pârâtului;
- pentru terenul revendicat, Prefectura Municipiului București a emis titlu de proprietate în favoarea pârâtului, conform art. 36 alin. (2) din Lega nr. 18/1991;
- titlul reclamantului este preferabil deoarece provine de la vechii proprietari, în timp ce titlul pârâtului provine de la Statul Român, care a preluat terenul abuziv, fără un titlu valabil;
- Decretul nr. 21871960 conținea dispoziții retroactive, iar prescripția reglementată de art. 3 din acest act normativ nu avea caracter achizitiv și era contrară imprescriptibilității acțiunii în revendicare (sub aspect extinctiv);
- actele comunicate de Sfatul Popular al Capitalei, precum și contractul încheiat în baza H.C.M. nr. 4015/1955, conferă pârâtului calitatea de constructor de bună credință, astfel că, potrivit art. 494 C. civ., acesta are un drept de creanță corespunzător contravalorii materialelor și manoperei, stabilită de expertul R.G.M.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauzele cu minori i de familie, prin decizia nr. 667 din 16 noiembrie 2006, a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamant și a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât.
S-a reținut că:
- reclamantul nu și-a timbrat apelul;
- pârâtul nu poate invoca în propria cale de atac necompetența primei instanțe, contrar celor susținute la fond, deoarece în acest mod a schimbat obiectului întâmpinării, ceea ce este inadmisibil;
- de asemenea, pârâtul a schimbat obiectul întâmpinării prin invocarea excepțiilor privitoare la prescripția dreptului la acțiune și prescripția achizitivă de 31, pentru prima oară, în apel , și nu la instanța de fond;
- acțiunea este admisibilă deoarece privește două persoane fizice și nu implică statul, nefiind vorba despre constatarea nulității vreunui act de înstrăinare imobiliară al acestei entități, conform art. 45-46 din Legea nr. 10/2001;
- nu există autoritate de lucru judecat deoarece prima cerere (soluționată de fostul Tribunal Popular al Raionului 30 Decembrie prin sentința civilă nr. 4841/1967) diferă de actuala cerere în privința cauzei și a părților;
- titlul reclamantului este preferabil deoarece provine de la adevăratul proprietar, spre deosebire de titlul pârâtului, provenit de la Statul Român, care a preluat terenul în mod abuziv.
Pârâtul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri și respingerea acțiunii sau trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.
în motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că:
- față de valoarea imobilului revendicat (stabilită prin expertizele efectuate în cauză) și modificările aduse Codului de procedură civilă, competența soluționării pricinii în primă instanță revenea judecătoriei, și nu tribunalului;
- reclamantul nu are capacitate procesuală activă deoarece nu este singurul proprietar al imobilului revendicat;
- în actele oficiale bunul revendicat figura ca teren viran, iar timp de 13 ani autorii reclamantului nu au făcut nimic pentru a-și apăra dreptul de proprietate, astfel că în speță operează regula error communis facit jus;
- despăgubirile stabilite de expertiza omologată de instanțe nu corespunde valorii rele a construcției.
Prima critică este fondată deoarece:
- expertul L.C. a evaluat întregul imobil revendicat (teren și construcție) la 4.599.629.000 lei;
- în raport de această valoare, consecutiv modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, publicată la 14 iunie 2005, competența soluționării cauzei în primă instanță revenea judecătoriei;
- art. II alin. (1) din legea precizată [text care derogă de la dispozițiile cuprinse în art. 725 alin. (2) C. proc. civ.], prevede că procesele în curs de soluționare în primă instanță la data schimbării competenței, precum și căile de atac se vor judeca potrivit noilor reguli de competență.
Așa fiind, fără analizarea celorlalte motive, prezentul recurs a fost admis, conform art. 312 alin. (1) și 3 C. proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1 București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4018/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3985/2007. Civil → |
|---|
