ICCJ. Decizia nr. 5025/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția civilă, la 27 iunie 2006 reclamanții S.S. și M.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul primarul comunei Brătești, anularea Dispoziției nr. 97 din 25 mai 2006 și obligarea la plata de despăgubiri în valoare de 2 miliarde lei.
în motivarea cererii s-a arătat că autorul reclamanților a avut în proprietate pe raza comunei Brătești o moară pe apă și un darac. în anul 1948, odată cu naționalizarea tuturor mijloacelor de producție, au fost naționalizate și moara și daracul.
Prin sentința civilă nr. 975 din 13 octombrie 2006 Tribunalul Buzău, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor în litigiu și nici dovada modalității și a titlului în baza căruia aceste bunuri au fost trecute în proprietatea statului. înscrisurile depuse la dosar de reclamanți nu reprezintă acte doveditoare ale dreptului de proprietate, în sensul legii. Ele atestă o simplă situație de fapt, fără să constituie titlu de proprietate.
Certificatul de moștenitor nu constituie titlu de proprietate nici măcar pentru bunurile menționate în acesta ca făcând parte din masa succesorală.
Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 107 din 2 martie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Sentința a fost schimbată în tot și contestația a fost admisă. A fost anulată dispoziția nr. 97 din 25 mai 2006 a Primăriei comunei Brătești și s-a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin despăgubiri.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanții au făcut dovada că autorul lor avea în proprietate o moară pe apă și un darac de lână iar prin Hotărârea nr. 13 din 16 aprilie 1971 adoptată de Consiliul Popular al Județului Buzău s-a procedat la trecerea unităților de morărit din subordinea întreprinderii F. Buzău și întreprinderii P. Râmnicu Sărat în subordinea consiliilor populare comunale. Chiar dacă nu s-a făcut dovada formală a preluării bunurilor solicitate prin notificare, faptul că acestea au fost regăsite după anul 1948 în patrimoniul statului constituie o prezumție de preluare abuzivă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs primarul comunei Brătești critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanța de apel a reținut greșit că bunurile în litigiu s-ar fi aflat în posesia fostului Consiliu Popular Brătești. Este adevărat că în anexa la Hotărârea nr. 13 din 16 aprilie 1971 adoptată de fostul Consiliu Popular al Județului Buzău Consiliul Popular Brătești figurează cu o moară, dar aceasta nu înseamnă că era proprietatea apelanților.
Așa cum rezultă și din declarațiile extrajudiciare ale martorilor, cele două utilaje în litigiu au ars în urma unui incendiu, situație care explică de ce n-au fost naționalizate.
Recursul nu este întemeiat.
Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
în anexa la Hotărârea Consiliului Popular al Județului Buzău nr. 13 din 16 aprilie 1971 figurează și unitatea de morărit din comuna Brătești. în aceste condiții, în aplicarea textului sus menționat, instanța de apel a apreciat în mod corect că s-a făcut dovada preluării abuzive a bunurilor în litigiu, chiar dacă nu s-a probat preluarea formală a acestora.
Pe de altă parte, declarațiile extrajudiciare invocate de recurent vizează o casă de locuit, arsă în anul 1998, și nicidecum moara și daracul.
în fine, recurentul nu justifică niciun interes pentru promovarea căii de atac deoarece instanța de apel nu a obligat primăria la plata despăgubirilor ci a constatat doar că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit legii speciale. Drept urmare, în aplicarea art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit de Comisia Centrală iar plata se va face conform regulilor înscrise în același titlu.
Având în vedere cele mai sus arătate, instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins, cu consecința păstrării hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4875/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5024/2007. Civil → |
|---|
