ICCJ. Decizia nr. 6651/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6651/200.
Dosar nr. 1186/90/2007
Şedinţa publică din 15 octombrie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 28 februarie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat în contradictoriu cu pârâtul V.G., ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună restrângerea dreptului la libera circulaţie pe o perioada de cel mult trei ani în statele membre Uniunii Europene ca urmare a returnării pârâtului din Italia la data de 27 decembrie 2006.
Tribunalul Vâlcea prin sentinţa civilă nr. 328 pronunţată la 20 martie 2007, a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte ca nefondată, cu motivarea că după aderarea României la Comunitatea Europeana se aplica cu prioritate legislaţia comunitara cu privire la regimul juridic al liberei circulaţii a cetăţenilor europeni, motivul restrângerii acestui drept neîncadrându-se în nici unul din motivele prevăzute de această legislaţie.
Sentinţa susmenţionată a fost atacată cu apel de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
Prin Decizia nr. 235/A din 21 mai 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
- în baza acordului de readmisie încheiat cu România, Italia l-a returnat pe pârât la data de 27 decembrie 2006, astfel că în baza art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru nerespectarea regimului la libera circulaţie în străinătate acestuia i se putea restrânge dreptul pe o perioada de cel mult trei ani;
- regimul juridic la liberă circulaţie este reglementat şi de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004, act normativ ce reglementează nu numai dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre dar şi condiţiile exprese de restrângere a acestui drept, respectiv acelea de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate;
-după aderarea României la Comunitatea Europeană de la 01 ianuarie 2007, cetăţenii români au devenit cetăţeni europeni fiindu-le aplicabile deopotrivă dispoziţiile tratatului şi a întregii legislaţii comunitare, astfel că orice normă de drept intern trebuie să fie compatibilă cu acestea dinainte;
- potrivit principiului aplicării cu prioritate a legislaţiei comunitare în raport de legislaţia naţională, restrângerea dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români trebuie să se facă numai în condiţiile art. 27 din Directiva Parlamentului European nr. 2004/38/CE;
- motivul returnării pârâtului din Italia neîncadrându-se în nici unul din motivele ce privesc siguranţa publică, ordinea publică sau sănătatea publică, pentru care dreptul la libera circulaţie poate fi restrâns.
În contra acestei din urmă hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta D.G.F.P., recurs ce a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme la data de 12 iunie 2007, sub nr. 1186/90/2007.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii atunci când a confirmat soluţia fondului de respingere a acţiunii, neţinând seama de dispoziţiile legii interne edictate pentru a stopa migraţia ilegală pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, respectiv de dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care nu condiţionează instituirea restricţiei la libera circulaţie decât de returnarea prin acordul de readmisiei, nu şi de verificarea procedurii şi a condiţiilor în care s-a dispus returnarea, precum şi a pericolului real pe care îl reprezintă persoana returnată pentru valorile sociale pretins protejate.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin Legea nr. 248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani, numai în condiţiile şi pentru următoarele categorii de persoane.
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat;
b) cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale din România şi acel stat.
Rezultă, din dispoziţia legală enunţată, că instanţa poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie numai în condiţiile şi cu privire la persoanele expres menţionate, în funcţie de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.
Aplicarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie făcută, însă, în corelare cu dispoziţiile art. 2 pct. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenţiei pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu cele din Directiva Parlamentului şi Consiliului Europei nr. 38/2004 deoarece, în raport de prevederile art. 20 din Constituţia României, interpretarea şi aplicarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti se fac în concordanţă cu prevederile pactelor şi tratatelor internaţionale la care România este parte, reglementările internaţionale din domeniul drepturilor omului, cuprinse în pactele şi tratatele ratificate de România, având prioritate faţă de reglementările interne în cazul în care între ele există neconcordanţă.
Potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Protocolul nr. 4 la Convenţie, orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţă publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Potrivit art. 27 din Directiva CE nr. 3 8/2004, cetăţenilor Uniunii Europene sau membrilor lor de familie li se poate restricţiona dreptul la liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, iar măsurile care afectează libera circulaţie şi rezistenţa trebuie să se bazeze pe conduita proprie a persoanei în cauză.
Normele internaţionale menţionate prevăd, deci, în mod expres şi limitativ situaţiile în care se poate restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor - afectarea ordinii publice, a siguranţei publice sau a sănătăţii publice, apreciate în funcţie de conduita proprie a persoanei în cauză - pe când norma internă cuprinsă în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie dacă cetăţeanul român a fost returnat dintr-un stat membru al Uniunii pe baza unui acord de readmisiei, fără nici o distincţie în ceea ce priveşte conduita persoanei în cauză, respectiv dacă prezenţa acesteia în statul din care a fost returnată prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranţa sau sănătatea publică a acelui stat.
Se constată, deci, că norma internă este parţial incompatibilă cu normele internaţionale în materie aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în măsura în care permite restrângerea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români care au fost returnaţi dintr-un stat membru al Uniunii, în baza unui acord de readmisie, în alte situaţii decât acelea în care prezenţa cetăţenilor români în statul din care au fost returnaţi ar constitui o ameninţare la ordinea publică, securitatea publică sau sănătatea publică a acelui stat.
Ca atare, norma trebuie aplicată doar atunci când se referă la restrângerea dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţii ce lezează ordinea, siguranţa sau sănătatea publică, pentru fapte sau situaţii ce au condus la încălcări grave ale ordinii, siguranţei sau sănătăţii publice.
Aceasta înseamnă că măsura de returnare a unui cetăţean român dispusă de autorităţile unui stat membru al Uniunii nu este suficientă prin ea însăşi pentru ca instanţa română să interzică dreptul de circulaţie al cetăţeanului său pe teritoriul statului din care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la libera circulaţie urmând a se aprecia de către instanţa naţională prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri, determinată de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, ordine care impune în mod obligatoriu aprecierea situaţiei concrete a cetăţeanului în cauză.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului V. pe teritoriul Italiei cu motivarea că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul Italiei în baza unui acord de readmisie, pentru că a încălcat dreptul de şedere pe teritoriul acestui stat, aceeaşi motivare fiind reluată şi în recurs pentru a se susţine că cererea de chemare în judecată trebuia admisă.
In acord cu această motivare, singura probă făcută în cauză a fost aceea că pârâtul a fost returnat la data de 18 decembrie 2006, din Italia, pentru şedere ilegală, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu Italia.
Nu a fost administrată de către recurenta - reclamantă nici o dovadă în sensul unei conduite a pârâtului care să se constituie într-o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, de natură a aduce atingere ordinii publice, securităţii publice ori sănătăţii publice a statului din care a fost returnat.
Simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul său a unui cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene nu poate fi încadrată în categoria faptelor de natură a aduce atingere ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice, pentru a se putea admite acţiunea cu care recurenta-reclamantă a învestit instanţa.
În concluzie, urmează a se reţine că, în contextul probator al cauzei, instanţa de apel a aplicat corect prevederile Legii nr. 248/2005 prin raportare la normele comunitare în materia restrângerii dreptului la liberă circulaţie atunci când a confirmat soluţia primei instanţe de respingere a cererii de restrângere a exercitării dreptului pârâtei la liberă circulaţie în Italia.
Aşa fiind, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă, astfel că recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 235/A din 21 mai 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6654/2007. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6647/2007. Civil → |
|---|
