ICCJ. Decizia nr. 607/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 607.
Dosar nr. 8684/2/200.
Şedinţa publică din 26 septembrie 2007
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 151 din 13 iunie 2006, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul H.T. şi continuată de moştenitorii H.F., H.P.F. şi H.M., astfel cum a fost completată (f. 147 şi 42,45 d. fond) şi precizată (f. 45 d. fond), în contradictoriu cu pârâţii SC B. SRL Giurgiu, A.V.A.S. Bucureşti, SC D. SA Giurgiu şi pe cale de consecinţă: pârâta A.V.A.S. Bucureşti a fost obligată să emită o decizie care să conţină propunerea de restituire a imobilului preluat abuziv, situat în municipiul Giurgiu, compus din teren 2800 m şi construcţie cu subsol, parter, 2 etaje şi anexe, în echivalent prin acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale, corespunzător valorii de 4.343.512.763 lei (ROL); a fost omologat raportul de expertiză C.; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor A.V.A.S. Bucureşti şi SC D. SA Giurgiu; a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare; a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 389/1995, nr. 264/1999 şi nr. 924 din 29 martie 2001 ca prescris; a respins cererile reclamanţilor privind obligarea pârâtelor SC D. SA Giurgiu şi SC B. SRL Giurgiu la restituirea în natură a imobilului şi de restituire în echivalent a utilajelor morii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu rămas pe urma autorului P.H. se compune din: construcţie cu subsol, parter, 2 etaje, anexe şi teren aferent în suprafaţă de 2800 m (conform raportului de expertiză întocmit de expertul C.). Că reclamanţii au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, deoarece imobilul în litigiu a fost înstrăinat parţial de unitatea deţinătoare SC D. SA Giurgiu, iar restul din imobil este evidenţiat în patrimoniul acestei societăţi comerciale privatizată de A.V.A.S.
S-a mai reţinut că, de vreme ce A.V.A.S. Bucureşti a privatizat-o pe SC D. SA Giurgiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de A.V.A.S. nu a fost primită. Mai mult, de vreme ce A.V.A.S. Bucureşti nu şi-a respectat obligaţia prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, în mod corect a fost obligată la emiterea deciziei care să conţină propunerea de restituire a imobilului în litigiu prin acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor.
Cu privire la cererea reclamanţilor de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 389/1995, nr. 264/1999 şi nr. 924 din 29 martie 2001, s-a reţinut că nu este întemeiată avându-se în vedere dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, care prevăd că termenul de prescripţie este de 1 an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001).
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 155 din 12 martie 2007 a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanţii H.F., H.P.F., C.(H.)M. şi al pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 151 din 13 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în contradictoriu cu intimatele SC D. SA Giurgiu, Complex comercial A. şi SC B. SRL Giurgiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că notificarea formulată de reclamanţi a fost adresată de aceştia unităţii deţinătoare SC B. SRL Giurgiu, însă măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de către instituţia publică ce a efectuat privatizarea, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv A.V.A.S. Bucureşti.
S-a mai reţinut că în condiţiile de refuz de restituire în natură şi de acordarea a despăgubirilor, instanţa a avut obligaţia să se pronunţe asupra fondului notificării şi de a respecta principiul disponibilităţii, respectiv cerea cu care a fost investită. Că în conformitate cu dispoziţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, unitatea care trebuie să soluţioneze notificarea este obligată să emită dispoziţia care trebuie să cuprindă şi propunerea de restituire prin acordarea de despăgubiri cu arătarea cuantumului acestora.
Faţă de prevederile concrete din Legea nr. 119/1948 s-a reţinut că imobilul (moara) în litigiu s-a înscris în dispoziţiile art. l pct. 50 din lege, preluarea fiind cu titlu valabil şi cu respectarea art. 11 din Constituţia României din 1948.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, s-a reţinut că au fost aplicate corect dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Împotriva deciziei civile nr. 155 din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, au declarat recurs A.V.A.S. şi reclamanţii: H.F., H.P.F. şi C.(H.)M.
