ICCJ. Decizia nr. 4128/2007. Civil

Decizii civile ICCJ 2007

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă, sub nr. 1623/2004, reclamantul Z.A.A. a chemat în judecată pe intimata SC R. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a Deciziei nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimată, respectiv a art. 2 din această decizie, prin care a fost respinsă cererea reclamantului privind restituirea în natură a cotei de 2/6 din imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. 29760 Brașov, nr.top 11231/1/23, precum și restituirea în natură a acestei cote din imobil menționat.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de proprietar asupra cotei 2/6 din imobilul identificat mai sus, iar cota de 2/6 din construcție fiind preluată abuziv de Statul Român prin Decretul nr. 223/1997, conform Deciziei nr. 292/1988, deoarece a avut caracter sancționator pentru faptul că proprietarul a formulat cerere de plecare definitivă din țară, aprobarea fiindu-i condiționată de renunțarea la proprietate.

A mai arătat că, prin condiționarea impusă de art. 2 din Decretul nr. 223/1974, nu avea posibilitatea să adopte o anumită conduită, după cum a apreciat intimata prin decizia atacată, fiind obligat să cedeze proprietatea sa numai către Statul Român și numai la valoarea impusă de acesta.

A arătat, de asemenea, că soluția adoptată de intimată are la bază prevederile art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, act normativ cu putere inferioară legii și care nu poate să modifice legea sau să suprime anumite dispoziții ale acesteia, dispozițiile menționate intrând însă în contradicție cu cele ale art. 2 din Legea nr. 10/2001, care prevalează față de cele ale hotărârii de guvern.

în drept, au fost invocate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Intimata SC R. SRL Brașov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, cu motivarea că cererea formulată de notificator pentru restituirea cotei de 2/6 din imobilul în litigiu a fost respinsă în temeiul dispozițiilor art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, ținând seama că fostul proprietar a formulat cerere de plecare definitivă din țară, iar cota respectivă a fost preluată în proprietatea Statului cu plata sumei de 20.501 lei, notificatorul fiind îndestulat rezonabil din prețul primit sau având vocația de a fi îndestulat rezonabil dacă înstrăina cota parte din imobil înainte de formalizarea intenției de a părăsi țara.

Intimata a mai arătat că imobilul teren aferent cotei de 2/6 din construcție are un regim juridic distinct de cel al construcției, acesta trecând în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974 și în consecință, nu face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, conform prevederilor art. 1.4 lit. C) din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ.

A arătat de asemenea că preluarea imobilului de către Statul Român în modalitatea menționată mai sus este prezumată de lege a nu fi fost abuzivă, iar în acest caz soluționarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptățită este respingerea motivată a cererii, intimata neavând posibilitatea de a se abate de la o normă legală expresă și imperativă.

în fine, a susținut că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu modifică actul normativ în aplicarea căruia au fost emise.

La termenul de judecată din 13 decembrie 2004 pârâta SC R. SRL Brașov a solicitat conexarea la dosarul cauzei a dosarului nr. 1633/2004.

în acest din urmă dosar, reclamanții T.H. și T.A. au chemat în judecată pe intimații SC R. SRL Brașov și Municipiul Brașov prin Primar, contestând decizia nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimata SC R. SRL și solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că cota de 2/6 din imobilul situat în Brașov, înscrisa în C.F. 15054 Brașov, nr.top 11231/1/24, proprietatea reclamanților, a fost preluată de Statul Român fără titlu, să se dispună anularea parțială a deciziei atacate, respectiv a art. 3 din această deciziei, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a acestei cote, să se dispună restituirea în natură către reclamanți a acestei cote.

în motivarea cererii, reclamanții au arătat că, referitor la cota indiviză susmenționată, nu a fost emis vreun act de preluare de către Statul Român, însă reclamanții au fost deposedați abuziv de imobil, care a fost închiriat în întregime de către SC R. SRL Brașov.

Au mai arătat că, în înțelesul Legii nr. 10/2001, noțiunea de abuz este mai cuprinzătoare decât în reglementările anterioare, fiind necesar doar ca preluarea să fie avut loc în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și atâta vreme cât reclamanții au fost deposedați de imobil în această perioadă, iar Statul Român s-a comportat ca un proprietar, închiriind imobilul, preluarea urmează a fi considerată fără titlu.

