ICCJ. Decizia nr. 6126/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6126
Dosar nr. 5549/121/200.
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 91 din 18 ianuarie 2007, Tribunalul Galaţi a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta B.O.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar se realizează prin asigurarea unui regim nediscriminatoriu. Baza legală a liberei circulaţii a persoanelor o constituie art. 14 (7A), art. 18 (8A) şi art. 61 (731) din Tratatul de la Roma.
Faţă de aceste reglementări, de dispoziţiile art. 39-40 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi de faptul că în luna decembrie 2000 „prin documentul de poziţie trimis Comisiei Europene", România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar ce are la bază prevederile tratatelor constitutive care guvernează libertatea de circulaţie a persoanelor, instanţa naţională are obligaţia să aplice dreptul comunitar şi să-i asigure efectul direct, înlăturând chiar din oficiu orice normă contrară internă.
S-a mai reţinut, „că nu sunt îndeplinite în cauză motivele de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică pentru a se restricţiona libertatea de şedere a cetăţeanului Uniunii şi a membrilor de familie, indiferent de naţionalitate".
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 98/A din 11 aprilie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, reţinând că atât legea internă, cât şi legislaţia comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat, iar excepţiile de la această regulă se regăsesc în art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 şi art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Articolul 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, însă art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Norma internă prevede o categorie mai largă de situaţii posibile pentru a se dispune restrângerea dreptului cetăţeanului român la libera circulaţie, în raport cu categoria situaţiilor de excepţie prevăzute de norma comunitară.
Norma internă fiind parţial incompatibilă cu norma comunitară, se aplică principiile dreptului comunitar, aşa cum au fost stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie.
Faţă de conţinutul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, România avea obligaţia ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispoziţiile directivei în dreptul intern, însă Legea nr. 248/2005 nu a fost încă modificată şi armonizată cu dispoziţiile cuprinse în directivă.
De aceea, se aplică efectul direct al directivei la situaţia de fapt din prezenta cauză şi, prin raportare la prevederile art. 27 şi art. 29 din directivă, simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul său a unui cetăţean român nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine , siguranţă sau sănătate publică.
Prin acţiune nu s-au invocat alte circumstanţe reale sau personale referitoare la conduita pârâtei şi nu se poate reţine că simpla încălcare de către pârâtă a termenului de şedere ar constitui o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
S-a mai reţinut că, în aprecierea legislaţiei aplicabile, în speţă, are relevanţă momentul în care instanţa a soluţionat cererea de restrângere a dreptului la liberă circulaţie şi legislaţia aplicabilă la acel moment.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că intimata a fost returnată din Italia, la data de 9 noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997, iar autorităţile române au luat act de măsura autorităţilor italiene, fără să poată cenzura măsura dispusă.
A susţinut recurenta, că în mod greşit prin Decizia atacată a fost respins apelul, deşi pârâta a recunoscut că a fost returnată din Italia pentru nerespectarea condiţiilor de intrare şi şedere în această ţară.
Recurenta a arătat, că temeiul acţiunii l-a constituit măsura returnării pârâtei, dispusă în baza acordului de readmisie şi că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, faţă de care unica condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie este returnarea dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie.
Prin folosirea sintagmei „legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept", legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, şi că trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli, iar aceste reguli sunt stabilite de Legea nr.248/2005.
Dispoziţiile art. 5 din acest act normativ prevăd obligaţiile cetăţenilor români pe perioada şederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stipulează că „În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora..."
Aceste îngrădiri sunt stabilite de Legea nr. 248/2005, iar autorităţile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulaţie şi al aplicării efective a măsurilor dispuse, aşa cum este măsura returnării.
Recurenta a mai arătat că, potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege şi că, în temeiul art. 17 din Constituţie, cetăţenii români aflaţi în străinătate se bucură de protecţia statului român, însă trebuie să-şi îndeplinească şi obligaţiile ce le revin, cu excepţia acelora care nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern.
În declaraţia de recurs s-a precizat că arătările din expunerea de motive a Legii nr. 248/2005 sunt în acest sens şi că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie nu încalcă prevederile Constituţiei, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006.
Recurenta a mai susţinut, că pârâta este în culpă şi trebuie să suporte consecinţa faptelor sale, pentru că prin conduita sa a adus atingere imaginii şi intereselor României în raporturile cu alte state.
La data la care pârâta a fost returnată , România nu era membră a Uniunii Europene.
De aceea, dispoziţiile Tratatului de aderare şi ale Directivei 2004/38/CE nu sunt obligatorii. Pentru a determina legea aplicabilă fiecărui caz în parte, trebuie avut în vedere momentul apariţiei situaţiei juridice care a determinat aplicarea legii, regulă aplicată şi de Curtea Constituţională.
Legea nr. 248/2005 nu contravine prevederilor directivei, iar sancţiunea impusă de art. 38 din această lege constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora şi este justificată de interesul public, aşa cum prevede art. 2 paragrafele 3 şi 4 ale Protocolului 4 la Convenţie.
Restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură a aduce atingere ordinii publice în acest stat, scop legitim circumscris unui alt scop, şi anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere aptitudinile şi capacitatea de a se integra şi raporta la normele Uniunii Europene.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speţă, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimata-pârâtă a fost returnată din Italia pentru şedere ilegală. Aceasta nu a fost judecată şi condamnată pentru săvârşirea vreunei fapte penale şi nu s-a dovedit că a săvârşit vreo faptă care să justifice restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a acesteia.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulaţie a intimatei-pârâte doar pe motiv de şedere ilegală în Italia ar fi încălcat principiul proporţionalităţii.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 98 A din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6127/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6125/2007. Civil → |
|---|
