ICCJ. Decizia nr. 6713/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6713/2007
Dosar nr. 1827/112/2006
Şedinţa publică din 16 octombrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa - Năsăud, secţia civilă, la 26 mai 2006, reclamantele B.G.A. şi M.M.O. au solicitat, în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, reprezentată prin Prefect, anularea parţială a Ordinului nr. 92 din 19 aprilie 2006, în ce priveşte art. 3 din ordin, obligarea intimatei la emiterea unui ordin de restituire prin echivalent a imobilelor solicitate spre restituire, în cuantum de 1.190.413.000 lei ROL.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin procesul-verbal nr. 882/B din 7 septembrie 2002 Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a constatat că pentru imobilele solicitate de reclamante se pot acorda despăgubiri în cuantum de 1.190.413.000 lei ROL. Prin aceasta dosarul reclamantelor a fost practic soluţionat în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, nemodificate.
Procesul verbal şi documentaţia aferentă au fost comunicate Ministerului Finanţelor care a tergiversat executarea ordinului, ajungându-se la o nouă soluţionare a notificării, potrivit Legii nr. 247/2005.
Pârâta a formulat cerere de arătare a titularului dreptului prin care a solicitat introducerea în cauză a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întrucât prin Ordinul nr. 92/19 aprilie 2004 prefectul a făcut doar propunerea de acordare a despăgubirilor în condiţiile legii speciale. Evaluarea şi acordarea acestora este de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu art. 16, titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 986 F din 6 decembrie 2006, Tribunalul Bistriţa - Năsăud, secţia civilă, a respins ca neîntemeiate atât acţiunea cât şi cererea de arătare a titularului dreptului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, notificările prin care persoana îndreptăţită solicită sau optează pentru acordarea de despăgubiri băneşti se adresează prefecturii în a cărei rază teritorială se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv. Activitatea prefecturii se finaliza printr-un proces-verbal în care se consemna rezultatul evaluării.
Conform art. 37 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, procesul-verbal cuprinzând rezultatul evaluării împreună cu materialele depuse de persoana îndreptăţită se înaintau Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru acordarea despăgubirilor băneşti cuvenite, prin art. 40 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut faptul că în termen de 1 an de la expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege pentru depunerea notificărilor, prin lege specială se vor reglementa modalităţile, cuantumul şi procedurile de acordare a despăgubirilor, care pot fi plafonate. Cu toate că s-a instituit un termen până la care să se adopte legea specială care să reglementeze procedura acordării despăgubirilor băneşti, o asemenea lege nu a mai fost acordată.
Prin Legea nr. 247/2005 s-au prevăzut numai două tipuri de măsuri reparatorii care pot fi acordate şi anume: compensarea cu alte bunuri sau servicii, respectiv despăgubiri acordate în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Această lege obligă, prin art. 24 din Titlul VII, la reanalizarea proceselor-verbale încheiate de prefecturi în termen de 60 de zile de la intrarea sa în vigoare. în temeiul acestor dispoziţii legale, Prefectul judeţului Bistriţa Năsăud a procedat la reanalizarea notificării reclamantelor şi a emis Ordinul nr. 92/2006 conţinând propunerea motivată de acordare a despăgubirilor.
Legea nouă, nr. 247/2005, se aplică imediat situaţiilor obiective (legale), adică acelor situaţii juridice al căror conţinut şi efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor. Stricto sensu este avut în vedere momentul intrării în vigoare a legii noi, iar lato sensu, prezentul şi viitorul, ambele determinate prin prisma acestui moment şi materializate fie în situaţii juridice care urmează să existe, să se modifice sau să stingă, fie în fapte juridice pendinte ori efecte viitoare ale unor raporturi juridice trecute.
In speţă, dreptul subiectiv reclamat îşi are fundamentul direct şi imediat în preluarea abuzivă de stat a imobilului pentru care se pretind despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport juridic sunt imperativ stabilite, în condiţiile în care au fost adoptate măsuri reparatorii prin echivalent potrivi legii vechi, prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, lege nouă, de imediată aplicare.
Legea nouă determină imperativ regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar prin capitolul VII pct. 16.1 din HG nr. 1095/2005 s-au instituit noile proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor.
Întrucât, în planul dreptului intertemporal, toate aceste dispoziţii, de imediată aplicare, sunt imperative, iar după intensitatea şi puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare. Prin urmare, pretenţiile reclamantelor de plată a despăgubirilor băneşti în condiţiile legii vechi sunt neîntemeiate.
Deoarece plata despăgubirilor băneşti propuse spre acordare în condiţiile Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, nu s-a putut realiza în lipsa legii speciale care trebuia adoptată potrivit art. 40, iar potrivit Legii nr. 10/2001, în forma modificată prin Legea nr. 247/2005, despăgubirile băneşti urmează regimul de conversie prevăzut de titlul VII al Legii nr. 247/2005, dreptul la despăgubiri invocat de reclamante este supus acţiunii legii noi, de imediată aplicare.
În lipsa legii speciale care să reglementeze procedura de acordare a despăgubirilor, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, este neîntemeiată solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor băneşti propuse iniţial, atâta timp cât şi în temeiul Legii nr. 10/2001 pârâta făcea doar o ofertă de despăgubire, care se înainta Ministerului Finanţelor Publice. Nu există şi nici nu a existat vreo reglementare legală în temeiul căreia pârâtei să-i revină obligaţia plăţii despăgubirilor băneşti propuse ca măsură reparatorie prin echivalent.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 93A din 30 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat, în esenţă, că în aplicarea art. 24 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a fost emis ordinul atacat de către reclamante, astfel că nu s-ar putea face aplicarea legii mai favorabile, pentru că nu există în vigoare o astfel de lege, ci numai Legea nr. 247/2005 care reglementează acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale, în sensul transformării lor în titluri de despăgubire.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Decizia instanţei de apel este nelegală, fiind dată în mod lapidar, sumar şi confuz, fără să răspundă coerent problemelor ridicate de reclamante prin apel.