Au arătat de asemenea că, chiar dacă și în prezent au calitatea de proprietari tabulari, SC R. SRL Brașov trebuia să dispună și asupra restituirii cotei de 2/6 din imobil, întrucât aceasta a fost preluată în mod abuziv.

în drept, au fost invocate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Intimata SC R. SRL Brașov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, cu motivarea că prin decizia atacată a fost restituită reclamanților cota de 2/6 din imobilul construcție, fiind acordat acestora un drept de folosință special asupra terenului, conform art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002, ținând seama că aceștia sunt cetățeni germani, fiind respinsă cererea pentru restituirea în natură a altei cote de 2/6 din imobil, întrucât aceasta nu a fost preluată în proprietatea Statului Român, notificatorii fiind proprietari tabulari asupra acestei cote, care nu se află în administrarea intimatei.

A mai arătat că din evidențele de carte funciară rezultă că în proprietatea Statului Român a trecut numai cota de 4/6 imobil.

La termenul de judecată din 13 decembrie 2004 instanța a dispus conexarea acestei cauze la cea care a format obiectul dosarului nr. 1623/2004.

Prin sentința civilă nr. 71S din 28 februarie 2005, Tribunalul Brașov a admis contestația formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 de reclamantul Z.A.A. în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Brașov și în consecință:

A dispus anularea parțială a Deciziei nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimată, respectiv în ceea ce privește art. 2 din această decizie.

A dispus restituirea în natură către reclamant a cotei de 2/6 din imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. 29760 Brașov, nr.top 11231/1/23, ce a constituit proprietatea tabulară a acestuia, condiționat de restituirea de către reclamant a sumei de 20.501 lei, primită de reclamant prin Decizia nr. 292 din 9 aprilie 1988 a Consiliului Popular al Județului Brașov, actualizată cu indicele inflației.

A respins cererea formulată de reclamant pentru obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

A respins contestația formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 de reclamanții T.H. și T.A. în contradictoriu cu intimații municipiul Brașov prin primar și SC R. SRL Brașov, în dosarul conex nr. 1633/2004 al Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr.858 din 9 noiembrie 2001, notificatorii T.H. și T.A., Z.H. și Z.A. au solicitat restituirea în natură a două imobile, situate în Brașov, preluate de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, făcând mențiunea primirii de despăgubiri în sumă de 20.500 lei , sumă pe care s-au angajat să o remită în cazul restituirii în natură a imobilului.

Prin decizia nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimata SC R. SRL Brașov, a fost respinsă cererea formulată de notificatorul Z.A. pentru restituirea în natură a cotei de 2/6 din imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. 29760, nr.top 11231/1/23, cu motivarea că acesta a formulat cerere pentru plecare definitivă din țară, iar prin decizia nr. 292 din 9 aprilie 1988 emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, cota-parte de 2/6 din imobilul construcție a fost preluată de Statul Român cu plata sumei de 20.051 lei către notificatorul Z.A., acesta fiind îndestulat rezonabil din prețul primit au având vocația de a fi îndestulat rezonabil dacă înstrăina această cotă-parte din imobilul construcție înainte de formalizarea intenției de a părăsi țara.

Ca temei legal al acestei dispoziții au fost invocate prevederile art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea aceluiași notificator pentru restituirea în natură a terenului aferent cotei de 2/6 din imobilul construcție, cu motivarea că acesta nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, fiind preluat în proprietatea Statului Român, în baza art. 30 din Legea nr. 58/11974.

Această dispoziție nu a fost criticată, motivul contestației constituindu-l numai respingerea cererii de restituire în natură, prevăzută la art. 2 alin. (1) din decizia nr. 376 din 14 septembrie 2004.

Potrivit mențiunilor din C.F. nr. 29760 Brașov, nr. top 11231/1/23, reclamantul Z.A.A. a fost proprietarul cotei de 2/6 din imobilul arătat (cu mențiunea că o cotă de 2/6 din teren urmează prevederile art. 30 din Legea nr. 58/1974).

în motivarea deciziei atacate s-a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 1.4 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Acest text de lege, reglementează modalitatea de soluționare a notificărilor formulate cu privire la imobile preluate în baza Decretului nr. 223/1974 și prevede că, în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara, în acest caz soluționarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptățită fiind respingerea motivată a cererii.

