ICCJ. Decizia nr. 6136/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6136
Dosar nr. 1057/121/2007
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 338 din 9 februarie 2007 Tribunalul Galaţi a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâta P.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că esenţa libertăţii de circulaţie constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru al Uniunii Europene pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre care stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Discriminările se pot referi la condiţiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remuneraţie, iar un regim nediscriminatoriu se asigură prin libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar.
Reţine tribunalul, că faţă de art. 14 (7A) art. 18 (8A) şi art. 61 (731) din Tratatul de la Roma, ale art. 39-42 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, şi de faptul că instanţa naţională are obligaţia să aplice dreptul comunitar şi să-i asigure efectul direct, deplin, înlăturând chiar din oficiu orice normă contrară internă, cererea reclamantei pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene a pârâtei nu este fondată.
S-a mai reţinut, că, în aplicarea principiului preeminenţei dreptului naţional, se au în vedere şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie şi că nu sunt incidente în cauză motivele de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, pentru a restricţiona libertatea de circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 140/A din 24 aprilie 2007, a respins apelul declarat de reclamanta M.A.I. Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva acestei sentinţe, reţinând, în esenţă, că, potrivit art. 20 din Constituţia României, instanţa este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulaţie a persoanelor, cu pactele să tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
S-a reţinut, că art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, însă Directiva 2004/38/CE prevede, în art. 27, că statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică a statului din care au fost returnaţi. Norma internă prevede o categorie mai largă de situaţii posibile pentru a se dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie şi, faţă de situaţiile de excepţie prevăzute de norma comunitară, nu se poate restrânge dreptul pârâtei la libera circulaţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor care, fără să invoce vreun motiv de recurs, arată, în esenţă, că pârâta a fost returnată din Italia, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997, iar prin Decizia atacată a fost respins apelul, deşi pârâta a recunoscut că a fost returnată din Italia pentru nerespectarea condiţiilor de intrare şi şedere în această ţară.
Arată recurenta, că temeiul acţiunii l-a constituit măsura returnării pârâtei, şi că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare, text care stabileşte ca unică condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie, returnarea dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie.
Prin folosirea sintagmei „legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept", legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, că trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli şi că aceste reguli sunt stabilite de Legea nr. 248/2005.
Dispoziţiile art. 5 din acest act normativ prevăd obligaţiile cetăţenilor români pe perioada şederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stipulează „În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita „recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora ...".
Aceste îngrădiri sunt stabilite de Legea nr. 248/2005, iar autorităţile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulaţie şi al aplicării efective a măsurilor dispuse, aşa cum este măsura returnării.
Recurenta redă conţinutul art. 38 din Legea nr. 248/2005, arată că, potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege şi că, în temeiul art. 17 din Constituţie, cetăţenii români aflaţi în străinătate se bucură de protecţia statului român, însă trebuie să-şi îndeplinească şi obligaţiile ce le revin, cu excepţia acelora care nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.
Prin urmare, ţine de opţiunea legiuitorului să instituie anumite cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate, iar art. 38 din Legea nr. 248/2005 reglementează una dintre obligaţiile ce trebuie respectate de către cetăţenii români aflaţi în străinătate. Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din această lege se circumscrie situaţiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern.
Măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie nu încalcă prevederile Constituţiei, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006.
S-a mai arătat, că măsura returnării este de natură să facă dovada că pârâta nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul Uniunii Europene şi, fiind în culpă pentru nerespectarea condiţiilor de călătorie în străinătate, trebuie să suporte consecinţele faptelor sale. Recurenta a susţinut că nu sunt obligatorii dispoziţiile Tratatului de aderare şi ale Directivei 2004/38/CE, deoarece România nu era membră a Uniunii Europene la data când pârâta a fost returnată, iar în determinarea legii aplicabile fiecărui caz este necesar să se aibă în vedere momentul apariţiei situaţiei juridice care a determinat aplicarea legii, aşa cum a hotărât Curtea Constituţională prin mai multe decizii.
Restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură a aduce atingere ordinii publice în acest stat, scop legitim circumscris unui alt scop, şi anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere aptitudinile şi capacitatea de a se integra şi raporta la normele Uniunii Europene.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libertatea de circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/C.E., restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată pentru şedere nelegală dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu dreptul comunitar, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, deoarece legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
Or, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, în cauză nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimata-pârâtă a fost returnată din Italia pentru şedere ilegală. Aceasta nu a fost judecată şi condamnată pentru săvârşirea vreunei fapte penale.
Faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/C.E., care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a intimatei-pârâte doar pe motiv de şedere ilegală în Italia nu ar fi respectat principiul proporţionalităţii.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 140 A din 24 aprilie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6208/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6137/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
