ICCJ. Decizia nr. 634/2007. Civil

Prin sentința nr. 399 din 25 mai 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de M.I. împotriva Consiliului General al Municipiului București, Ministerului Finanțelor Publice și Muzeului Municipiului București, constatându-se nulitatea absolută a titlului statului privind preluarea imobilului compus din teren în suprafață de 1784 mp și construcții, corpul A, în care funcționează Muzeul Medrea, situat în București. S-a dispus obligarea pârâților de a lăsa reclamantului în deplină proprietate și folosință imobilul menționat.

S-a avut în vedere în esență că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 38 din 26 mai 1948, act normativ care contravine Constituției din 1948 și dispozițiilor art. 481 C. civ., astfel că nu poate constitui titlul valabil de dobândire a proprietății.

Apelul declarat de Primăria Municipiului București împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 590 din 1 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, prin care o a fost schimbată în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii.

Au fost respinse ca nemotivate apelurile declarate de Muzeul Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.

Au fost avute în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, în sensul căruia fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

S-a considerat că Decretul nr. 38/1948 constituie un titlu valabil pentru dobândirea dreptului de proprietate de către stat, astfel că acțiunea în retrocedare nu poate fi admisă.

împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recursul de față în condițiile art. 304 pct. 4, 5, 9 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că instanța de apel a atribuit în mod greșit capacitate procesuală pasivă Primăriei municipiului București, a încălcat mai multe forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și anume asupra excepției calității procesuale a Primăriei municipiului București de a formula și susține apelul, a aplicat greșit legea concluzionând că titlul statului de preluare a imobilului a fost valabil. Se arată în motivarea recursului că în mod greșit instanța de apel a statuat că Decretul nr. 38/1948 este un act de naționalizare în acord cu Constituția din 1948.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond respingerea apelului, menținerea astfel a soluției tribunalului.

Prin încheierea din 19 octombrie 2001 a acestei instanțe s-a dispus suspendarea judecării recursului de față, în raport de prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001, în sensul căruia persoana îndreptățită putea alege să urmeze procedura acestei legi, renunțând sau solicitând suspendarea procesului.

La 15 noiembrie 2006 reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei, arătând că imobilul în litigiu i-a fost restituit pe cale administrativă, astfel că rezolvarea pe deplin a solicitării s-a realizat la data de 19 iunie 2006, când Primarul General a rectificat și completat dispozițiile anterioare de retrocedare. Se solicită a se constata că acțiunea a rămas fără obiect.

în această situație, văzând că cererea de retrocedare ce formează obiectul cauzei de față a fost rezolvată pe cale administrativă, în condițiile Legii nr. 10/2001, că recurentul nu are alte solicitări, recursul de față a fost admis conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în sensul casării deciziei recurate, precum și a sentinței pronunțate în cauză și în rejudecare a fost respinsă acțiunea ca rămasă fără obiect.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 634/2007. Civil