ICCJ. Decizia nr. 5776/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea formulată la 3 august 2001, W.E. a solicitat A.V.A.S., restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 0,5 ha, situat în municipiul Bacău, fostă proprietate a autorilor săi G.G. și G.T.M.
Prin decizia nr. 109 din 24 februarie 2005, solicitarea a fost respinsă, cu motivarea că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul său juridic fiind reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Totodată, s-a mai reținut că notificatoarea nu a depus actele doveditoare ale calității sale de moștenitor, după antecesorul G.G., conform art. 22 din lege.
La 28 martie 2005, W.E. a contestat această decizie, solicitând instanței să oblige pârâta la restituirea în natură a imobilului sau plata contravalorii terenului solicitat.
Investit inițial cu soluționarea litigiului Tribunalului Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 349/D din 25 mai 2005, a admis excepția necompetenței teritoriale și, în acord cu dispozițiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și respectiv art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.
Prin decizia nr. 1388 din 28 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația și anulând decizia atacată, a obligat intimata să înainteze notificarea Comisiei locale de fond funciar de pe lângă Primăria Bacău.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că imobilul în litigiu a fost expropriat, prin Decretul nr. 130/1976, de la fostul C.A.P. Mărgineni, ulterior fiind dat în administrarea Uzinei Metalurgice Bacău, situație în care dispozițiile aplicabile în cauză sunt cele ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată și ale art. 5 alin. (1) din Anexa 2, la același act normativ.
Apelul contestatoarei a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 31 din 19 ianuarie 2007, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta să-i facă celei în cauză propuneri de restituire a bunului imobil în natură sau prin echivalent conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată.
A respins totodată apelul declarat de A.V.A.S., precum și excepția lipsei de interes în declararea apelului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că textul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a fost interpretat prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498 din 14 mai 2003, în sensul că restituirea în natură a terenurilor aflate în intravilanul localităților, inclusiv cele arabile, intră sub incidența Legii nr. 10/2001, dacă acestea sunt disponibile și nu sunt ocupate de construcții ale terților ori nu există persoane cărora, în legătură cu aceste terenuri, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor anterioare.
S-a avut în vedere caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001, în raport cu celelalte acte normative reparatorii, în materie imobiliară.
Cât privește apelul A.V.A.S., s-a reținut că întrucât instanța a apreciat că în speță nu-și au aplicabilitatea dispozițiile Legii nr. 18/1991, republicată, urmează ca și celelalte texte din Legea nr. 10/2001, republicată, care fac referire la legile fondului funciar, să fie considerate inaplicabile în cauză.
Față de aceste constatări, s-a luat act că apelanta A.V.A.S., are interes în exercitarea acestei căi de atac, pentru a nu fi supusă termenelor prevăzute de Legea nr. 18/1991.
Prin decizia nr. 187 din 23 martie 2007, aceeași instanță a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei nr.31 din 19 ianuarie 2007, cerere formulată de W.E., în sensul de a se consemna obligația intimatei A.V.A.S. de a-i plăti apelantei suma de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
împotriva ambelor decizii date în apel, a declarat recurs în termen legal A.V.A.S., care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., le critică după cum urmează:
- solicitarea formulată pe calea notificării nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Astfel, se arată, terenul a fost adus ca aport de către autorii contestatoarei odată cu înscrierea acestora în Cooperativa agricolă de producție Mărgineni, de la care imobilul a și fost expropriat. în acest context, nu suntem în prezența unei preluări abuzive în înțelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
- contestatoarei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o mare parte din terenurile ce au aparținut antecesorilor săi, iar pentru diferența neretrocedată aceasta a formulat cerere "de revendicare" în temeiul Legii nr. 247/2005.
Ca atare, în mod corect s-a apreciat prin decizia contestată, aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr .10/2001.
- prin obligarea sa de a emite în favoarea contestatoarei o dispoziție privind restituirea în natură, s-au încălcat și dispozițiile art. 296 C. proc. civ., în sensul că i s-a înrăutățit situația în propria cale de atac.
- instanța a obligat A.V.A.S. să facă contestatoarei propuneri de restituire a bunului "revendicat", în natură sau prin echivalent, fără ca din hotărârea atacată să reiasă motivele avute în vedere la momentul pronunțării.
- contestatoarea nu a depus în termen actele doveditoare din care să rezulte calitatea sa de persoană îndreptățită iar din documentele prezentate direct în instanță, nu reiese cu claritate că este unica succesoare a foștilor proprietari ai imobilului.
Ca atare, obligând pârâta să emită în favoarea contestatoarei oferta de despăgubiri pentru întreaga suprafață revendicată, s-au "încălcat flagrant" dispozițiile legale în materie".
- cererea privind completarea dispozitivului deciziei nr. 31/2007 a fost greșit admisă fiind inadmisibilă întrucât contestatoarea putea să solicite plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată.
