ICCJ. Decizia nr. 5788/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea formulată la 20 iunie 2001, P.P. și P.M., au solicitat Primăriei Municipiului București, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, construcție și teren aferent, situat în București.
Persoanele îndreptățite au arătat că imobilul a aparținut autoarei lor, F.S., decedată la 3 ianuarie 1972, fiind preluat abuziv de stat în anul 1964, în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin dispoziția nr. 5211 din 23 ianuarie 2006, entitatea investită a respins notificarea, cu motivarea că cei în cauză nu au calitate de persoane îndreptățite, întrucât sunt moștenitori testamentari ai fostei proprietare, care de altfel a înstrăinat imobilul anterior preluării.
La 16 februarie 2006, P.P. și P.M. au contestat această dispoziție, solicitând instanței, în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, să oblige pârâta de a le restitui în natură imobilul în legătură cu care au formulat notificarea, întrucât sunt îndreptățiți la aceasta, în calitate de legatari universali ai averii rămasă de pe urma autoarei F.S.
Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1263 din 5 octombrie 2006, a admis cererea și anulând dispoziția atacată a obligat-o pe pârâtă să emită o altă dispoziție pentru restituirea în natură, sau în echivalent, a imobilului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că din înscrisurile depuse de către reclamanți rezultă că imobilul a fost naționalizat din patrimoniul autoarei acestora care, prin testamentul autentificat sub nr. 881/1969 de către notariatul de Stat al Sectorului 8 București i-a instituit legatari universali asupra întregii sale averi, mobilă și imobilă.
Tot astfel, se mai arată, termenul prevăzut de lege pentru depunerea actelor doveditoare, vizează numai procedura desfășurată la instituția notificată nu și în fața instanțelor de judecată unde persoanele îndreptățite pot folosi orice mijloc de probă, în condițiile legii, pentru dovedirea temeiniciei și legalității contestației.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care în esență cu aceeași motivare, prin decizia nr. 238/A din 4 decembrie 2006, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
în cauză, a declarat recurs în termen legal Municipiul București, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul că instanțele trebuiau să aibă în vedere la soluționarea contestației, doar înscrisurile depuse în dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziției atacate, printre care nu se regăsesc actele doveditoare ale calității de persoane îndreptățite a reclamanților.
Recursul se privește ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate ... și orice alte înscrisuri necesare pretențiilor de restituire, decurgând din acest act normativ, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
în interpretarea acestui text, instanțele au reținut corect că sintagma folosită de legiuitor, vizează doar procedura derulată, ulterior notificării, de către entitatea investită cu soluționarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii, nu și etapa contencioasă a atacării deciziei sau dispoziției, în fața instanței judecătorești.
în adevăr, din nicio dispoziție a legii nu rezultă că persoana îndreptățită, în combaterea deciziei de respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanță, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moștenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire.
Ca atare, cum legea nu cuprinde o asemenea dispoziție, prevalează principiul realizării dreptului în raport cu cel al respectării procedurii, conform prevederilor constituționale și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la garantarea dreptului de proprietate.
în speță, din actele cauzei rezultă că imobilul în litigiu a aparținut S.F., care l-a dobândit prin cumpărare în anul 1933, de la care a și fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 anexa pentru București, poziția 7608 (f.32, 48 și 49, dos. nr. 6146/3/2006 al Tribunalului București, secția a III-a civilă).
Tot astfel, prin testamentul autentificat sub nr. 881 din 6 februarie 1969 de către Notariatul de Stat local al sectorului 8 București, F.S. i-a instituit pe soții P.P. și P.M., ca legatari universali asupra averii sale mobile și imobile, împrejurare constatată și prin certificatul de moștenitor nr. 245 din 16 mai 1972 (f.40 și 82 - dos. fond).
în consecință, în mod judicios au reținut instanțele că pârâta nu a făcut o apreciere corectă asupra calității de persoane îndreptățite, a celor în cauză.
Așa fiind, recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5421/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5787/2007. Civil → |
|---|
