ICCJ. Decizia nr. 5309/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5309
Dosar nr. 3570/59/200.
Şedinţa publică din 29 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 24 din 4 martie 2005 CN „R. SA SC A. Reşiţa SA" a respins cererea numitei J.E. privind restituirea prin echivalent bănesc a terenului în suprafaţă de 5755 mp înscris în C.F. nr. 749 nr.top. 550, precum şi restituirea în natură a acestuia.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a făcut oferta de restituire pentru terenul revendicat prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri, respectiv acordarea altor terenuri în schimbul celui revendicat, de aceeaşi categorie agricolă, aceeaşi suprafaţă şi libere de sarcini.
La data de 6 aprilie 2005, reclamanta J.E. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 24 din 4 martie 2005, solicitând anularea acesteia, recunoaşterea dreptului pretins să se constate că este titulara dreptului în echivalent bănesc a imobilului F.A.S. în suprafaţă de 5755 mp înscris în C.F. 749 mp nr.top. 550 Reşiţa Română şi să se dispună emiterea unor dispoziţii privind soluţionarea notificării în condiţiile Legii nr. 10/2001 prin care restituirile să fie în echivalent bănesc.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat şi completat acţiunea solicitând să se constate că este titulara dreptului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului înscris în C.F. 749 Reşiţa Română sub nr.top. 550 F.A.S. de 5755 mp.
În principal, a solicitat să se dispună emiterea unei alte dispoziţii prin care să-i fie acordate despăgubiri băneşti ca măsuri reparatorii prin echivalent, iar în subsidiar, să se dispună emiterea unei alte dispoziţii care să individualizeze în natură terenul acordat la schimb, teren care să fie de categorie similară cu cel preluat, aceeaşi suprafaţă şi liber de sarcini.
Fiind astfel investit, Tribunalul Caraş Severin, prin sentinţa civilă nr. 836 din 30 martie 2006, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 24 din 4 martie 2005 emisă de pârâtă, a constatat că reclamanta este titulara dreptului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului înscris în C.F. 749 Reşiţa Română sub nr. top. 550 F.A.S. în suprafaţă de 5755 mp
A dispus dezmembrarea parcelei cu nr.top. 743/2/1/b nr.cod 1836, teren cu construcţia cantină, în suprafaţă totală de 1630 mp, înscrisă în C.F. 15403 Câlnic, proprietatea pârâtei, iar două subparcele, conform suplimentului de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert C.E., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în două subparcele:
- subparcela nr.top. 743/2/1/b/1, teren cu construcţie cantină în suprafaţă de 860 mp;
- subparcela nr.top. 743/2/1/b/2, teren în suprafaţă de 770 mp.
A dispus obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziţii prin care să-i atribuie la schimb reclamantei suprafaţa de 770 mp din imobilul înscris în C.F. 15403 Câlnic, subparcela cu nr.top. nou 743/2/1/b/2, iar pentru diferenţa de teren până la suprafaţa de 5755 mp să-i fie acordate despăgubiri băneşti în sumă de 54.444 lei, conform valorii stabilite prin suplimentul de expertiză efectuat de expert C.E.
A obligat pe pârâtă la 1.800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâta i-a oferit reclamantei la schimb terenul în suprafaţă de 5755 mp înscris în C.F. 11753 nr.top. R 214, cu motivarea că acesta este liber de sarcini, este de aceeaşi categorie cu cel revendicat şi are drum de acces spre calea L.
Întrucât pe acest teren oferit de pârâtă la schimb există construcţii din beton aferente poligonului, neexistând cale de acces practicabilă (situaţie constatată prin expertiza efectuată în cauză), expertul a identificat prin suplimentul de expertiză un alt teren cu construcţie cantină, procedând la dezmembrarea parcelei în două subparcele, din care cea în suprafaţă de 770 mp s-a apreciat de către instanţă că poate fi restituită în natură.
Prima instanţă a apreciat aşadar că în raport de art. 3 lit. a) coroborat cu art. 4 pct. 2 şi 4 din Legea nr. 10/2001, modificată, reclamanta este titulara dreptului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului înscris în C.F. 749 Reşiţa Română sub nr.top. 550 F.A.S. , în suprafaţă de 5755 mp.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Timişoara care, prin Decizia civilă nr. 37 din 30 ianuarie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâta CN „R. SA Bucureşti, filiala „A. Reşiţa" SA invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine, în esenţă, că în mod greşit i s-a restituit reclamantei suprafaţa de 770 mp, întrucât prin această modalitate de restituire este afectată funcţionalitatea obiectivului „cantină", situaţie în care se impunea completarea expertizei efectuată în cauză, instanţele nedând dovadă de rol activ sub acest aspect.
Recursul este nefondat.
Asupra art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc".
Nu este mai puţin adevărat că principiul disponibilităţii este un principiu specific procesului civil care conferă părţilor posibilitatea de a sesiza autoritatea judiciară, de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare.
În acest context, între rolul activ al judecătorului şi iniţiativa părţilor trebuie să existe o armonizare, judecătorul neputând dispune însă decât în limitele cererilor şi apărărilor formulate.
În speţă, pârâta nu a formulat obiecţiuni cu privire la suplimentul raportului de expertiză efectuat de expertul C.E. la instanţa de fond şi nici nu a solicitat în apel efectuarea unei alte expertize. De altfel, în apel, pârâta nu a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la modalitatea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 770 mp către reclamantă în sensul că prin această modalitate de restituire s-ar afecta funcţionalitatea obiectivului „cantină", pentru ca în raport de această apărare a sa instanţa de apel să-şi manifeste rolul activ.
În atare situaţie, nu e poate susţine că judecătorii apelului au ignorat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Pe de altă parte, este de menţionat faptul că afectarea funcţionalităţii obiectivului „cantină" prin restituirea către reclamantă a terenului în discuţie, nu a constituit motiv de critică în apel, el neputând fi invocat pentru prima dată în recurs întrucât s-ar încălca principiul de drept civilnon omisso medio.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse şi constatând legalitatea hotărârii atacate, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta CN R. SA, filiala SC A. Reşiţa SA, împotriva deciziei nr. 37 din 30 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 529/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 524/2007. Civil → |
|---|