A.V.A.S. critică Decizia atacată a fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Au fost aplicate greşit dispoziţiile art.29 din Legea nr. 10/2001 referitoare la comunicarea notificării privind imobilul revendicat de reclamanţi, din municipiul Giurgiu, precum şi actele doveditoare către A.V.A.S. pentru parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001;
- Este nelegală omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză prin care s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 41.054.627.465 lei. Procedura specială de stabilire a cuantumului despăgubirii acordate reclamanţilor pentru imobilul revendicat trebuia analizată de alte instituţii, respectiv, de Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, şi nu de instanţă;
- În cauză, A.V.A.S. nu are culpă procesuală şi prin urmare nu trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanţii critică Decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:
Instanţele în mod greşit au reţinut că statul a preluat imobilul în litigiu, moara şi terenul aferent în suprafaţă de 2800 m din municipiul Giurgiu, în baza unui titlu valabil, de vreme ce moara în litigiu nu a avut caracteristicile unei întreprinderi principale în sensul Legii nr. 119/1948, ci a avut capacităţi de producţie limitate;
- În mod greşit instanţele au reţinut că imobilul revendicat nu poate fi reţinut în natură, de vreme ce din raportul de expertiză rezultă contrariul;
- Instanţele în mod greşit au admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa capătului de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 389/1995, nr. 264/1999 şi nr. 924 din 29 martie 2001 pe considerentul că a fost depăşit termenul de 1 an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Termenul de 1 an a început să curgă de la data de 19 iulie 2005, data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001.
- În mod greşit s-a respins capătul de cerere privitor la despăgubiri pentru utilajele morii în condiţiile în care s-a dovedit că la momentul preluării moara a fost utilată şi nu s-a făcut dovada că utilajele respective nu mai există.
Recursurile sunt nefondate.
Reclamanţii H.F., H.P.F. şi C.(H.)M. au revendicat în condiţiile art. 22-23 din Legea nr. 10/2001 republicată imobilul situat în municipiul Giurgiu, cu destinaţie de moară, compus din clădirea morii (subsol, parter şi 2 etaje, suprafaţă construită de 480 m ) şi terenul aferent în suprafaţă de 2800 m , cu 12 valţuri şi 2 pietre, cu o capacitate de producţie de 2500 kg grâu/oră şi 2500 kg porumb/oră. Imobilul respective a rămas pe urma autorului H.P., autorul reclamanţilor, decedat la data de 8 septembrie 1963.
Cu privire la actele doveditoare ale dreptului de proprietate a imobilului (moara) în litigiu, se reţine că reclamanţii au dovedit că autorul lor H.P. a fost proprietarul imobilului respectiv. În acest sens, s-au depus la dosarul cauzei copii eliberate de Arhivele Statului municipiul Giurgiu, adresa nr. 85377/1990 din care rezultă că autorul a avut moară în municipiul Giurgiu, naţionalizată la data de 11 iunie 1948, fişa individuală pentru moara din Giurgiu, certificat eliberat de Oficiul Registrului Comerţului din 21 februarie 1944 din care rezultă că autorul P.H. a avut o moară comercială situată în Giurgiu, acte care chiar dacă nu sunt translative de proprietate au forţa probantă în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi conforme cu art. 23.1 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr. 1023/2005.
Dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001 definesc ca imobile preluate în mod abuziv şi acele imobile trecute în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948.
Legea nr. 10/2001 prevede acordarea măsurilor reparatorii în natură ori prin echivalent în funcţie de modalitatea de preluare a imobilelor de către stat, respectiv cu titlu valabil ori fără titlu valabil.
Analizând valabilitatea titlului statului de preluare a imobilului în litigiu prin prisma dispoziţiilor art. 2.1 din HG nr. 498/2003, se prezumă că preluarea s-a făcut cu titlu valabil.
Potrivit art. l pct. 50 din Legea nr. 119/1948, se naţionalizează toate bogăţiile subsolului care nu se găseau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Constituţiei Republicii Populare Române, precum şi întreprinderile industriale, societăţile de orice fel şi asociaţiunile particulare, industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii enumerate mai
jos, după criteriile indicate pentru fiecare categorie toate morile sistematice
având cel puţin un valţ dublu pentru grâu sau porumb şi o capacitate teoretică de măciniş de minim 1 vagon/24 ore de păioase sau de porumb.
În speţă, aşa cum rezultă din fişa industrială a morii, f.24 d. fond, rezultă că moara revendicată de reclamanţi avea 12 valţuri şi 2 pietre, un valţ dublu pentru grâu şi cu o capacitate teoretică de măciniş de 120 tone/24 ore.
Aşadar, rezultă că faţă de prevederile textului de lege mai sus menţionat, imobilul (moara) în litigiu se înscrie în dispoziţiile art. l pct. 50 din Legea nr. 119/1948, iar preluarea acestuia de către stat s-a făcut cu titlu valabil şi cu respectarea art. 11 din Constituţia României din 1948.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ce se referă la capătul de acţiune privitor la constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 389/1995, nr. 264/1999 şi nr. 924/2001, instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect legea.
În acest sens, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an, de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest termen a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 145/2000 şi OUG nr. 109/2001.
