ICCJ. Decizia nr. 6127/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6127
Dosar nr. 6315/109/200.
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 11 august 2006, Direcţia Generală de Paşapoarte a chemat în judecată pe pârâta M.M.M. pentru a i se restrânge dreptul la liberă circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de trei ani, ca urmare a returnării sale din Spania, la data de 30 martie 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007 a Tribunalului Argeş a fost admisă cererea în sensul că s-a restrâns dreptul la libera circulaţie pârâtei în statele membre ale Uniunii Europene, cu motivarea că în baza acordului de readmisie cu România, pentru încălcarea regulilor de şedere în Spania, pârâta a fost returnată la data de 30 martie 2006.
Prin Decizia civilă nr. 167 din 16 aprilie 2007, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis în parte sesizarea şi a restrâns dreptul pârâtei la libera circulaţie pe teritoriul Spaniei, doar până la 31 decembrie 2006 şi s-a menţinut în rest sentinţa atacată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că în baza acordului de readmisie încheiat cu România, Spania a returnat-o pe pârâtă la data de 3 martie 2006, astfel că în baza art. 32 lit. a) din Legea nr. 248/2005, acesteia i se putea restrânge dreptul pe o perioadă de cel mult trei ani.
Regimul juridic al liberei circulaţii este reglementat şi de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004, iar după aderarea României la Comunitatea Europeană, la 1 ianuarie 2001, cetăţenii români au devenit cetăţeni europeni, fiindu-le aplicabile deopotrivă dispoziţiile tratatului şi a întregii legislaţii comunitare, astfel că orice normă de drept intern trebuie să fie compatibilă cu aceasta.
Potrivit principiului aplicării cu prioritate a legislaţiei comunitare în raport cu legislaţia naţională, restrângerea dreptului la liberă circulaţie cetăţenilor români trebuie să se facă numai în condiţiile art. 27 din Directiva Parlamentului European, respectiv acelea de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Motivul returnării pârâtei din Spania, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile exprese de restrângere a dreptului la liberă circulaţie prevăzut de legislaţia comunitară, astfel că, a apreciat instanţa de apel, nu se justifică aplicarea sancţiunii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 după data aderării României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2001, măsură ce a putut fi luată în raport cu norma internă numai până la acea dată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte şi fără a indica niciunul din motivele de recurs, a arătat următoarele:
Instanţa de apel, în mod greşit, a modificat în tot hotărârea pronunţată de către prima instanţă, deşi prin apelul formulat de Direcţia Generală de Paşapoarte s-a solicitat modificarea sentinţei primei instanţe doar în sensul restrângerii dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Spaniei, în raport cu prevederile normelor legale în vigoare.
Instanţa de apel a modificat în tot hotărârea primei instanţe şi a dispus restrângerea dreptului la liberă circulaţie pârâtei, pe o perioadă de 3 luni începând cu data pronunţării sentinţei.
În raport de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel trebuia să verifice în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Pârâta a fost returnată din Spania la data de 30 martie 2006, pe baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, iar în conformitate cu prevederile Legii nr. 248/2005, art. 38 lit. a), limitarea exercitării dreptului cetăţenilor români la libera circulaţie în străinătate se poate face numai temporar, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi constă în suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept, măsură ce se dispune la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, conform art. 39 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Faţă de cele arătate mai sus, reclamanta arată că în cazul returnării unui cetăţean român dintr-un stat în baza acordului încheiat cu România, limitarea exercitării dreptului cetăţenilor români la libera circulaţie în străinătate se dispune numai de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acelei persoane.
Or, instanţa, prin Decizia recurată, a dispus restrângerea dreptului la liberă circulaţie pârâtei până la 31 decembrie 2006, lipsind astfel de efecte prevederile Legii nr. 248/2005.
Criticile formulate de reclamantă se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încadrarea în drept a acestora fiind făcută de către instanţă în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Examinând Decizia în raport de criticile formulate, instanţa constată recursul nefondat pentru cele ce urmează:
Pârâta a fost returnată din Spania, la data de 30 martie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat între România şi această ţară, iar în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români, în străinătate, reclamanta a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtei pe o perioadă de cel mult 3 ani, în statele membre ale Uniunii Europene.
Până la data aderării României la Uniunea Europeană, restrângerea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în spaţiul comunitar se dispune în condiţiile Legii nr. 248/2005, respectiv în cazul în care un cetăţean român a fost returnat în baza unui acord de readmisie, încheiat între România şi statul din care a fost returnată persoana respectivă, pentru şedere ilegală.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum şi celelalte reglementări comunitare, cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
Autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării, iar odată cu semnarea acestuia instanţele naţionale au obligaţia să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, aşa cum s-a arătat, are prioritate.
Potrivit dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele membre au obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european şi convenţiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi şi obligaţii.
Această prevedere din tratat face ca legislaţia comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi interpretată în raport cu norma comunitară, chiar dacă la data luării măsurii returnării România nu era stat membru al Uniunii Europene.
Dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. În aplicarea acestui articol, a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European.
Actele normative menţionate sunt cuprinse în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile şi aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.
Soluţia este în deplin acord cu art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulaţie a cetăţenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispoziţiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
Faţă de aceste considerente, se constată, că în mod legal, instanţa de apel a reţinut că după aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, returnarea unui cetăţean român de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii nu constituie un motiv de restrângere a dreptului la liberă circulaţie a persoanei respective, deoarece în raport de prevederile Directivei Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE, condiţiile în care se poate dispune restrângerea acestui drept vizează ordinea publică, siguranţa publică şi sănătatea publică.
Aşa fiind, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 167 A din 16 aprilie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 200.
| ← ICCJ. Decizia nr. 614/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6126/2007. Civil → |
|---|
