ICCJ. Decizia nr. 4143/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4143
Dosar nr. 240/86/200.
Şedinţa publică din 22 mai 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 338 din 15 februarie 2007 a respins ca nefondată cererea Direcţiei generale de paşapoarte Bucureşti, de restrângere a dreptului la liberă circulaţie a pârâtei B.M.G.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că aplicarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în temeiul dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate putea fi dispusă, conform art. 52 din lege până la data aderării României la Uniunea Europeană.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta care a susţinut că odată cu aderarea la Uniunea Europeană îşi încetează aplicabilitatea doar dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, în timp ce prevederile art. 38 lit. a) din acelaşi act normativ sunt incidente în continuare, întrucât nu contravin Constituţiei şi nici instrumentelor juridice internaţionale.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 101 din 23 martie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut ca fiind de necontestat împrejurarea că dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 care interziceau dreptul la liberă circulaţie în toate statele membre U.E., nu numai cu privire la cel din care s-a produs expulzarea, şi-au încetat aplicabilitatea la data aderării.
Cu referire la dispoziţiile art. 38 lit. a) din acelaşi act normativ, s-a apreciat că acestea nu sunt în concordanţă cu Directiva nr. 2004/38/CE a parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, normă transpusă în legislaţie introdusă prin OUG nr. 102/2005.
S-a reţinut că limitarea dreptului fundamental al cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, sub forma refuzului dreptului de intrare pe teritoriul unui stat membru sau prin aplicarea măsurii expulzării.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă, susţinând caracterul nelegal al acesteia, art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
Intimata a fost returnată din Italia la 28 octombrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat şi faţă de prevederile art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 s-a solicitat, prin cererea înregistrată sub nr. 240/86/2007, restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtei pentru o perioadă de cel mult trei ani.
Dreptul la liberă circulaţie nu este unul absolut, astfel cum rezultă din Protocolul Adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale.
Susţinerile instanţei de fond referitoare la aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE sunt nefondate deoarece la momentul apariţiei situaţiei juridice ce a determinat aplicarea Legii nr. 248/2005, România nu era oficial membră a Uniunii Europeane.
Se apreciază că se justifică şi caracterul proporţional al măsurii deoarece intimata a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, în sensul că nu a respectat legislaţia statului italian.
Concluzionând, recurenta solicită restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei, pentru o perioadă de cel mult trei ani.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, singura condiţie de restrângere a dreptului la liberă circulaţie ca persoana în cauză să fi fost re turnată în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.
Această reglementare restrictivă vine însă în conflict cu prevederile Directivei 2004/38/ ce permit limitarea dreptului fundamental la liberă circulaţie doar în situaţii excepţionale, privind motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică, art. 27 alin. (1).
Pentru ca aceste motive de ordine publică sau de siguranţă publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la liberă circulaţie, este necesar totodată să fie respectat principiul proporţionalităţii, iar conduita persoanei în cauză să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, art. 21 alin. (2).
Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporţionalităţi în adoptarea măsuri să nu mai intereseze şi, astfel, să fie ignorată exigenţa normei comunitare.
Susţinerile recurentei în sensul inaplicabilităţi Directivei, cu referire la legea incidenţă situaţiei juridice, ca fiind acea din momentul naşterii ei sunt nefondate.
Astfel, la data la care instanţa trebuie să aprecieze asupra măsurii, Directiva aparţine dreptului intern urmare a adoptării OUG nr. 102/2005.
Nerespectarea culpabilă a cerinţelor de şedere pe teritoriul unui stat a fost sancţionată şi s-a consumat prin adoptarea măsurii expulzării de către statul respectiv.
Situaţia juridică ce a fost creată prin faptul şederii nelegale s-a epuizat prin adoptarea măsurii re turnării, iar la momentul la care se solicită restrângerea liberei circulaţii, normele incidente nu mai impun condiţii decurgând din nerespectarea anterioară a unei cerinţe de şedere în spaţiul Uniunii.
Pentru considerentele arătate, instanţa reţine că motivul de recurs prezentat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 101 din 23 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4229/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4193/2007. Civil → |
|---|
