ICCJ. Decizia nr. 4565/2007. Civil
| Comentarii |
|
Reclamantul G.C.V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice invocând dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul că, deși a notificat Primăria municipiului Brăila, unitatea deținătoare a imobilului moștenit de la tatăl său G.V. nu a fost identificată.
Tribunalul Brăila, prin sentința civilă nr. 347 din 19 februarie 2002, a respins acțiunea reclamantului pentru lipsa calității procesuale pasive, hotărâre menținută de Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 82 din 13 noiembrie 2002.
Prin decizia civilă nr. 6978 din 9 decembrie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel cu motivarea că pârâtul are calitate procesuală deoarece organul administrativ nu a identificat unitatea deținătoare a imobilului, fiind aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Galați, rejudecând pricina după casare, prin decizia civilă nr. 777 din 19 februarie 2005, a admis apelul contestatorului, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe cu motivarea că, față de conținutul deciziei instanței de recurs, prima instanță a judecat greșit pe cale de excepție.
Tribunalul Brăila, prin sentința civilă nr. 527 din 26 iunie 2006, a admis acțiunea formulată și a constatat că valoarea imobilului devenit "Ferma V.G." este de 238.541,56 lei.
în motivarea sentinței se arată că acțiunea este întemeiată față de dispozițiile art. 26 alin. (3) din lege și că, față de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, valoarea imobilului solicitat a fi retrocedat este cea din raport.
împotriva sentinței a declarat apel pârâtul cu motivarea că, după pronunțarea deciziei de casare, a fost identificată unitatea deținătoare în persoana SC I. SA și, ca atare, reclamantul urmează să se judece în contradictoriu cu instituția ce a efectuat privatizarea.
Prin decizia civilă nr. 372/A din 25 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați, apelul a fost respins, ca nefondat, cu motivarea că, față de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a fost stabilită calitatea procesuală a pârâtului-apelant, astfel încât acest aspect nu mai poate fi repus în discuție.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul-apelant, criticând decizia pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că instanța de apel a interpretat eronat noua situație de fapt apărută după pronunțarea deciziei de casare, ceea ce a condus la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și încălcarea dispozițiilor art. 31 și art. 35 din același act normativ.
Contestatorul, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului întrucât decizia pronunțată în apel este în concordanță cu decizia instanței de recurs.
Analizând decizia recurată prin prisma criticii formulate instanța reține cele ce succed.
Hotărârea instanței de recurs, conform art. 315 C. proc. civ., este obligatorie pentru instanța de trimitere sub două aspecte: asupra modului în care instanța de recurs a rezolvat problema de drept din speță, precum și asupra necesității de a se administra anumite probe.
Din textul de lege enunțat rezultă că starea de fapt urmează să fie stabilită de instanța care rejudecă fondul.
în cauza de față, a fost stabilită calitatea procesuală pasivă față de situația de fapt existentă la momentul pronunțării deciziei din recurs: neidentificarea unității deținătoare a imobilului solicitat a fi retrocedat.
Cum pe parcursul procesului a fost identificată unitatea deținătoare ca fiind SC I. SA, situația de fapt ce a condus la dezlegarea problemei de drept, calitatea procesuală a pârâtului, s-a modificat.
Drept urmare, aplicarea scolastică a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a condus la încălcarea legii, în sensul că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală doar în situația în care unitatea deținătoare nu este identificată.
Aplicarea corectă a legii față de această situație fapt ivită după casare nu înseamnă încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cât timp cu privire la problemele de fapt instanța își păstrează dreptul de apreciere.
în concluzie, reținând o nouă situație de fapt, dezlegarea în drept dată de instanța de recurs devine caducă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost admis.
Reținând că dezlegarea în fond a pricinii s-a făcut prin raportare la un alt text de lege decât cel incident în cauză, fără stabilirea calităților procesuale corect indicate chiar de reclamant cu ocazia rejudecării la prima instanță (fila 16 dosar nr. 4713/2005) și că, de fapt, cauza nu a fost soluționată în fond, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., decizia pronunțată în apel a fost casată.
Pentru aceleași considerente, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., sentința a fost desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Brăila.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4128/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4612/2007. Civil → |
|---|
