ICCJ. Decizia nr. 5795/2007. Civil

Prin sentința nr. 75 D din 7 martie 2005 Tribunalul Satu Mare a respins contestația formulată de reclamanta M.M. în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001 și cererea de intervenție în interes propriu formulată de B.F. și G.F. reținând că nici reclamanta și nici antecesorul intervenientelor nu au fost proprietarii tabulari ai imobilului în litigiu. Potrivit înscrierilor din C.F. 1716 Certeze imobilul de sub nr. top 1053/3 în suprafață de 3226 mp, proprietatea Statului Român a fost transcris din C.F. 285 Certeze și s-a dezmembrat în două, nr. top 1053/100 în suprafață de 209 mp și 1053/101 în suprafață de 3017 mp. La rândul său , imobilul de sub nr. top 1053/101 s-a dezmembrat prin sentința civilă nr. 599/1998 a Judecătoriei Negrești Oaș în nr. top 1053/101/a, în suprafață de 200 mp și nr. top 1053/101/b în suprafață de 2817 mp.

B.V. nu este proprietarul tabular asupra imobilului de sub nr. top 1053/3 din care a fost dezmembrat ulterior nr. top 1053/101, așa cum s-a susținut, ci asupra terenului de sub nr. top 1053/91. Drept urmare, nici reclamanta și nici intervenientele nu sunt îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 pentru imobilul de sub nr. top 1053/101 sau nr. top1053/101/b rămas în urma dezmembrării, întrucât nu au dovedit dreptul de proprietate al antecesorilor lor.

împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și intervenientele.

în apelul declarat de reclamanta M.M. s-a susținut că este posibilă restituirea suprafeței de teren libere și acordarea de despăgubiri pentru diferență deoarece terenul respectiv i-a fost dat ca zestre de către proprietarul tabular B.V.

Intervenientele B.F. și G.F. au susținut în motivarea apelului că proprietarul tabular B.V. l-a înzestrat pe fiul său B.G., soțul și respectiv fiul intervenientelor, cu acest teren pe care B.G. a edificat ulterior o construcție. Terenul a fost preluat de stat, iar pe acesta s-a amplasat școala generală din localitate.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 120 A din 4 iulie 2006 a admis apelurile, a schimbat în tot sentința în sensul admiterii acțiunii și a cererii de intervenție, a constatat că reclamanta și intervenientele sunt îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. 1716 Certeze nr. top 1053/101 și a obligat pârâtul să se conformeze dispozițiilor art. 16 din Legea 247/2005, respectiv să înainteze documentele aferente cererilor reclamantei și intervenientelor la Comisia Centrală de Evaluare a Despăgubirilor.

în considerentele deciziei s-a reținut că potrivit concluziilor raportului de expertiză topo efectuată în cauză terenul pe care este situată școala din localitate a fost preluat de la antecesorul părților, B.V., tatăl reclamantei și socrul respectiv bunicul intervenientelor.

Terenul a fost înscris în favoarea Statului Român, iar în prezent, pe teren funcționează o școală, imobilul fiind trecut în domeniul public al comunei Certeze.

Terenul nu poate fi restituit în natură deoarece este inclus în curtea școlii, iar supraedificatele nu au fost preluate de la antecesorul părților. Prin urmare părțile au dreptul la acordarea măsurilor reparatorii, în cotele de moștenire ce le revin potrivit dreptului comun. Procedura acordării despăgubirilor se va desfășura conform dispozițiilor art. 16 din Legea 247/2005.

împotriva deciziei instanței de apel au declarat recursuri reclamanta, intervenientele și pârâtul Consiliul Local al Comunei Certeze.

Recurenta M.M. și-a întemeiat recursul în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând că este singura îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii întrucât a dovedit, cu declarațiile martorilor T.I. și S.L., că tatăl său a înzestrat-o cu terenul în litigiu în anul 1953, teren care a fost preluat de la dânsa în proprietatea statului. De asemenea, intervenientele nu au contestat dispoziția prin care s-a respins retrocedarea.

Intervenientele B.F. și G.F., în motivarea recursului, întemeiat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au solicitat modificarea deciziei atacate în sensul restituirii în natură a terenului liber și acordarea despăgubirilor pentru casa demolată arătând că terenul a constituit proprietatea extratabulară a lui B.G., soțul intervenientei B.F., fiind primit de la tatăl acestuia B.V.

în motivarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local al comunei Certeze s-a învederat că, în mod greșit au fost admise apelurile declarate de reclamantă și interveniente, întrucât, din extrasele C.F. depuse la dosar nu rezultă că antecesorul acestora, respectiv B.V. a fost proprietarul imobilului înscris la nr. top 1053/101 în suprafață de 3017 mp pe care, în prezent este amplasată curtea școlii generale din Huta Certeze. Pârâtul nu a indicat temeiul juridic al recursului, însă analiza criticilor permite încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Recursurile formulate de reclamantă și interveniente sunt nefondate.

Pentru a beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea 10/2001 persoana care se consideră îndreptățită trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului pretins.

în acest sens, art. 23 din Legea 10/2001 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluționării notificării.

Deoarece textul nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în punctul 23.1 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în conformitate cu care, prin acte doveditoare se înțelege orice acte translative de proprietate, extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, acte sub semnătură privată încheiate înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950, expertize judiciare sau extrajudiciare.

în speță au fost depuse extrase C.F., la filele 171-178 ale dosarului de fond, însă din conținutul acestora nu rezultă că B.V., autorul comun al recurentei și intervenientelor a fost proprietarul terenului în litigiu, înscris în C.F. 1716 Certeze cu nr. top 1053/101 în suprafață de 3017 mp, ci al altor două parcele de teren, de 578 mp și 529 mp, înscrise în C.F. 285 cu nr. top 1053/91 și respectiv C.F. 1696 cu nr. top 1053/89, care nu au legătură cu prezenta cauză.

Părțile, în lipsa actelor doveditoare prevăzute de H.G. 250/2007, puteau proba dreptul de proprietate asupra terenului și cu actul de preluare abuzivă, potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001 care instituie o prezumție relativă conform căreia, până la proba contrară, existența și întinderea dreptului de proprietate se presupune a fi recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Dar, la dosarul cauzei nu s-a depus actul de preluare abuzivă a imobilului în proprietatea statului, așa încât prezumția nu poate opera.

Declarațiile autentice ale martorilor T.I. și S.L., menționate în motivarea recursului reclamantei, sunt irelevante în cauză întrucât acestea atestă doar o situație de fapt și nu pot constitui o dovadă a dreptului de proprietate în sensul prevederilor H.G. 250/2007 sau ale dreptului comun.

Nici raportul de expertiză nu poate fi reținut. în concluziile expertului s-a menționat doar că există identitate între terenul solicitat de părți și cel înscris în C.F. 1716 cu nr. top 1053/101, fără a se stabili cu exactitate dacă terenul a aparținut autorului părților.

Cum, în speță nu s-a dovedit că B.V., antecesorul părților, a fost proprietarul tabular al terenului pretins, recursurile declarate de reclamantă și interveniente au fost respinse.

întrucât critica inserată în motivarea recursului formulat de pârâtul Consiliul Local al comunei Certeze vizează tocmai nedovedirea dreptului de proprietate, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. recursul pârâtului a fost admis, iar decizia atacată a fost modificată, în sensul respingerii apelurilor declarate de reclamantă și interveniente.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5795/2007. Civil