ICCJ. Decizia nr. 6137/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6137
Dosar nr. 1379/30/2007
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 412 din 2 martie 2007 pronunţată în dosarul nr. 1379/30/2007, Tribunalul Timiş a admis cererea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta B.(C.)V. şi a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei pe teritoriul statului Anglia.
S-a reţinut că pârâta a fost returnată din Anglia la data de 2 iulie 2006, în baza acordului de readmisie, pe motiv de şedere ilegală (fără viză).
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel nemotivat B.(C.)V., iar prin Decizia civilă nr. 214 din 12 aprilie 2007, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea introdusă de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti împotriva pârâtei B.(C.)V., reţinând, în esenţă, următoarele:
Pârâta B.(C.)V. a fost returnată din Regatul Unit al Marii Britanii, la data de 2 iulie 2006, în baza acordului de readmisie, întrucât a fost depistată în această ţară fără vize de şedere.
După aderarea României la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor români în statele comunitare nu poate fi interpretat într-un sens restrâns faţă de acelaşi drept al oricărui alt cetăţean din cadrul uniunii, şi atâta timp cât nu s-a dovedit că pârâta a încălcat norme juridice imperative, cu privire la organizarea socială şi statală, comunitară, acesteia nu îi poate fi restrâns dreptul la libera circulaţie pe teritoriul statelor comunitare.
De altfel, acordurile de readmisie au fost încheiate în faza premergătoare aderării României la Uniunea Europeană, iar prevederile acestor acorduri în prezent trebuie interpretate din perspectiva normelor comunitare privind accesul cetăţenilor din statele membre la libera circulaţie pe teritoriul comunitar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
Fără a invoca vreo dispoziţie din cuprinsul art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă, că Decizia este nelegală, pentru că, potrivit art. 38 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005 şi art. 25 şi art. 53 din Constituţia României, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate este justificată pentru apărarea ordinii publice.
Susţinerea instanţei de apel referitoare la aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE este nefondată, deoarece la data la care pârâta a fost returnată din Anglia, România nu era stat membru al Uniunii Europene, iar Legea nr. 248/2005 este compatibilă cu legislaţia comunitară.
Astfel, sancţiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora şi este justificată de interesul public, astfel cum se prevede în art. 2 parag. 3 şi 4 ale Protocolului adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Criticile formulate de recurentă permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Odată, însă cu semnarea actului de aderare, instanţele de judecată au obligaţia să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, aşa cum s-a arătat, are prioritate.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european şi convenţiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi şi obligaţii.
Această prevedere din tratat face legislaţia comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi interpretată în raport cu norma comunitară, chiar dacă la data luării măsurii returnării România nu era stat membru al Uniunii Europene.
Dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. În aplicarea acestui articol, a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European.
Actele normative menţionate sunt cuprinse în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile şi aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.
Soluţia este în deplin acord cu art. 6 din tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulaţie a cetăţenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispoziţiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
Faţă de aceste considerente, se constată că, în mod corect instanţa de apel a reţinut că faptele săvârşite nu sunt de natură a justifica restrângerea, iar o eventuală restrângere a dreptului la liberă circulaţie nu este proporţională cu scopul legitim urmărit.
Astfel, la dosar a fost depus doar talonul de returnare din care rezultă că pârâta a fost returnată pentru şedere ilegală.
În situaţia în care, după data aderării, cetăţenii români au dobândit dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europeane, şederea ilegală, constatată în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia comunitară, nu poate constitui un temei al restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 214 din 12 aprilie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6136/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 682/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
