ICCJ. Decizia nr. 4735/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea adresată Tribunalului Vâlcea la data de 20 mai 2005, reclamanții M.P.B.S. și M.P.E. au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 2259 din 15 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea privind oferta de acordare a măsurilor reparatorii și a solicitat anularea ei, restituirea în natură a suprafeței de 1000 mp teren rămasă liberă, iar pentru diferența până la 2900 mp solicitată inițial să i se acorde despăgubiri în echivalent, conform prevederilor Legii nr. 10/2001.
în cuprinsul acțiunii reclamanții au arătat că prin notificările nr. 365 și nr. 366/2001, M.P.B.S., în calitate de moștenitoare a autorului M.P.M. și M.P.E., în calitate de fost proprietar au solicitat restituirea în natură a terenului liber și despăgubiri bănești (pentru diferența de teren până la 2900 mp pe care l-a deținut înainte de expropriere), iar prin dispoziția contestată s-a respins cererea, cu motivarea că terenul nu este liber și se propune acordarea de despăgubiri în echivalent.
Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr. 902 din 31 octombrie 2006 a respins contestația, cu motivarea că terenul în litigiu nu este liber, fiind afectat de construirea de blocuri, spații verzi, parc de joacă pentru copii, astfel că în prezent imobilul apare cu o configurație diferită de cea inițială. Această situație de fapt, ca și apartenența la domeniul public exclud restituirea în natură, fiind posibilă numai despăgubirea prin echivalent.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 27 A din 26 ianuarie 2007 a respins apelul declarat de reclamanții M.P.B.S. și M.P.E. împotriva sentinței civile nr. 902 din 31 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că instanța de fond nu a fost lipsită de rol activ, expertiza contestată de apelantă fiind efectuată în baza actelor depuse de părți și a precizărilor acestora cu ocazia deplasării în teren a expertului pentru identificarea terenului.
Nu a fost posibilă o completare a expertizei, deoarece părțile în mod expres au precizat că nu înțeleg să propună alte probe și că actele existente la dosar sunt suficiente pentru soluționarea cauzei.
în ceea ce privește situația terenului s-a reținut că nu este liber și nu poate fi restituit în natură, fiind afectat "Scuarului Episcopiei", prevăzut în inventarul bunurilor din domeniul public, ocupat cu alei betonate sau asfaltate, spații verzi, trotuare, alei de acces și teren de joacă pentru copii.
S-a mai reținut că în mod corect s-au aplicat dispozițiile art. 10 pct. 2 și art. 11 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, deoarece ambele texte privind restituirea în natură numai a terenurilor libere, în speță fiind dovedit pe deplin existența unor amenajări de utilitate publică, terenul nefiind liber și fiind necesar bunei certificări a ansamblului de locuințe și a amenajărilor urbanistice din zonă, împrejurare în care nu putea constitui obiectul restituirii în natură.
Instanța de apel a avut în vedere că hotărâre apelată cuprinde motivele pe care se sprijină conform considerentelor sale, iar reclamanții au beneficiat de dreptul la un proces echitabil prin administrarea tuturor probelor solicitate, probe analizate în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 și care au demonstrat că nu este posibilă restituirea în natură a terenului solicitat.
împotriva deciziei nr. 27 A din 26 ianuarie 2007 a Curții de Apel Pitești au declarat recurs reclamanții M.P.B.S. și M.P.E., care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. au susținut în esență că s-au aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 10 alin. (1), art. 11 și art. 16 modificat din Legea nr. 10/2001, pentru că prin expertiză s-a stabilit că terenul de 968,75 mp este liber, deci nu s-au construit blocuri conform exproprierii, fiind alei și spații verzi.
Mai arată că, nu s-a urmărit cerința legii privind executarea lucrurilor pentru care s-a dispus exproprierea, astfel că neexistând acest impediment, terenul trebuia restituit.
Instanța a făcut și o interpretare eronată a art. 16 alin. (1), reținând că terenul deși este liber, nu poate fi restituit în natură, fiind trecut în domeniul public, în condițiile în care după apariția Legii nr. 247/2005 art. 16 alin. (1) s-a modificat, făcând posibilă restituirea în natură.
Se mai învederează că s-au încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru că nu s-au arătat motivele de fapt și de drept care să poată califica împrejurarea că terenul în discuție este ocupat.
