ICCJ. Decizia nr. 6125/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6125
Dosar nr. 3467/39/200.
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 629 din 18 aprilie 2006, Tribunalul Suceava a admis plângerea formulată de reclamanţii L.O. şi L.B., în contradictoriu cu pârâtul Complexul Muzeal Bucovina Suceava, a desfiinţat Decizia nr. 842 din 18 martie 2005 emisă de pârât, şi a dispus restituirea în natură către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 112 mp, parte din p.f. 367/1, identificat în planul de situaţie de la fila 79 dosar, pe aliniamentul f – e - d – B – A şi a anexei cu destinaţie de magazie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin contractul autentic de donaţie din 2 martie 1973, M.C. a donat Muzeului judeţean Suceava toate bunurile moştenite de la autorul său, S.F.M., cu excepţia stabilită la pct. VI alin. ultim, a unei părţi din grădina cu construcţii, „identic cu parcela nr. 367/1, pentru care îşi rezervă dreptul să dispună prin testament".
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 noiembrie 1974, C.M. a înstrăinat suprafaţa de 1750 mp, în cote de câte 1/6, mai multor cumpărători, între care şi familia L.C. şi O., iar cu privire la terenul şi clădirea identic cu parcela nr. 367/1, identificată de expert pe aliniamentul f – e – d – B – A, s-a dispus printr-o declaraţie dată la notar în aceeaşi zi, numai cu referire la petentă şi soţul ei.
S-a mai reţinut, că acest înscris întruneşte condiţiile testamentului olograf pentru care optase testatoarea încă din contractul de donaţie, iar apărarea intimatei privind lipsa calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituire nu poate fi reţinută.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia civilă nr. 228 din 10 octombrie 2006, a admis apelul declarat de pârâtul Complexul Muzeal Bucovina, a schimbat în tot sentinţa tribunalului şi a respins plângerea formulată de reclamanţi.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe.
Instanţa de apel a reţinut că terenul care face obiectul pricinii, identificat prin punctele f – e – d – A – B în planul de situaţie, este situat în vecinătatea terenului în suprafaţă de 262 mp, având conturul l – m – f – k – c, deţinut de reclamanţi în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5663 din 29 noiembrie 1974, încheiat cu C.M.
Reclamanţii au susţinut că terenul din parcela 367/1 din C.F. 907 Suceava l-au dobândit prin cumpărare de la C.M. şi că tranzacţia nu a fost consemnată într-un act autentic datorită apariţiei Legilor nr. 58/1974 şi 59/1974, însă a fost consemnată de către vânzătoare într-o declaraţie dată în acest sens.
S-a mai reţinut că parcela 367/1 în suprafaţă de 465 mp a fost donată de către proprietara C.M., Muzeului judeţean Suceava (în prezent Complexul Muzeal Bucovina), prin contractul de donaţie nr. 2792 din 4 august 1975, donaţia fiind acceptată prin Decizia nr. 314 din 10 iunie 1975, iar, potrivit clauzelor din contract, donaţia a fost făcută pentru întregirea Fondului memorial „S.F.M.", creat prin contractul de donaţie încheiat la data de 2 martie 1973 între aceleaşi părţi. Muzeul judeţean Suceava şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra parcelei 367/1, în suprafaţă de 465 mp, în C.F. 4524 Suceava.
Prin Decizia atacată s-a reţinut că reclamanţii nu se încadrează în categoriile de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, prevăzute de art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu sunt nici proprietari şi nici moştenitori ai fostului proprietar.
O promisiune de vânzare-cumpărare nu constituie act translativ de proprietate, iar actul intitulat „declaraţie" din 29 noiembrie 1974, în care C.M. arată că nu are nici o pretenţie la clădirea situată pe un teren de 1750 mp, nu este un testament olograf, pentru că nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 859 C. civ. Nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece imobilul nu a fost preluat abuziv. Bunul a intrat în proprietatea pârâtului în baza contractului de donaţie, care nu a fost anulat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii care, invocând art. 304 pct. 4, 6, 9, 10 şi 11 C. proc. civ., în esenţă, au arătat că în apel au fost încălcate dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, pentru că, în absenţa unui mandat special din partea autorităţii administrative ierarhice (Consiliul Popular judeţean Suceava), delegatul Muzeului judeţean Suceava era lipsit de legitimare procesuală pentru invocarea clauzei contractuale testamentare din contractul autentificat la data de 2 martie 1973, iar cerinţele disponibilităţii nu au fost respectate nici după ce Consiliul judeţean Suceava a comunicat reclamanţilor şi pârâtului că este parte în proces.
Pârâtul a fost primit „să declare contraacţiune", schimbând cadrul procesual al cererii, iar instanţa de apel a aplicat greşit „regulile art. 297 alin. (2) C. proc. civ.".
Au susţinut recurenţii, că instanţa de apel a recunoscut dreptul apelantului asupra terenului pe care se află o magazie nedemolată, în absenţa unui titlu de proprietate şi a menţionării magaziei în patrimoniul acestuia şi fără ca pârâtul intimat să fi cerut construcţiile situate pe terenul înscris în C.F. 367/1.
S-a mai susţinut, că intimatul nu are posibilitatea să-şi valorifice drepturi proprii în temeiul Legii nr. 10/2001, a Legii nr. 215/2001 sau a Legii nr. 213/1998 şi că, potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au invocat respectarea bunei-credinţe a cumpărătorilor (soţii L.) şi declaraţia legalizată în procedura Legii nr. 18/1968 care era abuzivă.