Legea nr. 247/2005, care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001, nu prevede nici o repunere în termenul de constatare a nulităţii actelor de înstrăinare a imobilelor ce intră sub incidenţa legii, având în vedere că nu există nici o dispoziţie expresă ori implicită in acest sens în cuprinsul său.
În ceea ce priveşte termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, nu se poate susţine că avem de-a face cu o repunere în termen de la data intrării în vigoare, 22 iulie 2005, a Legii nr. 247/2005, deoarece această lege a modificat Legea nr. 10/2001 prin indicarea expresă a textelor modificate, art. 45 alin. (5) nu face parte din articolele modificate.
Cu privire la motivul de recurs ce se referă la despăgubiri pentru utilajele morii, se reţine că reclamanţii nu au făcut dovada că utilajele respective mai există fizic sau nu în prezent, în condiţiile art. 1169 C. civ.
Mai mult, din raportul de expertiză efectuat în cauză la instanţa de fond, f.110-118, rezultă că utilajele morii nu au fost găsite în incinta imobilului (moara) din municipiul Giurgiu.
Cum imobilul (moara) a fost înstrăinat de unitatea deţinătoare SC D. SA Giurgiu, parţial la SC. B. SRL Giurgiu, iar parţial este evidenţiat în patrimoniul aceleiaşi societăţi comerciale privatizată, alta decât cea prevăzută de art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Aşadar, faţă de cele reţinute, rezultă că motivele de recurs formulate de reclamanţi nu sunt fondate şi urmează să fie respinse.
Nefondate sunt şi motivele de recurs formulate de A.V.A.S. pentru considerentele care preced.
Pentru rezolvarea speţei în condiţii judicioase, instanţele: de fond şi de apel au făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Astfel, s-a reţinut că reclamanţii au notificat A.P.A.P.S. devenită ulterior A.V.A.S., Prefectura Giurgiu (f.2-8 dosar nr. 2929/2001 al Tribunalului Giurgiu anexat la dosarul cauzei). Primăria Giurgiu a transmis pârâtei SC B. SRL Giurgiu, unitate deţinătoare a imobilului în litigiu, spre soluţionare notificarea formulată de reclamanţi în condiţiile Legii nr. 10/2001, f. 150 d. fond.
În acelaşi context dispoziţiile art. 2 alin. (4) din lege arată că notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut în alin. (1) al aceluiaşi articol, chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
În speţă, notificarea a fost adresată de reclamanţi unităţii deţinătoare a imobilului în litigiu, respectiv SC B. SRL Giurgiu, însă măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituţia publică care efectuează, ori, după caz, a efectuat privatizarea, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin soluţionarea notificării pe fondul său de către instanţă, aceasta nu şi-a depăşit atribuţiile de vreme ce pârâtele nu au răspuns afirmativ notificărilor primite, refuzul restituirii în natură al imobilului sau acordării de despăgubiri fiind astfel evidente în raport de respectarea obligaţiei prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001 de a rezolva notificarea în termen de 60 de zile.
În atare situaţie, instanţa avea obligaţia de a se pronunţa asupra fondului notificării şi de a respecta principiul disponibilităţii, respectiv cererea cu care a fost investită.
Cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent ce se referă la imobilul în litigiu, se reţine că dispoziţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu au fost încălcate.
În acest sens, art. 16 din textul de lege enunţat mai sus prevede că notificările formulate în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi se predau pe bază de proces verbal Secretariatului Comisiei Centrale însoţite de deciziile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor .... în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor sau după caz a ordinelor.
Art. 16 alin. (1) titlul VII al Legii nr. 247/2005 se referă, aşa cum arată şi recurenta, la stabilirea cuantumului final al despăgubirilor.
Aşadar, potrivit acestor noi reglementări unitatea care soluţionează notificarea este obligată să emită dispoziţia pe baza documentaţie aferentă, dispoziţie care trebuie să cuprindă şi propunerea de restituire prin acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a imobilului solicitat.
Numai în acest fel sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 care face vorbire de cuantumul final al despăgubirilor.
Cum în cauză, recurenta AVAS avea obligaţia soluţionării notificării în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o, aceasta are culpă procesuală şi în condiţiile art. 274 C. proc. civ., corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că motivele de recurs invocate de reclamanţii H.F., H.P.F. şi C.(H.)M. şi de pârâta A.V.A.S. Bucureşti nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în consecinţă urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanţii H.F., H.P.F. şi C.M., domiciliaţi în municipiul Giurgiu, jud. Giurgiu şi de pârâta A.V.A.S. cu sediul în Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 155-A din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6030/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 586/2007. Civil → |
|---|