în același sens se menționează că, instanța a reținut că terenul nu poate fi restituit în natură, fără să mai precizeze temeiul juridic ce o împiedicată, deși expertul a statuat că terenul de 968,75 mp este ocupat cu spații verzi, ceea ce denotă că nu s-a realizat scopul exproprierii.
în fine, recurenții mai susțin că li s-au adus vătămări prin îngrădirea dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților omului, că instanța nu a dat eficiență rolului activ prevăzut de art. 84 și art. 129 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamanți este fondat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Aceste imobile preluate în mod abuziv se restituie, de regulă, în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, legea reglementând acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru acele imobile a căror restituire în natură nu este posibilă.
Imobilul revendicat de recurenți a fost preluat de stat prin expropriere, respectiv, în baza Decretului nr. 317/1967. Parte din acesta a fost afectat pentru construirea de locuințe în zonă (blocul 3 și amenajările aferente), iar o parte de aproximativ 1000 mp se susține că este liberă, în condițiile în care intimatul învederează că a fost afectată de "Scuarul Episcopiei", amenajare urbanistică de tip parc, prevăzută cu alei asfaltate, spații verzi, material dendrologic ornamental, loc de agrement și de joacă pentru copii, ceea ce face imposibilă restituirea acestei părți în natură.
Temeiul de drept avut în vedere în cauză este cel prevăzut de art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond a reținut că terenul litigios are o altă utilitate publică, iar prin lucrările de adaptare funcțională, de extindere și construcții noi (reamenajare și modernizare), în prezent imobilul expropriat apare cu o configurație diferită de cea inițială.
în această situație trebuia clarificată situație imobilului pentru a se putea aprecia dacă sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001 republicată, care prevăd că:
"în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituțiilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent".
Nici prima instanță, nici instanța de apel nu au administrat toate probele necesare stabilirii pe deplin a situației de fapt.
în scopul aplicării corecte a dispozițiilor legale referitoare la măsurile reparatorii, instanța era datoare, în exercitarea rolului activ, să pună la dispoziția părților necesitatea efectuării unui supliment de expertiză. Pe baza actelor din dosar, a celor prezentate de părți și față de concluziile expertizei extrajudiciare avută în vedere (filele 38 și următoarele dosar apel), expertiza trebuia să identifice întregul imobil aflat în litigiu, să întocmească schița acestuia, să arate vecinătățile și să precizeze cine este în prezent deținătorul bunului.
Identificarea era necesară în condițiile în care prin raportul de expertiză avut în vedere la soluționarea cauzei expertul a concluzionat că nu poate răspunde tuturor obiectivelor, deoarece Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea nu a depus planurile de expropriere menționate în decretul de expropriere din 6 aprilie 1967, planul anexă la H.G. nr. 1362/2001, cu inventarul domeniului public în care este inclus și Scuarul Episcopiei în suprafață de 800 mp și Decretul nr. 317/1967.
Expertiza a reprezentat în planul anexă nr.1 prin punctele A, B, C, D terenul conform precizărilor și indicațiilor reclamanților, ce nu concordă cu situația reală.
Abia după administrarea tuturor probelor, instanța era în măsură să hotărască în legătură cu incidența dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001.
împrejurările de fapt ale pricinii nefiind pe deplin stabilite, a fost admis recursul declarat în cauză și a fost trimis dosarul spre rejudecare în vederea completării probelor, așa cum s-a menționat mai sus.
Cu prilejul rejudecării, conform art. 315 C. proc. civ., instanța va dispune efectuarea unui supliment de expertiză care să aibă în vedere toate actele nou depuse de părți, cât și planurile de expropriere menționate în Decretul nr. 317 din 6 aprilie 1967, plus planul anexă la H.G. 1362/2001 cu inventarul domeniului public în care este inclus "Scuarul Episcopiei", invocate de expert în lucrarea anexată la dosar apel, fila 39 și va administra orice altă probă necesară clarificării situației actuale a terenului, pentru a nu fi încălcat principiul restituirii în natură, dar nici ca acesta să fie aplicat abuziv și să fie puse în pericol situații de drept și de fapt statornicite, echilibrul și stabilitatea raporturilor juridice existente.
De asemenea, instanța va examina și toate celelalte critici formulate de reclamanți, operațiune ce este de prisos a se efectua în această fază procesuală, în raport de cele arătate mai sus.
Numai după completarea probelor și apoi după reexaminarea în ansamblu a lor, instanța va fi în măsură să decidă, în deplină cunoștință de cauză asupra cererii reclamanților.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4743/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4571/2007. Civil → |
|---|