Mai mult, nu au fost cercetate înscrisurile în temeiul cărora s-a admis această cerere de completare care prezentau unele modificări, iar suma acordată cu titlu de cheltuieli de transport, este exagerată.
Recursurile se privesc ca nefondate.
Este de netăgăduit că imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea a aparținut M.G., mama contestatoarei, în calitate de fiică (unic moștenitor) a defuncților G.T.M. și G.G.G. și a fost preluat de către stat, prin Decretul de expropriere nr. 130 din 5 mai 1976, pentru a fi dat în administrarea directă a întreprinderii de mașini-unelte Bacău, din subordinea fostului Minister al Industriei Construcțiilor de Mașini. (f.38-41, dos. 2337/2005 al Tribunalului București, secția a V-a civilă)
în prezent, terenul, situat în intravilanul municipiului Bacău, se află evidențiat în patrimoniul SC W.M.W. SA Bacău, societate privatizată, din portofoliul A.V.A.S.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, obiect de reglementare al acestei legi îl constituie imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechizițiilor.
împrejurarea că la data de 27 februarie 1962, G.E., actuală W., s-a înscris în gospodăria agricolă colectivă cu întreaga suprafață de teren ce figura în registrul agricol pe numele mamei sale G.M. (fila 43 dos. fond), în care se includea și terenul ce a făcut obiectul notificării, nu poate duce la concluzia unei preluări legitime, avându-se în vedere contextul istoric al vremii, cunoscut îndeobște prin încălcări flagrante ale drepturilor omului, îndeosebi al dreptului de proprietate, distrugerea sistematică a gospodăriilor individuale țărănești și forțarea locuitorilor din mediul rural de a se înscrie în fostele C.A.P.-uri, prin aducerea ca "aport" a averii lor imobiliare.
Tot astfel, împrejurarea că celei în cauză i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o parte din terenurile ce au aparținut autorilor săi, în baza legilor fondului funciar, nu exclude calitatea acesteia de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru terenurile care nu au fost încă restituite, din perspectiva caracterului de complinire al acestei legi în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu, din domeniul imobiliar.
în adevăr, așa cum corect a reținut și instanța de apel, din coroborarea art. 1,art. 8 alin. (1) precum și din dispozițiile Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498 din 14 mai 2003, rezultă că domeniul de reglementare al acestui act normativ acoperă și acele terenuri situate în intravilanul localităților care până la 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu au fost integral restituite persoanelor îndreptățite, cu condiția ca acestea să fie disponibile, în sensul de a nu fi ocupate de construcții ale terților sau să constituie obiect al punerii în posesie, în favoarea altor persoane.
Este nefondată și critica vizând înrăutățirea situației recurentei pârâte în propria cale de atac, câtă vreme dispoziția vizând obligarea acesteia de a face persoanei îndreptățite propuneri de restituire a bunului imobil în natură sau în echivalent, a fost dată ca urmare a admiterii apelului declarat de contestatoarea W.E., situație în care nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 296 C. proc. civ., ce consacră principiul non reformatio in pejus.
Cât privește temeiul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă, acesta vizează, potrivit legii, nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.
Or, prin considerente ample, cu trimiteri judicioase la actele normative aplicabile în cauză, instanța de control judiciar și-a motivat soluția de admitere a apelului contestatoarei, soluție fundamentată în principal pe probele ce atestă calitatea de persoană îndreptățită a acesteia și pe caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001, în al cărui domeniu de reglementare poate fi inclus și terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea.
în mod corect a reținut instanța de apel și caracterul termenului prevăzut de art. 22 din lege, în vechea sa redactare, urmând astfel o practică judiciară deja consacrată, care a statuat asupra dreptului persoanei îndreptățite de a face dovada acestei calități și prin depunerea unor acte noi în instanță, întrucât principiul realizării dreptului este prevalent în raport cu cel al respectării procedurii.
în ce privește critica vizând împrejurarea că în mod greșit s-a dispus obligarea recurentei la acordarea uneia din măsurile reparatorii prevăzute de lege, în condițiile în care contestatoarea nu este unica succesoare a foștilor proprietari ai imobilului, aceasta ignoră dispozițiile art. 4 alin. (4) din lege, în redactarea ulterioară republicării, potrivit cărora de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din lege, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
De altfel, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor alți moștenitori, în viață, de pe urma defuncților G.G. și G.T.M., sau a împrejurării că aceștia ar fi urmat procedura prevăzută de art. 22 și urm. din lege.
Nefondate sunt și criticile vizând greșita completare a dispozitivului, pe considerentul inadmisibilității cererii, în condițiile în care, pe această cale nu s-a remediat o eroare de fond, ci s-a constatat o omisiune cu privire la susținerile contestatoarei care, la termenul din 19 ianuarie 2007 a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, instanța făcând o apreciere corectă în legătură cu cuantumul acestora și justețea solicitării.
Așa fiind, recursurile au fost respinse, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5795/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2866/2007. Civil → |
|---|
