ICCJ. Decizia nr. 4731/2007. Civil

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău, reclamantul D.Ș. a chemat în judecată pârâții Municipiul Buzău prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Buzău pentru ca prin hotărâre judecătorească să-i fie retrocedat terenul în suprafață de 350 mp, situat în intravilanul municipiului Buzău.

în motivarea acțiunii a arătat că, prin Decretul nr. 2 din 7 ianuarie 1986, s-au expropriat în zona centrală a orașului Buzău mai multe imobile în vederea construirii unor blocuri de locuințe.

Cu toate că au fost demolate construcțiile și terenurile s-au preluat de către stat, scopul exproprierii nu s-a realizat, în prezent terenul său fiind liber.

Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința nr. 4 din 10 ianuarie 2001 a admis acțiunea reclamantului și cererea reconvențională formulată de pârâtul municipiului Buzău prin primar, iar pârâții au fost obligați să-i retrocedate suprafața de teren expropriată și neafectată de utilități publice.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut în esență că, imobilul, proprietatea reclamantului, compus din casă și teren în suprafață de 350 mp, situat în intravilanul municipiului Buzău, a fost expropriat în anul 1986 în vederea construirii de locuințe și cu toate că, imobilul casă a fost demolat, scopul exproprierii nu s-a realizat.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 46 din 18 aprilie 2001 a admis apelul declarat de pârâții Primarul Municipiului Buzău și Consiliul Local al Municipiului Buzău împotriva sentinței civile nr. 4 din 10 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Buzău pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant.

Instanța de apel a reținut că, imobilul proprietate a reclamantului și a soției acestuia, compus din casă și teren în suprafață de 350 mp, situat în municipiul Buzău, a fost expropriat împreună cu alte imobile situate în zona centrală a orașului prin Decretul nr. 2 din 7 ianuarie 1986, în scopul construirii unui număr de 964 apartamente și a dotărilor comerciale și tehnico-edilitare aferente, cu acordarea unor despăgubiri în cuantum 788 lei.

Pe baza probelor administrate s-a constat că, după demolarea imobilului casă, întreg terenul în suprafață de 350 mp a fost amenajat cu utilități publice, astfel: parcare auto de 279 mp pe platformă betonată, stradă de 8,10 mp, trotuar de 20,80 mp și spații verzi pe o suprafață de 41,40 mp, pe același teren aflându-se și alte dotări, respectiv rețea pentru alimentarea cu apă, canalizare, rețea pentru alimentarea cu energie electrică.

Așa fiind, terenul expropriat în suprafață de 350 mp a fost utilizat în totalitatea lui, potrivit scopului pentru care a fost preluat de stat, împrejurare ce a dus la concluzia că acțiunea reclamantului este nefondată.

împotriva deciziei nr. 46 din 18 aprilie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a declarat recurs în termen reclamantul D.Ș., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și a susținut în esență că, nu a fost soluționată cererea reconvențională, că a fost încălcată legea cu privire la scopul exproprierii, care nu a fost realizat, terenul fiind neutilizat timp de un an după expropriere și că nu a fost făcută o nouă declarație de utilitate publică.

în același sens, mai arată că, terenul ce i-a fost expropriat este liber, neafectat de utilități publice și în mod abuziv s-a creat un spațiu verde cedat pentru o benzinărie particulară, care este o probă pro causa.

Recursul este nefondat.

Prin hotărârea recurată, instanța de apel corect a reținut că imobilul proprietatea reclamantului, compus din casă de locuit și teren în suprafață de 350 mp, situat în intravilanul municipiului Buzău a fost expropriat împreună cu alte imobile din aceeași zonă a orașului prin Decretul nr. 2/1986 în vederea edificării unor apartamente și a dotărilor comerciale și tehnico-edilitare aferente.

Ulterior, imobilul casă a fost demolat, iar terenul a fost amenajat pentru dotări tehnico-edilitare (parcare, străzi, trotuare, spațiu verde) aașa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză, întocmit de expert O.S. la instanța de fond. La cererea recurentului reclamant, s-a întocmit o nouă expertiză pentru identificarea terenului și a construcțiilor existente pe respectivul amplasament, expertiză întocmită de expert T.M., aflată la fila 87 dosar.

Potrivit concluziilor acestui raport de expertiză, pe vechiul amplasament al terenului se află o platformă betonată pentru parcare în suprafață de 127 mp, spațiu verde cu doi stâlpi pentru iluminat în suprafață de 136 mp, 10 mp de alee acces din dale de beton prefabricate, 24 mp trotuar protecție și platforma betonată aferentă construcției "Palatul copiilor" și 10 mp construcție ocupată de P+le "Palatul copiilor".

Este adevărat că terenul recurentului reclamant a fost expropriat, construcția aflată pe el fiind demolată, dar astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză, terenul este afectat de servituti de trecere, amenajări de utilitate publică, nefiind liber, lucrările efectuate ocupând funcțional întreaga suprafață, situație în care nu este posibilă restituirea în natură, așa cum s-a solicitat, fiind utilizat în totalitatea lui potrivit scopului exproprierii, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea recurată.

Pentru considerentele expuse, criticile formulate nefiind fondate, recursul a fost respins.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4731/2007. Civil