Reclamantele au atacat Ordinul emis, la art. 3 care stabileşte acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate potrivit legii speciale.
Notificarea reclamantelor se înscrie în situaţiile de restituire prevăzute de art. 36 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 care stabilesc competenţa prefectului în soluţionarea notificării atunci când persoana optează pentru restituirea prin despăgubiri băneşti. în urma analizării notificării lor, prin procesul-verbal nr. 882/B in 7 septembrie 2002 Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a constatat că pentru imobilele solicitate de reclamante se pot acorda despăgubiri în cuantum de 1.190.413.000 lei ROL.
Atât sentinţa cât şi Decizia încalcă dispoziţiile art. 1 C. civ. şi art. 15 din Constituţie care stipulează că legea dispune numai pentru viitor. Emiţând ordinul atacat, intimata a aplicat Legea nr. 247/2005 asupra notificării reclamantelor care fusese soluţionată în şedinţa Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în baza Legii nr. 10/2001 nemodificată.
Cum însăşi instanţa recunoaşte, activitatea instituţiei prefectului s-a încheiat prin emiterea procesului-verbal nr. 882/B din 7 septembrie 2002.
Dispoziţiile legale invocate de instanţă şi pe care aceasta şi-a întemeiat hotărârea, sunt aplicabile numai situaţiilor în care notificările persoanelor îndreptăţite la retrocedare sunt nesoluţionate sau sunt în curs de soluţionare la entităţile învestite cu soluţionarea, nu şi notificărilor soluţionate şi înaintate în temeiul legii nemodificate Ministerului de Finanţe Publice în vederea achitării despăgubirilor.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantele s-au adresat cu notificare Prefecturii judeţului Bistriţa - Năsăud, în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul preluat abuziv, solicitând acordarea de despăgubiri în condiţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005.
În condiţiile art. 16 din HG nr. 614/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în vigoare la data transmiterii notificării de către reclamante, pentru evaluarea cât mai corectă a despăgubirilor ce urmează să se acorde persoanelor care intră sub incidenţa legii, la prefecturi se vor organiza comisii constituite din personal din cadrul prefecturilor, direcţiei generale a finanţelor publice, aparatului propriu al consiliilor judeţene, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi al inspecţiei judeţene de construcţii. Este necesar ca personalul desemnat de prefecţi să realizeze primirea şi centralizarea notificărilor şi a ofertelor de acordare a despăgubirilor băneşti să fie foarte bine instruit şi să cunoască dispoziţiile legii, inclusiv situaţiile concrete în care legea prevede posibilitatea acordării de despăgubiri băneşti [alin. (1)].
Comisiile au următoarele atribuţii principale:
a) primesc notificările depuse prin intermediul executorului judecătoresc, prin care persoanele îndreptăţite solicită acordarea de despăgubiri băneşti, precum şi ofertele de acordare a despăgubirilor băneşti pentru situaţiile concrete în care legea prevede această măsură reparatorie;
b)verifică dacă actele depuse sunt cele stabilite de lege, le înregistrează într-un registru special şi formează un dosar distinct pentru fiecare caz;
c) convoacă persoanele îndreptăţite, precum şi orice alte persoane în vederea clarificării unor situaţii şi pentru determinarea valorii imobilelor a căror restituire se solicită;
d) consemnează rezultatul evaluării într-un proces-verbal semnat de membrii comisiei şi menţionează în mod expres eventualele obiecţii;
e) trimit, potrivit art. 37 din lege, Ministerului Finanţelor Publice centralizatoarele, împreună cu materialele primite de la persoanele îndreptăţite [alin. (4)].
Aşadar, aşa cum corect au stabilit şi instanţele de fond, activitatea prefecturii se finaliza prin întocmirea procesului-verbal pe care îl înaintau, împreună cu materialele primite de la persoanele îndreptăţite, Ministerului Finanţelor Publice.
Nu se poate considera că soluţionarea notificării avea loc în momentul în care se întocmea procesul-verbal menţionat deoarece art. 38 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, prevedea că pentru evaluarea despăgubirilor băneşti care urmează să fie acordate persoanelor îndreptăţite, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii se va constitui prin decizie a primului-ministru o comisie interministerială formată din 2-3 reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Ca atare, soluţionarea notificărilor făcute potrivit capitolului 5 al Legii nr. 10/2001, avea loc în momentul în care comisia interministerială evalua despăgubirile băneşti. Or, în speţă, nu s-a făcut dovada că ar fi avut loc o astfel de evaluare, astfel încât să se considere că prin emiterea Ordinului nr. 92 din 19 aprilie 2006 a fost aplicată retroactiv Legea nr. 247/2005, fiind soluţionată din nou notificarea.
In condiţiile în care autoritatea executivă nu a constituit comisia susmenţionată iar legiuitorul nu a emis legea la care se referea art. 40 din Legea nr. 10/2001, instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a regulilor care guvernează conflictul în timp al legilor, în speţă fiind incidente prevederile art. 24 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Drept urmare, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In egală măsură, prin hotărârea instanţei de apel s-a răspuns criticilor aduse de reclamante sentinţei, astfel încât recursul nu este întemeiat nici pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele B.G.A. şi M.M.O. împotriva deciziei civile nr. 93A din 30 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6856/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6654/2007. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
