ICCJ. Decizia nr. 5699/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2004 pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul L.Ș. a chemat în judecată pe pârâții S.N.P. P. București S.A. și S.N.P. P., sucursala Doljchim Craiova, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 5 838 miliarde lei, reprezentând drepturi bănești cuvenite reclamantului în calitate de autor al invenției "Dispozitiv de filtrare fină, cu autocurățire, a poliacetatului de vinil", pentru care O.S.I.M. a eliberat brevetul de invenție nr. 89280 din 30 ianuarie 1986, titular fiind S.N.P. P., sucursala Doljchim Craiova.
Competența judecării cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului București prin decizia nr.1 din 11 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova.
Prin sentința civilă nr. 559 din 31 mai 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea acestuia, cu următoarea motivare:
Durata dreptului de exploatare exclusivă a invenției este limitată la durata de valabilitate a brevetului de invenție, care este de 20 de ani cu începere de la data depozitului național reglementar.
După expirarea acestei durate, invențiile trec în domeniul public și pot fi exploatate liber de orice persoană interesată.
Față de data depozitului național reglementar, 18 ianuarie 1984, la data introducerii acțiunii invenția era deja trecută în domeniul public.
Prin decizia civilă nr. 36 A din 15 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința și a respins acțiunea ca prescrisă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost greșit admisă, din motivarea soluției primei instanțe pe acest aspect reieșind că această calitate a fost pusă în legătură cu aspecte ce țin de momentul formulării acțiunii, cu consecințe în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune.
Reclamantul este, potrivit certificatului nr. 89280 din 30 ianuarie 1986, autor recunoscut al invenției "Dispozitiv de filtrare fină, cu autocurățire, a poliacetatului de vinil", al cărei titular a fost C.I.I.C. Craiova.
în aceste condiții, reclamantului nu i se poate nega calitatea procesuală activă de a solicita plata drepturilor bănești cuvenite ca urmare a utilizării invenției de către pârâte, existând identitate între titularul cererii de chemare în judecată și cel al dreptului pretins.
în schimb, excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de asemenea de către pârâtă, este întemeiată.
Pentru a admite această excepție, curtea de apel a reținut, pe de o parte, că perioada de valabilitate a brevetului, conform art. 24 din Legea nr. 62/1974, s-a situat între 18 ianuarie 1984 și 18 ianuarie 1999 și că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 203/2002, care prin art. 31 a prelungit durata de protecție a brevetelor valide la 20 de ani, brevetul în litigiu nu mai era protejat.
Pe de altă parte, curtea de apel a arătat că dreptul reclamantului la acordarea drepturilor bănești cuvenite pentru invenție putea fi exercitat după intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991, în temeiul art. 70 alin. (3), fost art. 66, în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, calculat de la data intrării în vigoare a legii, sau cel mai târziu, la data la care brevetul a mai încetat să mai fie valabil.
în măsura în care brevetul de invenție ar mai fi fost menținut în vigoare prin plata taxelor anuale către O.S.I.M. până la momentul apariției Legii nr. 203/2002, s-ar fi pus în discuție incidența dispozițiilor privitoare la o durată de protecție de 20 de ani, care unită cu exploatarea de către pârâtă a invenției, i-ar fi dat dreptul reclamantului să solicite plata drepturilor patrimoniale corespunzătoare.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Fără a dezvolta separat motivele de recurs invocate, recurentul susține că:
Instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, deși acest lucru nu fusese cerut de reclamant în apel, iar intimatele nu au atacat sentința.
în acest fel, reclamantului-apelant i s-a agravat situația în propria cale de atac, contrar principiului care guvernează procesul civil și împiedică o atare măsură.
Curtea de apel a pronunțat o hotărâre contradictorie, deoarece, pe de o parte admite apelul reclamantului, iar pe de altă parte îi respinge acțiunea.
Motivarea deciziei nesocotește dispozițiile a Legii nr. 64/1991 modificată, respectiv a dispozițiilor referitoare la termenul de protecție a invenției și la condițiile necesare pentru dobândirea drepturilor bănești ale inventatorului.
Instanța a făcut apologia Legii nr. 62/1974 care este abrogată.
Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor referitoare la admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și la respingerea acțiunii.
Intimata P. S.A. București, Combinatul Doljchim a depus la dosar întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
1. Nu se poate reține că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece instanța de apel nu a judecat pricina în fond și nu s-a pronunțat asupra pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, motivul de recurs întemeiat pe plus petita fiind incompatibil cu soluția recurată.
Soluționarea cu prioritate unei excepții invocate de partea potrivnică sau ridicate din oficiu este o obligație care-i incumbă instanței în temeiul art. 137 C. proc. civ. și nu echivalează cu depășirea limitelor învestirii instanței, la care se referă art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
2. De asemenea, nu se poate reține încălcarea art. 296 C. proc. civ. prin agravarea situației reclamantului în propria cale de atac și, de aici, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aceasta deoarece prima instanță a respins cererea reclamantului, iar instanța de apel a pronunțat aceeași soluție, numai că în temeiul unei alte excepții decât cea reținută de tribunal.
Prin urmare, situația reclamantului a rămas neschimbată.
3. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat, motivarea deciziei, ca și soluția însăși, nefiind contradictorie.
Astfel, admiterea apelului declarat de reclamant s-a datorat faptului că excepția lipsei calității procesuale active a acestuia fusese greșit admisă de tribunal, ceea ce nu împiedica instanța de apel să soluționeze pricina în temeiul excepției prescripției dreptului la acțiune, care, fiind de ordine publică, putea fi ridicată și din oficiu.
4. Faptul că instanța de apel își întemeiază hotărârea pe dispoziții cuprinse în Legea nr. 64/1991 și, respectiv, în Legea nr. 62/1974 nu înseamnă că hotărârea este nelegală, în sensul avut în vedere de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referirea la cele două acte normative menționate a fost necesară pentru determinarea regimului juridic al brevetului de invenție pentru "Dispozitivul de filtrare fină, cu autocurățire a poliacetatului de vinil".
Astfel, s-a reținut din probele administrate că brevetul a fost emis de O.S.I.M. sub nr. 89280 din 30 ianuarie 1986, așadar sub imperiul Legii nr. 62/1974, și că durata de protecție a expirat conform aceluiași act normativ la data de 18 ianuarie 1999.
în raport de această situație, corect s-a constatat că dispozițiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 modificată prin Legea nr. 203/2002 nu se aplică și că eventualele drepturi bănești cuvenite pentru perioada cât invenția a beneficiat de protecție puteau fi solicitate de reclamant în cel mult trei ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, care a prevăzut o serie de dispoziții finale și tranzitorii pentru invențiile brevetate, aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a legii.
Cum excepția prescripției dreptului la acțiune a fost corect admisă în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958, înalta Curte a menținut decizia atacată și, în baza art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6022/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5708/2007. Civil → |
|---|