Această dispoziție legală intră în contradicție cu prevederile art. 11 alin. (1) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care instituie principiul restituirii în natura a imobilelor ce fac obiectul de reglementare a acestei legi, principiu care trebuie să primească aplicarea ori de câte ori este posibil, având prevalentă față de celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Art. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile acestei legi.

Art. 7 alin. (1) același act administrativ prevede că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.

S-a reținut că norma legală în baza căreia s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură este cuprinsă într-o hotărâre de guvern, act normativ cu o putere inferioară legii, potrivit principiului ierarhiei actelor normative.

Fiind un act administrativ emis în vederea executării legii, hotărârea de guvern nu poate să modifice legea sau să adauge la aceasta, ori să dispună într-un sens contrar celui în care dispune legea.

într-o atare situație, au prevalentă prevederile legii, act normativ cu o putere ierarhic superioară hotărârii de guvern.

S-a reținut că, în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat nelegalitatea prevederilor în baza cărora i-a fost respinsă cererea de restituire în natură, în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Invocarea acestui aspect obligă instanța să verifice legalitatea actului administrativ de autoritate a cărui nelegalitate a fost invocată și, în funcție de concluziile la care ajunge, să țină sau nu seama de prevederile actului administrativ pe care s-a întemeiat, in drept, fie acțiunea, fie apărarea (întâmpinarea).

Instanța de fond a constatat că excepția de nelegalitate invocată este întemeiată, pentru motivele expuse și a înlăturat din soluționarea cauzei dispozițiile art. 1.4 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, soluția urmând a fi întemeiata exclusiv pe prevederile actului normativ cu putere ierarhic superioară.

S-a reținut de asemenea ca restituirea in natură a cotei de 2/6 din imobil este posibilă, neexistând vreun impediment legal la restituire, din documentația ce a stat la baza emiterii deciziei a rezultat că imobilul în litigiu nu a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, fiind ocupat de chiriașii G.I. și T.M.

în consecință, s-a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Z.A.A. în dosarul principal este întemeiată.

în ceea ce privește cererea din dosarul conex nr. 1633/2004, instanța de fond a reținut următoarele:

Notificatorii T.H. și T.A. s-au adresat persoanei juridice deținătoare, respectiv intimatei SC R. SRL Brașov prin aceeași notificare(formulată in comun) ca și reclamantul din dosarul din dosarul principal, Z.A.A., notificarea fiind soluționată prin aceeași decizie, respectiv cea cu nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de intimata SC R. SRL Brașov.

în ceea ce privește pe contestatarii T.H. și T.A., intimata a dispus respingerea cererii de restituire in natură formulată de aceștia cu privire la cota 2/6 din imobilul situat in Brașov, înscris in C.F. nr. 15054 Brașov, nr. top. 11231/1/24, cu motivarea că această cotă nu a fost preluată în proprietatea Statului Român, nefiind în administrarea SC R. SRL Brașov, notificatorii fiind proprietari pe această cotă conform extrasului de carte funciară depus la dosar.

S-a reținut că prin cererea de chemare in judecată, reclamanții au solicitat să se constate că o cotă indiviză de 2/6 din imobilul identificat mai sus a fost preluată de Statul Român fără titlu și să se dispună anularea parțială a deciziei prin care s-a soluționat notificarea, cu restituirea în natură către reclamanți a cotei de 2/6 din imobil.

Potrivit evidențelor reale imobiliare, reclamanții T.E.(H.) și T.A. au calitatea de proprietari tabulari asupra câte unei cote de1/6 pentru fiecare din imobilul înscris în C.F. nr. 15054 Brașov, nr. top. 11231/1/24 , conform celor înscrise sub B+ 4, 9, respectiv B+5, 9, în cartea funciara nefiind operat cu privire la aceste cote, vreun act de preluare in proprietatea Statului Român din momentul în care reclamanții, la acea data minori, au dobândit cota din imobil prin moștenire (1935), respectiv prin construire (1964).

Art. 32 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 prevede că, dacă in cartea funciară s-a înscris un drept real in folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Cum, în speță, nu a fost operată vreo modificare în carte funciară cu privire la titularii dreptului de proprietate asupra celor două cote de câte 1/6 și nu a fost invocat vreun mod de dobândire a acestui drept de către Statul Român, într-o modalitate supusă sau nesupusă înscrierii, rezultă că și in prezent reclamanții continuă a avea calitatea de proprietarii tabulari asupra cotelor menționate, calitate pe care nu au pierdut-o niciodată.

Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al imobilelor preluate in mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, de către persoanele juridice prevăzute de art. 1 alin. (1) din acest act normativ.

Din interpretarea acestei prevederi legale rezultă că, bunul care face obiectul legii trebuie să fie sau în proprietatea statului sau să fie înregistrate în patrimoniul unei persoane juridice de natura celor arătate mai sus.

în speță, instanța a apreciat că intimata SC R. SRL Brașov nu exercită, în condițiile în care proprietarii tabulari ai celor două cote de 1/6 sunt reclamanții T.H. și T.A., decât o detenție precară asupra bunului, în afara oricărui titlu legal.

Pe de altă parte, o preluare a sus- menționatelor cote în proprietatea statului nu a fost dovedită, deși sarcina probei revenea reclamanților, conform art. 22.1 lit. c) din Normele metodologice aplicare a Legii nr. 10/2001, care instituie obligația persoanei care se pretinde îndreptățită să depună o serie de acte doveditoare, printre care fac dovada preluării abuzive.

în consecință, posesia exercitată de terțe persoane asupra cotei de 2/6 din imobilul în litigiu nu este decât o chestiune de fapt, fără suport legal, iar reclamanții au la îndemână, în calitatea lor de proprietari tabulari neposesori, acțiuni reale pe care le pot exercita în orice moment sau acțiuni privind constatarea nulității eventualelor acte care au ca obiect imobilul asupra căruia aceștia au un drept de coproprietate.

Instanța de fond, în baza considerentelor arătate, a statuat că cererea formulată de T.H. și T.A. este neîntemeiată, neputându-se constata preluarea fără titlu a cotei de 2/6 din imobil, atâta timp cât nu a existat un act de preluare, iar decizia emisă de intimata SC R. SRL Brașov este sub acest aspect legală, cota de 2/6 din imobil neputând face obiectul restituirii în natură pe calea Legii nr. 10/2001.

împotriva acestei hotărâri a formulat apel intimata SC R. SRL Brașov.

în motivarea apelului s-a susținut că aprecierile instanței de fond cu privire la nelegalitatea deciziei nr. 376 din 14 septembrie 2003 sunt contrazise de legiuitor prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, norme pe care instanța nu le putea înlătura.

S-a precizat, de asemenea, că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut prin contestație, pronunțându-se și asupra terenului aferent cotei de coproprietate din construcție, deci reclamantul nu a contestat această chestiune- pe de o parte, iar, pe de altă parte, terenul în speță intrând sub incidența Legii nr. 18/1991 și nu al Legii nr. 10/2001.

Intimatul municipiul Brașov, prin primar, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că nu este persoană juridică deținătoare astfel cum aceasta este definită de art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 568 Ap din 20 iunie 2005, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului Brașov, prin primar și a respins apelul declarat de intimata SC R. SRL Brașov împotriva sentinței civile nr. 71/S din 28 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o păstrează.

A obligat-o pe apelanta-pârâtă SC R. SRL Brașov să plătească intimatului reclamant Z.A.A. suma de 15.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Municipiul Brașov, prin primar, nu este unitatea deținătoare a imobilului în speță, în sensul în care este definită unitatea deținătoare prin dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. în cauza de față însă, municipiul Brașov a fost chemat în judecată în dosarul conex nr. 1633/2004 al Tribunalului Brașov ca reprezentant al Statului Român și pentru constatarea preluării fără titlu de către stat a imobilului din Brașov.

Or, pentru acest petit al cererii de chemare în judecată, municipiul Brașov are calitate procesuală pasivă și trebuie să stea în judecată în procesul de față.

De altfel, instanța de fond a făcut distincția cuvenită cu privire la acest intimat, admițând contestația reclamantului Z.A.A. numai față de unitatea deținătoare, SC R. SRL Brașov, iar contestația din dosarul conexat pronunțând-o față de ambii intimați, municipiul Brașov și SC R. SRL Brașov, ce aveau calitate procesuală pasivă pentru această contestație.

Ca urmare, și în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului Brașov, prin primar, reiterată în apel.

