ICCJ. Decizia nr. 5102/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5102
Dosar nr. 6184/90/200.
Şedinţa publică din 21 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a chemat în judecată pe pârâtul S.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulaţie pentru o perioadă de cel mult trei ani, cu motivarea că pârâtul a fost returnat din Belgia, la data de 4 mai 2006, în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu această ţară, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată şi completată prin OG nr. 5/2006.
Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 1062 din 23 noiembrie 2006, a admis cererea şi a dispus restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe o perioadă de trei luni, începând cu data pronunţării hotărârii, cu privire la statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor pentru care pârâtul face dovada că are drept de intrare.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 2/A din 15 ianuarie 2007, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat sentinţa, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, aplicabilitatea directă a dreptului comunitar României, începând cu data aderării la Uniunea Europeană, respectiv a Directivei Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE, care, în art. 27 prevede posibilitatea restrângerii libertăţii de circulaţie pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică.
S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 îi creează apelantului o situaţie mai grea, în condiţiile în care în sarcina acestuia nu s-a reţinut vreuna din situaţiile prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs intimata-reclamantă Direcţia Generală de Paşapoarte.
În motivarea cererii de recurs este reiterată situaţia de fapt, returnarea pârâtului din Belgia la data de 4 mai 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, se susţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, faptul că pârâtul a recunoscut că a fost returnat pentru nerespectarea condiţiilor de intrare şi de şedere în Belgia şi că măsura dispusă de autorităţile belgiene în baza acordului de readmisie nu poate fi cenzurată de autorităţile române.
Se mai susţine că, potrivit art. 25 din Constituţia României şi art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dreptul la liberă circulaţie nu este absolut, ci este supus unor îngrădiri legale şi condiţii, stabilite prin Legea nr. 248/2005.
Recursul este nefondat.
La data pronunţării deciziei recurate, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în calea de atac a apelului, cale devolutivă de atac, România devenise membră a Uniunii Europene, cu statut de partener egal în drepturi şi obligaţii, cetăţenii români devenind conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene cetăţeni ai Uniunii Europene şi beneficiari ai dreptului de liberă circulaţie în aceleaşi condiţii ca toţi ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene, aplicându-li-se sistemul de norme şi reguli comunitare, în speţă prezentând relevanţă normele comunitare ce consacră principiul fundamental al liberei circulaţii a persoanelor.
Împrejurarea că faptul expulzării a avut loc anterior aderării României la Uniunea Europeană nu determină inaplicabilitatea normelor comunitare, întrucât măsura restrângerii dreptului analizat este de natură administrativă contravenţională, materie guvernată de principiul aplicării legii mai favorabile.
Dacă, ulterior petrecerii faptelor, intervine o reglementare mai favorabilă, trebuie să fie aplicată cu prioritate.
Reglementarea mai favorabilă o constituie Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora.
Conform art. 20 alin. (2) din Constituţia României: „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".
Deşi, de principiu, directivele comunitare ar trebui transpuse în dreptul intern al fiecărui stat membru, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a consacrat în jurisprudenţa sa superioritatea şi efectul direct al regulilor comunitare ca „făcând parte integrantă, cu rang de prioritate, din ordinea publică aplicabilă pe teritoriul statelor membre", precizând că trebuie să fie aplicate încă de la intrarea lor în vigoare, „în pofida unei eventuale preexistenţe a unei legi naţionale incompatibile şi pe toată durata aflării lor în vigoare, în pofida adoptării ulterioare a unei legi incompatibile" (cauza Simmenthal, Hotărârea din 9 martie 1978).
Art. 10 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, care prevede obligaţia de cooperare loială între statele membre, impune inclusiv instanţelor judecătoreşti române respectarea principiilor şi soluţiilor consacrate de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
În alte cauze (cauza Van Gend en Loos; cauza Becker), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că dispoziţiile unei directive sunt direct aplicabile, în absenţa unor măsuri de transpunere în dreptul intern, dacă sunt necondiţionate şi suficient de precise pentru a permite instanţelor judecătoreşti să le aplice aşa cum sunt formulate.
Examinând prevederile Legii nr. 248/2005 şi dispoziţiile Directivei nr. 2004/38/CE, Înalta Curte constată că între normele interne şi cele comunitare există neconcordanţe, cele comunitare fiind mai favorabile şi suficient de precise pentru a fi direct aplicate. Astfel, din perspectiva art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a dispune restrângerea dreptului cetăţeanului român chemat în judecată la liberă circulaţie în străinătate (inclusiv pe teritoriul statelor membre ale Uniunii europene), este suficient ca acesta să fi fost returnat din statul cu privire la teritoriul căruia se solicită a fi adoptată măsura, în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, independent de motivul pentru care a fost returnat.
Spre deosebire de norma internă, art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabileşte expres şi limitativ doar trei cazuri în care autorităţile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor Uniunii, respectiv afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice.
În consecinţă, norma comunitară este mai favorabilă, cea internă fiind parţial neconcordantă, în condiţiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat şi în alte cazuri decât cele care vizează ordinea, siguranţa sau sănătatea publică.
În prezenta cauză, conform talonului de returnare întocmit în punctul de trecere a frontierei, anexat cererii de chemare în judecată, pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 4 mai 2006 „pe motiv de şedere ilegală", motiv care nu se încadrează în cele limitativ prevăzute de Directiva 2004/38/CE.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 2/A din 15 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5130/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5114/2007. Civil → |
|---|
