ICCJ. Decizia nr. 5029/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 15 iunie 2006 reclamanta D.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul municipiul București, prin Primar General, obligarea pârâtului să emită decizie motivată asupra notificării transmise de reclamantă.
în motivarea cererii s-a arătat că prin notificarea nr. 1223 din 14 februarie 2002 reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 15282 mp situat în București. Demersul reclamantei nu a primit niciun răspuns din partea pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 1356 din 24 octombrie 2006 Tribunalul București, secția a III -a civilă, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 Primarului General al municipiului București, ca reprezentant al unității deținătoare, îi incumbă obligația de a se pronunța asupra notificării în termen de 60 de zile de la data înregistrării acesteia sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3 A din 8 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că din redactarea art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 23.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, rezultă că termenul de 60 de zile instituit pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire este imperativ și nu de recomandare, putând avea două date de referință de la care începe să curgă, respectiv fie data depunerii notificării, în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care înțelege să se prevaleze, fie data depunerii actelor doveditoare, atunci când aceasta a făcut precizarea că nu mai deține alte probe.
Numai în situația în care unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse comunică în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea altor acte, cele deja depuse nefiind suficiente pentru soluționarea notificării, normele legale menționate permit prorogarea termenului pentru îndeplinirea obligației de soluționare a notificării cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite. Din aceleași dispoziții rezultă că este necesar ca în termenul de 60 de zile unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite necesitatea suplimentării probelor, pentru a se putea prevala de prorogarea termenului.
Din dispozițiile art. 23.2 din Normele metodologice rezultă că acceptarea unei prorogări tacite a termenului de soluționare a notificării se poate obține fie în cazul în care după comunicarea unității deținătoare cu privire la suplimentarea probelor persoana îndreptățită este pasivă și nu comunică niciun răspuns, situație în care notificarea trebuie soluționată în termen de 60 de zile de la data comunicării de către unitatea deținătoare, fie cu ocazia îndeplinirii procedurii prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv invitarea persoanei îndreptățite la dezbaterea notificării și întocmirea cu acest prilej a procesului verbal semnat și de persoana indicată, în care se face mențiune despre necesitatea completării materialului probator.
în cazul în care persoana îndreptățită comunică în mod expres sau pretinde în cadrul procedurii prevăzute de art. 23 alin. (2) din lege că nu posedă sau că îi este imposibil să procure actele doveditoare respective, termenul de 60 de zile curge de la data acestei ultime comunicări sau, după caz, de la data consemnării situației respective în proces verbal.
în toate cazurile însă, unitatea deținătoare este obligată să răspundă în termenul de 60 de zile instituit de art. 23.
împotriva acestei hotărâri pârâtul a declarat recurs pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
Ambele instanțe au interpretat greșit prevederile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 și din Normele metodologice de aplicare a legii.
Termenul pentru îndeplinirea obligației de a răspunde la notificare se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, numai dacă unitatea deținătoare comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra unei cereri de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Recursul nu este întemeiat.
Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Față de prevederile art. 25.1. alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prorogarea termenului de 60 de zile în care unitatea notificată trebuie să emită decizie sau dispoziție motivată este posibilă dacă, în intervalul de 60 de zile de la data depunerii notificării, unitatea deținătoare comunică persoanei care a făcut notificarea faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Notificarea nr. 1223 din 6 august 2001 a fost înregistrată la Primăria municipiului București la 14 februarie 2002. Față de prevederile legii speciale de reparație incidente în cauză, Primăria municipiului București trebuia să soluționeze această notificare în termen de 60 de zile. Prorogarea termenului de emitere a deciziei/dispoziției asupra notificării putea avea loc dacă, în același interval de 60 de zile care curgea de la 14 februarie 2002, unitatea notificată ar fi comunicat persoanei îndreptățite aspectele enunțate în Normele metodologice.
De vreme ce prorogarea termenului îi profită, cea care trebuie să facă dovada îndeplinirii acestor cerințe este unitatea notificată. Primăria municipiului București a arătat, în întâmpinarea depusă în primă instanță, că între părți s-a purtat o corespondență iar reclamanta nu a arătat care este data depunerii ultimului înscris. Verificând susținerile recurentului, instanța de recurs nu a putut identifica existența vreunei adrese prin care, înainte de împlinirea termenului de 60 de zile, unitatea notificată să-i fi cerut solicitantei depunerea de noi înscrisuri.
Drept urmare, soluția instanțelor de fond de a obliga unitatea notificată să răspundă notificării a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5024/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5100/2007. Civil → |
|---|