Instanța de apel a reținut că nu este fondată critica vizând înlăturarea de către instanța de fond, în examinarea cauzei, a dispozițiilor art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 deoarece argumentele instanței de fond își găsesc fundamentul juridic în dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Astfel, potrivit art. 74 din acest act normativ, ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în exercitarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contrazică prevederile acestora.

Cum Normele metodologice examinate conțin o ipoteză și o soluție la aceasta, ce contravine legii în aplicarea căreia au fost edictate rezultă că nu pot fi avute în vedere de către cel ce interpretează legea în cadrul procedurii de verificare a respectării ei de către părțile din proces.

Cu privire la critica vizând acordarea de către instanța de fond a mai mult decât s-a cerut, s-a constatat că nici aceasta nu este fondată.

Contestația ce a învestit instanța poartă asupra restituirii în natură a cotei de 2/6 din imobilul situat în Brașov.

Or, potrivit evidențelor din C.F. nr. 29760 Brașov, cu nr.top 11231/1/23, acest imobil, și consecutiv cota de 2/6 din el, este compus din casă și teren de 658,80 mp (fila 11 dosar fond).

Apoi, sub incidența Legii nr. 10/2001 intră orice terenuri cu sau fără construcții, intravilane sau extravilane și fără destinație agricolă sau forestieră, dispozițiile acestei legi fiind de aplicare subsidiară sau complementară, după caz, față de legile fondului funciar.

Instanța de apel a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. și a obiigat-o pe pârâta SC R. SRL Brașov să-i plătească reclamantului Z.A.A. cheltuielile de judecată ocazionate în apel.

împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta SC R. SRL Brașov, reiterând motivele din apel.

Recurenta-pârâtă a criticat decizia pronunțată de instanța de apel sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată. A susținut că, în raport cu dispozițiile Cap. II, pct. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003 este evident că nu se poate reține culpa procesuală a SC R. SRL Brașov deoarece, în cadrul procedurii administrative reglementate de Legea nr. 10/2001, a fost obligată să se pronunțe prin decizie, conform dispozițiilor legale menționate, nici unitatea deținătoare și nici instanța civilă neputând statua asupra legalității actului administrativ normativ prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 deoarece competența materială cu privire la acest aspect revenea instanței de contencios administrativ.

Recurenta-pârâtă a cerut admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate iar pe fond admiterea apelului declarat de SC R. SRL Brașov și schimbarea în parte a sentinței civile nr. 71 S din 28 februarie 2005 a Tribunalului Brașov în sensul înlăturării din aceasta a dispozițiilor vizând: admiterea contestației formulate de Z.A.A., anularea în parte a deciziei nr. 376 din 14 septembrie 2004 emisă de SC R. SRL , în ceea ce privește art. 2 din această decizie, restituirea în natură către reclamant a cotei de 2/6 parte din imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. nr. 29760, sub nr. top 11231/1/23 ce a constituit proprietatea tabulară a acestuia, condiționat de restituirea de către reclamant a sumei de 20.501 lei, primită de reclamant prin decizia nr. 292 din 9 aprilie 1988 a Consiliului popular al județului Brașov, actualizată cu indicele inflației și modificarea sentinței tribunalului doar în ceea ce privește cererile arătate și, în consecință, respingerea contestației formulate de Z.A.A.

Recursul este nefondat.

Așa cum reiese din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, în speță, cota de 2/6 din imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, act normativ prin care cetățenii români care părăseau țara erau lipsiți în mod arbitrar de un drept de proprietate care era recunoscut și protejat atât pe plan intern, cât și internațional, astfel încât acesta era în contradicție cu prevederile Constituției din 1965, cu dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. și cu tratatele și convențiile internaționale la care România era parte și prin urmare titlul statului nu este valabil constituit.

Astfel, chiar dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă și a plătit o sumă de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.

împrejurarea că reclamantul a fost despăgubit ca urmare a deposedării nu are relevanță câtă vreme, în aplicarea legii, instanța de fond a dispus restituirea în natură a imobilului, condiționat de restituirea despăgubirilor primite, la valoarea actualizată.

Pârâta SC R. SRL Brașov a motivat decizia de respingere a notificării ignorând împrejurarea că reclamantul a fost obligat să înstrăineze imobilul proprietatea sa către stat, ca urmare a părăsirii definitive a țării, în schimbul unei sume pe care tot statul a stabilit-o, motiv pentru care nu putea să reprezinte valoarea reală a bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă.

