ICCJ. Decizia nr. 5662/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 6031/2003, reclamantul L.M. a chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Orăștie, solicitând anularea dispoziției nr. 641/2003 și restituirea în natură a imobilului, situat în Orăștie, preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Prin sentința civilă nr. 1035/2003, Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondată acțiunea, reținându-se că, în speță, nu este vorba de o preluare abuzivă, întrucât imobilul a fost preluat de stat cu respectarea dispozițiilor Decretului nr. 223/1974.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în situația în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocație de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul înainte de finalizarea intenției de a părăsi în mod definitiv țara.
Prin decizia civilă nr. 676/A din 30 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamantul L.M., prin mandatar Ș.V.; a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea civilă și a dispus anularea deciziei nr. 641/2003 a primarului Orăștiei; a constatat că imobilul înscris în C.F. 2438 Orăștie nr.top. 807/4/4 - 814/4/46/1 a fost trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil și a dispus restituirea imobilului în favoarea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că imobilul în discuție a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 85/1984 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Hunedoara.
Foștilor proprietari le-au fost acordate despăgubiri în sumă de 80.000 lei pentru construcții, iar terenul în suprafață de 700 mp a intrat fără plată în proprietatea statului.
La data preluării atât Constituția României din anul 1965, în vigoare la acel moment, cât și codul civil ocroteau dreptul de proprietate, iar art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului la care România era parte prevedea că nimeni nu poate fi deposedat de averea sa în mod arbitrar.
în speță, preluarea s-a făcut fără dovedirea vreunei utilități publice, iar faptul trecerii terenului fără plată în proprietatea statului exclude caracterul drept și real al despăgubirilor primite de reclamant și înlătură incidența în cauză a dispozițiilor art. 1.4 lit. B) pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, neputându-se reține că reclamantul a fost îndestulat rezonabil prin acordarea de despăgubiri doar pentru teren.
S-a concluzionat că, măsura preluării imobilului în litigiu de către stat are caracter abuziv, în sensul reglementat de art. 1 din Legea nr. 10/2001, titlul statului fiind lipsit de valabilitate, astfel încât este justificată solicitarea reclamantului de a i se restitui în natură imobilul conform art. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul municipiului Orăștie, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, încadrarea în drept a criticilor formulate fiind făcută de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
în dezvoltarea acestui motiv de recurs s-au arătat următoarele:
Soluționarea prezentului litigiu se face în raport de dispozițiile legii speciale, Legea nr. 10/2001.
Imobilul în litigiu, a cărui restituire în natură s-a dispus prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, a fost înstrăinat în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, înainte de apariția Legii nr. 213/1998, prin act autentic, contractul nr. 3802/1996, familiei C.I. și C.G.
Fostul proprietar, intimatul-reclamant, nu a promovat în termen legal, până la 14 august 2002, o acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3802/1996, conform art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, modificată.
în această situație contractul nu a fost anulat, iar proprietari ai imobilului la momentul introducerii acțiunii de restituire erau C.I. și C.G.
între timp, imobilul fiind ipotecat, a fost scos la vânzare, pentru neacordarea creditului ipotecar și vândut la licitație publică către numitul S.G.
Potrivit dispozițiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 și art. 18.5 din H.G. nr. 498/2003, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și, respectiv, "norma cuprinsă la lit. d) a art. 18 din lege vizează conservarea situației juridice a imobilelor înstrăinate legal în baza Legii nr. 112/1995, caz în care restituirea în natură nu mai este posibilă".
S-a mai arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001,art. 19 alin. (2), deoarece despăgubirea primită de 80.000 lei trebuie actualizată și restituită căci altfel s-ar acorda două măsuri reparatorii pentru același imobil.
Recursul este întemeiat.
Imobilul în litigiu, proprietatea reclamantului L.M., a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, deci a fost preluat abuziv potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a solicitat prin notificarea nr. 124/N/2001 restituirea în natură a imobilului, în condițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 iar prin dispoziția contestată nr. 647/2003 emisă de către primarul municipiului Orăștie cererea a fost respinsă cu motivarea că imobilul a fost preluat de stat cu titlu și că la plecarea din țară fostul proprietar a fost îndestulat rezonabil prin prețul primit sau că a avut vocația de a fi îndestulat dacă înstrăina imobilul înainte de formularea intenției de a părăsi definitiv țara, soluție ce a fost menținută și de către prima instanță.
Instanța de apel, corect, a stabilit că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat și că îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Numai că imobilul în litigiu a fost înstrăinat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3802/1996 către numiții C.I. și C.G. în temeiul Legii nr. 112/1999.
Acest contract de vânzare-cumpărare a fost cenzurat în justiție.
Astfel, acțiunea reclamantului L.M. pentru constatarea nulității absolute a acestui act juridic a fost respinsă prin sentința civilă nr. 989/2006 pronunțată de Judecătoria Orăștie, definitivă și irevocabilă, constatându-se că, actul de vânzare-cumpărare nr. 3802 din 20 noiembrie 2006 este valabil, fiind încheiat cu respectarea legilor în vigoare la data dobândirii, deci inclusiv a dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
în această situație, nelegal, instanța de apel a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu, în condițiile art. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, deoarece potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, "în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuință, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil teren și construcții, potrivit standardelor internaționale de evaluare".
Deci, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, care potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, se propun prin dispoziția motivată a primarului, iar potrivit art. 26 alin. (1) din același act normativ, propunerea se face în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin urmare, pentru aceste considerente, recursul declarat de Primăria municipiului Orăștie a fost admis, a fost casată în parte decizia recurată, în sensul că a fost obligat primarul să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent către reclamant.
Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei.
← ICCJ. Decizia nr. 5708/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5702/2007. Civil → |
---|