ICCJ. Decizia nr. 4943/2007. Civil
| Comentarii |
|
A.M. în calitate de succesoare a defunctului S.C. a solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiului Mangalia anularea Dispoziției nr. 892 din 11 noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului Mangalia prin care i-au fost respinse notificările nr. 562 din 26 iunie 2001 și 420 din 9 august 2001 referitoare la revendicarea în temeiul Legii nr. 10/2001 a terenului în suprafață de 350 mp situat în municipiul Mangalia.
Prin aceeași acțiune reclamanta a solicitat emiterea unei dispoziții privind acest teren, în conformitate cu actele depuse și dispozițiunile legale.
în motivarea acțiunii reclamanta arată că împreună cu sora sa M.R., în calitate de succesoare a lui S.C. au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea terenului în suprafață de 350 mp dobândit de autorul defunct de la C.T. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2655 din 9 noiembrie 1929.
în principal petiționarele au solicitat restituirea în natură a terenului iar în subsidiar acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
în ședința din 23 ianuarie 2006 reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că a înțeles să se judece cu primarul municipiului Mangalia în calitate de pârât și emitent al dispoziției a cărei anulare o cere.
Reclamanta și-a modificat și capătul doi din acțiune în sensul obligării pârâtului de a-i lăsa deplina proprietate și posesie terenul în suprafață de 350 mp sau să-i acorde în compensare o suprafață de teren de aceeași categorie în Mangalia ori despăgubiri.
Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 886 din 19 aprilie 2006 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a admis acțiunea acesteia.
Constatând nulitatea absolută a dispoziției nr. 892 din 11 noiembrie 2005 a primarului municipiului Mangalia, instanța l-a obligat pe acesta să atribuie în compensare persoanelor îndreptățite A.M. și M.R.M. o suprafață de teren cu aceleași caracteristici edilitar-urbanistice cu terenul care a format obiectul celor două notificări, în suprafață de 350 mp, în Mangalia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că C.S. a dobândit proprietatea imobilului în litigiu în temeiul actului autentic nr. 2655 din 9 septembrie 1929 de vânzare-cumpărare încheiat cu C.T. Ca urmare excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei este nefondată, deoarece aceasta este titulara dreptului subiectiv dedus judecății în calitate de succesoare a lui C.S.
Pe baza înscrisurilor de la dosar s-a concluzionat că mențiunea din foaia matricolă "vândut lui C.T." nu atestă dreptul de proprietate al acestuia din urmă în lipsa unui act translativ de proprietate între C.S. și C.T.
întrucât imobilul revendicat este ocupat de construcțiile blocurilor de locuințe din zona centrală a orașului, instanța a obligat pe primarul municipiului Mangalia să atribuie persoanelor îndreptățite o suprafață de teren cu aceleași caracteristici urbanistice ca acela ce a format obiectul celor două notificări.
Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 17 C din 17 ianuarie 2007 a admis apelul primarului municipiului Mangalia și a schimbat sentința nr. 886/2006 în sensul respingerii ca nefondată a contestației.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că imobilul cumpărat de C.S. de la C.T., nu se mai găsea în patrimoniul autorului reclamantei la data preluării la stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 fiind vândut către C.T.
Această situație a fost reținută din registrele fiscale pe anii 1946-1952, care atestă că imobilul înregistrat fiscal pe numele lui C.S. a fost vândut lui C.T. fiind înregistrată Z.T., precum și din extrasul registrului fiscal, care atestă că la matricola nr. 93 rolul 90, figurează la imobilul din str. P. nr. 1 ca proprietar T.Z., cu mențiunea "Grade...de urmărire": Decretul nr. 1/1951".
Ca urmare, s-a concluzionat că la data preluării bunului de către stat prin Decretul nr. 111/1951, autorul reclamantei S.C. nu mai avea calitatea de proprietar. în această situație, reclamanta, ca succesoare a autorului său, nu mai poate susține vocația la restituirea bunului - pentru că nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
împotriva deciziei a declarat recurs A.M., invocând dispozițiunile art. 304 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.