Pe de altă parte, nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct. 1.4 lit. B) alin. ultim din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 rezultă din încălcarea art. 2 alin. (1) din lege care enumera situațiile juridice care constituie preluări abuzive, fiind astfel în contradicție cu dispozițiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice.

Constituția României prevede că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legii se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Prin urmare, dispozițiile constituționale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conținutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale dispozițiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior.

Or, din analizarea dispozițiilor art. 2 și art. 5 din Decretul nr. 223/1974 rezultă că, în situația în care o persoană fizică părăsea definitiv țara, locuința proprietate personală trebuia înstrăinată numai statului, prețul fiind stabilit conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973. Era exclusă posibilitatea vânzării către o terță persoană, întrucât o astfel de vânzare era apreciată ca fiind făcută în scopul eludării legii și era considerată nulă de drept, consecința fiind tot preluarea de către stat.

Față de aceste prevederi ale Decretului nr. 223/1974, dispozițiile pct. 1.4 lit. B) din Normele aprobate prin H.G. nr. 498/2003 sunt nelegale, schimbând, prin interpretare, dispozițiile Decretului nr. 223/1974. Conduita persoanei era stabilită imperativ de Decretul nr. 223/1974, care încălca principiul constituțional al ocrotirii dreptului de proprietate, prevăzut chiar de către Constituția din anul 1965 în art. 36.

Ca urmare, actul de înstrăinare către stat a imobilului în situația prevăzută de art. 2 din Decretul nr. 223/1974 se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Astfel fiind, pct. 1.4 lit. B) din Normele aprobate prin H.G. nr. 498/2003 sunt nelegale. Ele contravin și dispozițiilor art. 41 și art. 135 din Constituția României, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la care România a aderat conform Legii nr. 30/1994.

Susținerea recurentei-pârâte conform căreia instanțele de fond și apel au încălcat dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece au admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor Cap. II art. 1,art. 1.4, B din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 pe cale incidentală, în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei nr. 376/2004 emisă de SC R. SRL Brașov, deși competentă să se pronunțe era instanța de contencios administrativ, nu poate fi primită cât timp soluționarea litigiului pe fond depinde de Legea nr. 10/2001 însăși și nu de acele norme de aplicare a legii care, pentru considerentele prezentate, nu pot fi avute în vedere întrucât contravin actului normativ de rang superior în aplicarea căreia au fost edictate, instanțele de fond și apel soluționând legal acest aspect.

Instanța de apel în mod corect a stabilit că nici critica vizând faptul că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut nu este fondată, în raport cu faptul că reclamantul Z.A.A. a cerut restituirea în natură a cotei de 2/6 din imobilul înscris în C.F. nr. 29760 Brașov cu nr. top 11231/1/23, compus din casă și teren.

Susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia regimul juridic al imobilului este reglementat diferit, în sensul că Legea nr. 10/2001 ar fi incidență pentru situația construcției iar Legile fondului funciar ar fi incidente pentru situația terenului aferent construcției este neîntemeiată pentru că imobilul, în întregul său, se înscrie în categoria celor ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, fiind preluat de stat fără un titlu valabil constituit.

înalta Curte constată că nici critica vizând faptul că, nelegal, SC R. SRL Brașov a fost obligată de instanța de apel la plata cheltuielilor de judecată deoarece, față de dispozițiile Cap. II pct. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003 nu s-a aflat în culpă procesuală, nu este fondată.

Art. 274 C. proc. civ. dispune că partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

în speță, dispozițiile Cap. II pct. 1.4 lit. B) din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, nu sunt de natură s-o exonereze pe pârâta SC R. SRL Brașov de plata cheltuielilor de judecată făcute de reclamantul Z.A.A. în apel, întrucât a înțeles să exercite această cale de atac împotriva hotărârii instanței de fond prin care s-a statuat că prevederile menționate, pe care pârâta și-a întemeiat dispoziția de respingere a notificării reclamantului, sunt în contradicție cu dispozițiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice, hotărâre la care nu a achiesat astfel că, în mod corect, instanța de apel, respingând apelul pârâtei ca nefondat, a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele menționate, se constată că decizia atacată este legală și, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.

← ICCJ. Decizia nr. 4453/2007. Civil  ICCJ. Decizia nr. 4565/2007. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4128/2007. Civil