ICCJ. Decizia nr. 5156/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. l428/C/2006 reclamanta P.A. a solicitat în contradictoriu cu parata Primăria Municipiului Focșani anularea dispoziției nr. 1301 din 13 iulie 2006 emisă de aceasta.
Tribunalul Vrancea prin sentința civilă nr. 1254/2006 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei reținând că aceasta a fost pusă în posesie cu suprafața de 508 mp teren iar pentru diferența de 114 mp s-a propus acordarea de despăgubiri , așa cum a solicitat reclamanta prin modificarea acțiunii la data de 30 noiembrie 2006.
Apelul declarat de reclamanta P.A. împotriva sentinței mai sus menționate a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 42/A din 13 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, cu următoarea motivare:
întrucât nu exista posibilitatea restituirii întregului teren revendicat s-a propus de către parata acordarea de despăgubiri, propunere acceptata de reclamanta prin modificarea acțiunii, astfel că nu poate fi reținuta culpa paratei care a fost în imposibilitate obiectiva de a restitui reclamantei întreaga suprafața de teren solicitata.
Nemulțumită fiind de soluția pronunțată de instanța de apel, reclamanta P.A. a declarat în termen legal recurs, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 2 aprilie 2007, sub nr. 367/91/2006, critica vizând nelegalitatea și netemeinicia acestei decizii sub aspectul motivării insuficiente cu privire la excepția puterii lucrului judecat.
Pe de altă parte se susține că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, cu precizarea că reclamanta nu a solicitat niciodată măsuri reparatorii.
Recursul este nefondat.
Din analiza materialului probator se observă că prin sentința civilă nr. 323 din 15 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 707/2003 s-a dispus restituirea către reclamantă a unei construcții și a suprafeței de 622 mp între vecinii: str. V., D.T., str. C., S.F.
Fiind în imposibilitate de a o pune pe reclamantă în posesie pe întreaga suprafață, pârâta conformându-se sentinței mai sus menționate, a propus ca pentru diferența de 114 mp ce nu poate fi restituită în natură, reclamanta să primească despăgubiri.
De asemeni, la fila 82 dosar fond ( în încheierea dată în ședința publică de la 30 noiembrie 2006) s-a consemnat că: "reclamanta își modifică obiectul cererii în sensul că solicită măsuri reparatorii pentru diferența de teren de 114 mp".
Față de cele de mai sus, Dispoziția nr. 1301 din 13 iulie 2006 emisă de Primăria Focșani apare ca fiind în concordanță cu solicitarea expresă a reclamantei de la fila 82, dosar fond, iar susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul a fost respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 5121/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6022/2007. Civil → |
---|