ICCJ. Decizia nr. 5791/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 335 din 7 aprilie 2006 Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea reclamantei J.N. în contradictoriu cu pârâții primarul municipiului Craiova, Primăria Craiova, Prefectura Dolj și Ministerul Finanțelor Publice privind anularea dispoziției nr. 7632 din 1 aprilie 2005 emisă de pârâta Primăria Craiova, a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, a admis în parte capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor bănești, în sensul că a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent în limita sumei de 13.093.296.200 lei, din care 11.213.833.000 lei pentru terenul de 1818 mp și 1.879.463.100 lei pentru construcțiile demolate, a respins cererea pentru acordarea despăgubirilor bănești și a obligat pârâții la 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului situat în Craiova, în suprafață de 1939 mp, expropriat prin Decretul nr. 433/1962.
Prin acest decret s-a expropriat în vederea construirii de blocuri, pe numele reclamantei, suprafața de teren de 1818 mp și 2 construcții în suprafață de 121 mp, imobile înscrise în procesul verbal din 22 octombrie 1962.
Astfel s-a făcut dovada că reclamantei i s-a preluat imobilul compus din teren de 1818 mp și construcții în suprafață de 121 mp.
în urma formulării notificării s-a încheiat procesul verbal de negociere din 18 octombrie 2004, valoarea propusă de subcomisie fiind de 7.478.568.000 lei, făcându-se mențiunea că reclamanta a solicitat despăgubiri bănești, refuzând acordarea de titluri de valoare nominală sau acțiuni.
în cauză s-a efectuat o expertiză construcții care a stabilit valoarea celor două corpuri de clădire preluate la suma de 1.894.868.100 lei.
S-a efectuat și o expertiză topo pentru identificarea terenului, constatându-se că din întreaga suprafață de teren solicitată de 1939 mp, suprafața de 524 mp este ocupată de construcții, iar din suprafața de 1311 mp, 313 mp reprezintă alee asfaltată ce face legătura între C. și strada N., de-a lungul întregii suprafețe existând trei cămine pentru vanele conductelor de termoficare și două cămine de canalizare.
întrucât reclamanta nu a depus acte de proprietate, întinderea dreptului de proprietate s-a prezumat a fi cea recunoscută în actul de expropriere, conform art. 221din Legea 10/2001.
Față de această situație, instanța a concluzionat că scopul exproprierii a fost realizat, pe teren edificându-se blocuri de locuințe cu utilitățile aferente, motiv pentru care, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea 10/2001 măsurile reparatorii trebuie stabilite pentru întregul imobil. Măsurile reparatorii urmează a fi acordate conform Titlului VII al Legii 247/2005, în limita sumelor stabilite prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză, respectiv de 1.879.463.100 lei pentru construcțiile demolate și 11.213.833.100 lei pentru suprafața de 1818 mp teren.
împotriva sentinței au declarat apel pârâții Primăria municipiului Craiova, Prefectul județului Dolj și Ministerul Finanțelor Publice.
în apelul formulat de pârâta Primăria municipiului Craiova s-a susținut că cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent trebuia respinsă ca prematură față de noile reglementări ale Legii nr. 247/2005. De asemenea, competența materială aparține instanței de contencios administrativ, atunci când se contestă cuantumul măsurilor reparatorii. S-a mai susținut și greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât dispoziția atacată, privind imposibilitatea restituirii în natură a terenului a fost menținută.
Apelanții Prefectul județului Dolj și Ministerul Finanțelor Publice au invocat, în motivarea apelurilor, lipsa calității procesuale pasive.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 686 din 20 septembrie 2006 a respins apelul formulat de pârâta Primăria municipiului Craiova și a admis celelalte apeluri, schimbând în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii față de pârâții Prefectul județului Dolj și Ministerul Finanțelor Publice.
în considerentele deciziei s-a reținut că dispoziția atacată de reclamantă a fost emisă anterior apariției Legii 247/2005. Cum această nouă lege nu cuprinde norme tranzitorii prin care să se fi stabilit ce se va întâmpla, din punt de vedere procedural, cu litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, s-a apreciat că în mod just tribunalul a procedat la soluționarea cauzei. Pentru litigiile care se aflau pe rol la data apariției Legii 247/2005 tribunalele au rămas competente să verifice legalitatea dispozițiilor emise în baza Legii 10/2001.
Aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. s-a făcut corect, întrucât reclamanta a contestat atât dispoziția prin care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului, cât și procesul verbal de negociere, iar prin sentința atacată s-a stabilit un alt cuantum al măsurilor reparatorii decât cel din procesul verbal de negociere.
Referitor la apelurile pârâților prefectul județului Dolj și Ministerul Finanțelor Publice s-a reținut că reclamanta, prin acțiune, a contestat acte emise de Primăria Craiova, așa încât ceilalți pârâți nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului Craiova și instituția primarului municipiului Craiova, în temeiul art. 304 pct. 3 și 9 în motivarea căruia s-au învederat următoarele:
- soluția privind stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii a fost pronunțată de o instanță necompetentă material
- cererea privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent trebuia respinsă ca prematur formulată, potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) al Titlului VII al Legii 247/2005
- cheltuielile de judecată la care au fost obligate pârâtele sunt nejustificate pentru că actul administrativ prin care a fost soluționată notificarea nu s-a anulat de către instanță.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 247/2005 nu cuprinde nici o prevedere expresă potrivit căreia tribunalele nu ar mai fi competente să analizeze legalitatea dispozițiilor emise în baza Legii 10/2001, ci, prin Titlul VII a instituit doar o nouă procedură administrativă privind stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii ce se vor acorda pentru imobilele care nu se pot restitui în natură, conform căreia evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Faptul că, în speță, s-a stabilit o valoare a măsurilor reparatorii conform rapoartelor de expertiză nu împiedică derularea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii 247/2005 și de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.
Astfel, conform art. 16.6 ultimul alineat al H.G. 1095/2005 după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, decizia sau dispoziția care a făcut obiectul litigiului va fi înaintată Secretariatului Comisiei Centrale care o va transmite, împreună cu toată documentația privind imobilul, evaluatorului sau societății de evaluatori.
Potrivit art. 16.12 din același act normativ, raportul întocmit de evaluator va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Nu se poate reține nici critica privitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât, în speță, a fost admisă parțial acțiunea reclamantei cu consecința anulării, tot parțiale, a dispoziției atacate, doar în ceea ce privește cuantumul măsurilor reparatorii cuvenite. Ca atare, instanța de apel a stabilit culpa procesuală a recurenților care au creat un prejudiciu reclamantei și, în mod corect, i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Față de aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5787/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5795/2007. Civil → |
|---|