în motivarea recursului se critică decizia curții prin aceea că instanțele au soluționat cauza fără citarea Primăriei municipiului Mangalia acționată în judecată, făcând astfel hotărârea inopozabilă acesteia.
Instanțele au dat o interpretare eronată actelor din dosar, reținând o notare realizată olograf, în afara formularului legal, pe rolul fiscal, care nu este de natură a evidenția că autorul reclamantei a înstrăinat imobilul.
Instanța de apel a denaturat înțelesul actelor și a dat putere de act doveditor al transferului de proprietate, extraselor din registrele fiscale și notările în rolul fiscal, în contextul în care numai un act autentic poate avea o atare forță.
Reținerea făcută de instanță este cu atât mai eronată cu cât însuși primarul a recunoscut reclamantei calitatea de persoană îndreptățită, informând-o că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu.
Recursul este întemeiat.
Este de necontestat că autorul reclamantei a dobândit prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 2655 din 9 noiembrie 1929 imobilul în litigiu de la C.T.
Suportul probator în temeiul căruia instanța de apel a reținut că autorul reclamantei nu mai deținea proprietatea imobilului la data preluării acestuia de către stat este insuficient și contradictoriu.
Notarea olografă pe rolul fiscal, peste formularul legal, nedatată și fără claritatea necesară dacă autorul reclamantei a înstrăinat imobilul către cel de la care îl dobândise precum și extrasele din registrele fiscale pe anii 1946-1953, constituie simple indicii, în contextul în care numai un act autentic și transcris are forța probată a transferului unui drept de proprietate.
înscrisurile pe care instanța și-a fond soluția atestă doar faptul că o anumită persoană achită taxele și impozitele locale sub nume de proprietar sau în altă calitate, în condițiile în care în cadrul formularului era menționat autorul reclamantei și în afara formularului apărea o înscriere olografă nedatată și nesemnată.
Așadar, în cauză se impune completarea probatoriilor pentru a se stabili titularul dreptului de proprietate al imobilului, la data preluării acestuia de către stat, mai precis dacă după perfectarea actului autentic nr. 2655 din 9 noiembrie 1929 imobilul în litigiu a format obiectul unui alt transfer al dreptului de proprietate de la S.C.
Numai în condițiile lămuririi acestui aspect se poate stabili legitimarea reclamantei de a solicita, în calitate de succesoare a lui S.C. acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
în speță, este de necontestat că pe terenul din Mangalia, sunt construite blocuri de locuințe, însă instanța nu s-a preocupat să stabilească dacă trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu titlu, eventual în temeiul Decretului nr. 111/1951 (față de mențiunile în fișele fiscale, în dreptul numelui numitei T.Z.) sau fără titlu, pentru ca astfel să se poată face o corectă aplicare a Legii nr. 10/2001 privind acordarea măsurilor reparatorii.
Instanțele de fond și apel nu au soluționat cauza cu toate părțile acționate în judecată de către reclamantă. S-a reținut ca pârât numai primarul municipiului Mangalia în nume personal, deși reclamanta A.M. nu a renunțat nici un moment la judecarea cauzei în contradictoriu și cu Primăria municipiului Mangalia, acționată în judecată prin cererea modificatoare din 21 februarie 2006.
Sub acest aspect interesul reclamantei-recurente se justifică, raportat la principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, care trebuie să fie opozabile și municipiului Mangalia.
Pentru considerentele mai sus expuse, care evidențiază că litigiul nu a fost soluționat cu toate părțile acționate în judecată și fără un suport probator suficient, ceea ce echivalează cu nerezolvarea cauzei pe fondul său, s-a impus în temeiul art. 313 C. proc. civ. admiterea recursului declarat de A.M. și casarea cu trimitere pentru rejudecare a deciziei nr. 17/C din 17 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța și a sentinței nr. 886 din 19 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Constanța.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4612/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5121/2007. Civil → |
|---|
