ICCJ. Decizia nr. 4281/2007. Civil

Prin acțiunea înregistrată la 22 iulie 2005, la Tribunalul Olt, reclamanta P.F. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 2576 din 22 iunie 2005 emisă de Primăria Municipiului Caracal. Prin dispoziția menționată s-au acordat reclamantei măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru terenul în suprafață de 160 mp situat în Caracal, stabilindu-se ca valoare echivalentă a terenului suma de 21.248.000 lei, în limita căreia au fost acordate măsurile reparatorii.

Reclamanta a cerut, prin acțiune, să fie majorată suma reprezentând valoarea terenului.

în cuprinsul acțiunii s-a arătat că imobilul-teren situat la adresa menționată a fost preluat de stat în mod abuziv, prin expropriere, în temeiul Decretului nr. 168/1982.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința nr. 400 din 26 septembrie 2005, a admis acțiunea (contestația), a dispus anularea dispoziției nr. 2576/2005 emisă de Primăria Municipiului Caracal și a constatat că valoarea imobilului este de 213.250.000 lei, pentru care se vor acorda măsuri reparatorii în forma prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001 (prin echivalent).

în considerentele sentinței s-a arătat că valoarea imobilului, pentru care reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, a fost stabilită prin raportul de evaluare întocmit în cauză (filele 2-4) la suma de 213.250.000 lei (ROL).

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 77 din 26 ianuarie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de D.G.F.P. Olt, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, cu motivarea că prin Legea nr. 247/2005, modificându-se Legea nr. 10/2001, au fost reglementate sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură.

împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs D.G.F.P. Olt, pentru Ministerul Finanțelor Publice, susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, față de noul cadru procedural stabilit prin Legea nr. 247/2005, instanțele judecătorești nu mai sunt îndrituite să stabilească valoarea măsurilor reparatorii, așa încât acțiunea formulată de reclamantă trebuia respinsă.

Recursul nu este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile, preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit acestei legi, imobilele preluate în mod abuziv se restituie, de regulă, în natură, iar în situația în care restituirea în natură nu este posibilă măsurile reparatorii se acordă prin echivalent. Prin modul în care au fost reglementate măsurile reparatorii legiuitorul a urmărit ca persoanele îndreptățite să beneficieze de o reparație integrală și echitabilă.

Conform art. 10,art. 11 și art. 31 din Legea nr. 10/2001, valoarea corespunzătoare a imobilelor care nu pot fi restituite în natură va fi stabilită numai pe bază de expertiză.

în prezentul litigiu, prin raportul de evaluare întocmit în cauză (filele 2-5 din dosarul primei instanțe) s-a stabilit că valoarea terenului care nu poate fi restituit în natură este de 213.250.000 lei. Ca atare, instanțele au aplicat corect Legea nr. 10/2001 când au stabilit valoarea echivalentă a terenului, în limita căreia să fie acordate măsurile reparatorii prin echivalent.

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și unele măsuri adiacente a intrat în vigoare ulterior emiterii dispoziției nr. 2576 din 22 iunie 2005 prin care Primăria Municipiului Caracal a soluționat notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001. Prevederile Legii nr. 247/2005 nu pot retroactiva, așa încât nu este întemeiată susținerea, făcută prin recursul exercitat în cauză, că instanțele judecătorești nu mai erau îndrituite, în prezentul litigiu, să stabilească valoarea măsurilor reparatorii.

Decizia instanței de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii, a fost respins recursul exercitat în cauză.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4281/2007. Civil