Actul de donaţie din anul 1975 a fost fraudulos, pentru că terenul nu era în circuitul civil, iar instanţa de apel a omis să cerceteze actele autentice primordiale şi nu a observat încălcările legilor în vigoare la data de 4 august 1975 şi faptul că testatoarea a interzis executorului testamentar să execute donaţia. Încălcarea actelor administrativ-jurisdicţionale din litigiul soluţionat în anul 1979 este esenţial nelegală.
S-a mai susţinut, că este fără temei legal preluarea nudei proprietăţi a grădinii aferentă clădirii demolate fără autorizaţie de către ocupantul actual, că textul legatului din 29 noiembrie 1973 a fost interpretat greşit şi că admiterea excepţiei invocate de intimatul-pârât permite acestuia continuarea abuzurilor.
Tribunalul a omis să acorde cheltuielile de judecată, iar în apel s-a omis „administrarea declaraţiei notariale şi nu s-a coroborat cu înscrisul sub semnătura privată din data de 5 decembrie 1974, când s-a stabilit configuraţia terenului vândut, cu dimensiunile 38,20 ml x 55 ml". Aceasta este o probă certă a voinţei de înstrăinare.
Recurenţii susţin că instanţele nu s-au pronunţat asupra convenţiei din data de 12 februarie 1978 şi nu au analizat probele care „motivau cauza notificării", iar pârâta-intimată nu a depus proba lipsei de discernământ a testatoarei.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Susţinerea recurenţilor că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, abrogată prin Legea nr. 594 din 2 decembrie 2004, nu este întemeiată.
În prezenta cauză pricina este civilă şi nu de contencios administrativ, pentru că prima instanţă a fost investită, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, cu contestaţie împotriva deciziei prin care instituţia notificată s-a pronunţat asupra notificării formulate de reclamanţi.
Raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naştere între unitatea deţinătoare sau entitatea investită cu soluţionarea notificării şi persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii, iar, în speţă, fiind contestată Decizia emisă de intimatul Complexul Muzeal Bucovina, acesta a stat în proces în calitate de pârât.
În această calitate, Complexul Muzeal Bucovina a avut dreptul să-şi facă apărări şi să exercite calea de atac a apelului.
De aceea, nu se poate reţine că a fost încălcat principiul disponibilităţii, care cuprinde drepturi ale ambelor părţi din proces: dreptul de a porni sau nu procesul; dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării; dreptul părţilor de a efectua acte procedurale de dispoziţie; dreptul de a exercita sau nu căile de atac prevăzute de lege.
Instanţa de apel nu a încălcat nici dispoziţiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., text care prevede ce soluţii se pronunţă în ipoteza în care prima instanţă a soluţionat pricina fără să fie competentă material sau atunci când există vreun alt motiv de nulitate a hotărârii.
Faţă de împrejurările reţinute de curtea de apel, sentinţa apelată a fost schimbată, soluţie prevăzută de art. 296 C. proc. civ. şi nu de textul invocat de recurenţi.
În prezenta cauză, prima instanţă şi instanţa de apel nu au fost investite cu o cerere prin care intimatul-pârât să solicite să i se recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului care face obiectul pricinii, iar, faţă de obiectul contestaţiei, obligaţi să facă dovada că imobilul a fost preluat abuziv şi că la data preluării se afla în proprietatea lor sunt recurenţii-reclamanţi, deoarece esenţial pentru obţinerea de măsuri reparatorii este ca reclamanţii să facă dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
Instanţa de apel corect a reţinut că recurenţii-reclamanţi nu au făcut această dovadă, iar actului juridic intitulat „declaraţie" nu i-a schimbat natura ori înţelesul
Tribunalul a constatat că reclamanţii au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilului situat în parcela nr. 367/1 cu înscrisul intitulat „declaraţie" care întruneşte condiţiile testamentului olograf, însă, faţă de conţinutul actului şi de prevederile art. 859 C. civ., corect s-a reţinut prin Decizia atacată că actul invocat nu întruneşte aceste condiţii.
Actul cuprinde menţiunea că este încheiat la 29 noiembrie 1974 „între subsemnaţii cumpărători ai parcelei în suprafaţă de 1750 mp proprietatea M.C." şi că semnatarii lui nu au nici o pretenţie la clădirea situată pe terenul respectiv.
Din conţinutul înscrisului nu rezultă că M.C. a dispus, pentru timpul încetării sale din viaţă, de imobilul care face obiectul pricinii, iar recurenţii- reclamanţi nu au depus la dosar acte care să ateste transferul dreptului de proprietate a imobilului care face obiectul notificării, din proprietatea acesteia în proprietatea lor.
De altfel, testamentul fiind revocabil, chiar şi în ipoteza în care înscrisul intitulat „declaraţie" cuprindea un legat, manifestarea de voinţă a proprietarei C.M., consemnată în contractul autentificat sub nr. 2792 din 4 august 1975, ar fi avut semnificaţia unei reveniri asupra legatului.
Contractul de donaţie în baza căruia intimatul-pârât şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului (grădină) în cartea funciară, care nu a fost anulat, constituie actul de preluare a imobilului de către acesta, iar în lipsa dovezilor care să ateste că la momentul preluării bunul se afla în proprietatea recurenţilor, aceştia nu şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natură, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată.
Recurenţii au invocat şi prevederile art. 304 pct. 4 şi 6 C. proc. civ., însă nu au formulat critici care să facă posibilă încadrarea în acest text, iar criticile privitoare la omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unor mijloace de apărare sau asupra unei dovezi administrate (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) şi greşita apreciere a probelor (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.), nu vor fi analizate, deoarece pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi 112 din OUG nr. 138/2000.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamanţi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii L.B. şi L.O. împotriva deciziei nr. 228 din 10 octombrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6126/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6120/2007. Civil → |
|---|
